Connect with us

Eveniment

UBB, investitie de 1 mil. de euro in 6 centre de cercetare-dezvoltare-inovare & un institut la Cluj – E fain la Cluj!

Tudor Calinescu

Published

on

UBB, investitie de 1 mil. de euro in 6 centre de cercetare-dezvoltare-inovare & un institut la Cluj - E fain la Cluj!

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se extinde în Cluj Innovation Park cu șase Centre de cercetare-dezvoltare-inovare și un Institut, printr-o investiție de peste 1.000.000 Euro.
UBB este universitatea din țară cu cel mai complex și divers profil academic. Pentru ca acest profil să fie transformat într-un avantaj competitiv real, stimulându-se colaborările  multi, inter și transdisciplinare, în anul 2020 s-au înfiinţat, la nivel de universitate, şase Şcoli Academice/de Ştiinţă (https://news.ubbcluj.ro/ubb-se-organizeaza-in-scoli-academice/): (1) Școala de științe ale naturii şi ale vieţii; (2) Școala de inginerie/tehnologie; (3) Școala de sănătate; (4) Școala de științe sociale; (5) Școala de științe umaniste şi arte și (6) Școala de teologie. Pe de altă parte, Institutul de Studii Avansate în Știință și Tehnologie (Institutul STAR-UBB – http://starubb.institute.ubbcluj.ro/) este deja un institut de excelență cu tradiție al UBB, având rolul de a  identifica, susţine şi dezvolta acele componente din UBB prin care universitatea poate fi un actor academic competitiv şi de excelenţă la nivel naţional şi internaţional.
Prin acest nou proiect de dezvoltare strategică fiecare Școală academică/de știință din UBB va avea un Centru asociat, cu rol de hub integrativ și platformă de cooperare între unitățile academice cuprinse în fiecare Școală: (1) Centrul Virtual Labs, asociat Școlii Academice de Ştiinţele  Naturii şi ale Vieţii; (2) Centrul Virtual & Practical Engineering, asociat Școlii Academice de Inginerie şi Tehnologie; (3) Centrul eHealth/tHealth, asociat Școlii Academice de Sănătate; (4) Centrul Big Data & Machine Learning, asociat Școlii Academice de Ştiinţe Sociale; (5) Centrul Digital Arts & Humanities, asociat Școlii Academice de Ştiinţe Umaniste şi Arte; și (6) Centrul Etics & Sacred Musics, asociat Școlii Academice de Teologie. Centrele vor forma o reţea academică (STAR-UBB-Network), coordonată de Institutul STAR-UBB, care se extinde astfel în Cluj Innovation Park.
„Această reţea multinivelară va avea capacitatea de a aborda inovativ probleme complexe la nivelul domeniului fundamental reprezentat de fiecare Școală Academică, prin implicarea cadrelor didactice, a cercetătorilor şi a studenţilor în activităţi ştiinţifice multi/inter/transdisciplinare. Avem încrederea că această structură va deveni un model și un furnizor de practici academice avansate, prin care să realizăm creșterea vizibilității și a impactului rezultatelor ştiinţifice ale UBB la nivel naţional şi mai ales internațional, precum  și susținerea și promovarea experiențelor de internaționalizare pentru membrii comunității noastre academice”, declară prof. dr. Adrian Petruşel, prorectorul UBB responsabil de activităţile de cercetare-dezvoltare-inovare și doctorate.
Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, subliniază că „prin acest proiect din Cluj Innovation Park fiecare Școală academică din universitatea noastră va avea un Centru asociat, cu rol de Hub integrativ și platformă de cooperare, cele șase Centre beneficiind, la rândul lor, de un astfel de Hub în forma Institutului STAR-UBB. În acest fel se formează o rețea multinivelară (Unități academice în facultăți-Centre integrative la nivel de Școli-Institutul STAR-UBB)  distribuită (în structurile/facultățile UBB), care poate susține cercetări și inovații socio-eoconomice de vârf. Așa cum am spus, UBB rămâne cea mai puternică instituție academică în oraș și se va dezvolta aici, dar, în paralel, duce orașul dincolo de limitele actuale, acest proiect întărind prezența UBB în Cluj Innovation Park, dincolo de Centrul UBB de Industrii Creative deja existent acolo (https://news.ubbcluj.ro/centrul-ubb-de-industrii-creative-este-functional/), adăugându-se acum această structură integrativă și multinivelară în logica STEM+, pregătindu-se astfel dezvoltarea de anvergură InfoBionano4Health ca o nouă specializare a orașului, Transilvaniei și țării (https://news.ubbcluj.ro/ubb-si-cluj-napoca-inca-un-pas-mare-spre-infobionano4health-noua-specializare-inteligenta-a-orasului-si-a-tarii/).”.
O parte din finanțarea acestei noi dezvoltări este asigurată prin proiectul „Reţeaua academică de cercetare de excelenţă STAR UBB”,  proiect de dezvoltare instituţională şi de finanţare a excelenţei din cadrul Planului naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare 2015-2020. Proiectul a fost câştigat în cadrul competiţiei C.1.2 PFE-CDI 2021 din Programul „Dezvoltarea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare” şi are o valoare totală de 6.834.000 lei.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Maria Costea

Published

on

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Dreamscape Rave se întoarce din nou în România. După evenimentele organizate în 27 și 28 noiembrie, echipa aduce încă o dată experiența autentică de rave în două orașe, unde accentul cade exclusiv pe muzică și energie.

Elementul special al acestei ediții este conceptul „No Camera Policy”: fără fotografii și filmări, iar trăirea momentului devine prioritatea principală. Un sound puternic, o atmosferă întunecată și un ring de dans intens îi așteaptă pe cei care își doresc un rave adevărat, fără distrageri.

Dreamscape Rave va avea loc în 20 și 21 februarie. Prima oprire este la Târgu-Mureș, în clubul Signal, iar a doua zi, 21 februarie, la Cluj-Napoca, în The Matter Club. Evenimentele se desfășoară între 23:00 și 06:00, fiind dedicate celor care vor să scape de presiunea și rutina cotidiană și să trăiască o experiență unică alături de echipa Purgatorium.

Line-up-ul include DJ-i din Ungaria, cunoscuți pentru seturile lor autentice și energice, precum și un invitat internațional care va ridica nivelul serii. Organizatorii promit o atmosferă puternică și o noapte de neuitat în ambele orașe.

Dreamscape Rave demonstrează încă o dată că Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt pregătite pentru adevărate experiențe underground.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era