Connect with us

Prin Oras

PUȘCĂRIA TRECE, BANII RĂMÂN: Primul organizator al #Untold, a fost iertat să plătească 1,8 milioane lei, bani obținuți prin mai multe falsuri, că Boc a decis ca municipalitatea să nu se constituie parte civilă în proces

Alex Campian

Published

on

PUȘCĂRIA TRECE, BANII RĂMÂN: Primul organizator al #Untold, a fost iertat să plătească 1,8 milioane lei, bani obținuți prin mai multe falsuri, că Boc a decis ca municipalitatea să nu se constituie parte civilă în proces

Să tot fii în grațiile lui Emil Boc care, mai ceva ca Bunul Dumnezeu, nu numai că-ți dă, dar îți și bagă în traistă! Fostul șef al Federației Share, Pop I. Vlad (grafie de dosar penal), primul organizator al #Untold, a fost iertat de judecătorii Curții de Apel Cluj să nu mai plătească 1,8 milioane lei, bani obținuți prin mai multe falsuri. Și nu pentru că nu ar fi comis falsurile, ci pentru că Maestrul Emil Boc a decis ca municipalitatea să nu se constituie parte civilă. în procesul în care se judeca ca parte vătămată.În ședința publică din data de 13 ianuarie 2022, Curtea de Apel Cluj a admis ”apelul declarat de inculpatul PV (POP VLAD – nr. red.) împotriva sentinței penale nr. 141/2021 din 28 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care o desființează în parte, numai sub aspectul măsurii confiscării speciale de la inculpat a sumei de 1.800.000 de lei. Rejudecând în aceste limite, înlătură dispoziția de confiscare specială de la inculpat a sumei de 1.800.000 lei, dobândită prin infracțiune. Menține restul sentinței apelate. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă.”În aprilie 2021, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe Vlad Pop, ex-președintele Federației SHARE, la 2 ani și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri. Instanța a decis și confiscarea sumei de 1,8 milioane de lei, echivalentul a 400.000 euro, pe care a considerat-o ca fiind dobândită prin infracțiune – Ziar de Cluj a scris pe larg despre escrocheria Untold și despre dărnicia pe banii clujenilor a primarului Emil Boc.CITEȘTE: Plângerea făcută de Liviu Alexa în cazul fraudei UNTOLD s-a lăsat cu 2 ani și 4 luni de închisoare pentru VLAD POP, șeful Federației SHARE! Buta de la UNTOLD și-a îngropat prietenulCITEȘTE: EXCLUSIV Vlad POP, de la Federația SHARE, a luat banii pentru UNTOLD folosindu-se de un extras de cont FALS (RECHIZITORIU)CITEȘTE: Vlad Pop, președintele FEDERAȚIEI SHARE, trimis în judecată pentru obținere ilegală de fonduri. Vlad Pop plăteste cu cazierul și reputația în timp ce Buta se lăfăie în limuzine scumpe?În tot acest timp, partenerul său fără de care n-ar exista Festivalul Untold, Bogdan Buta, s-a îmbogățit și și-a extins afacerea cu încă două tipuri de festivaluri: Neversea și Odyssey.Fostul președinte al Federației SHARE, Vlad Pop, a fost trimis în judecată în 2019 pentru săvârșirea a două infracțiuni: fals în înscrisuri și obținere ilegală de fonduri. Potrivit procurorilor, prin prezentarea unui extras de cont FALS, Vlad Pop ar fi prejudiciat PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA cu aproape o jumătate de milion de euro.Iată ce se spunea în rechizitoriu:„Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin rechizitoriul din data de 18.02.2019, emis în dosarul nr. 226/P/2017, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Pop Vlad pentru săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, prev. de art. 306 din C. pen și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. 1 C. pen. Cu aplicarea art. 38 alin 1 din C. pen. Reținându-se în sarcina acestuia că, în calitate de președinte al unei organizații nonguvernamentale, în luna decembrie 2014, a prezentat documente false cu date inexacte și incomplete (la data 02.12.2014 a prezentat extrasul de cont cu nr. 175/01.12.2014 al Băncii Transilvania falsificat, cu aceeași ocazie a omis să evidențieze în cererea de finanțare, în proiect și în celelalte documente împrumutul contractat în luna noiembrie 2014, folosit la rezervarea artiștilor pentru programul din 2015, după care la data de 12.12.2014 a prezentat documentul fals privind suma de 452.000 euro către un impresar), pentru primirea aprobărilor necesare acordării finanțării nerambursabile de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca referitoare la proiectul „Rezervarea artiștilor internaționali principali pentru programul 2015”, acțiune care a avut ca și rezultat obținerea pe nedrept, la data de 16.12.2014, a finanțării nerambursabile în sumă totală de 1.800.000 lei”, precizează, pentru Ziar de Cluj, reprezentanții Parchetului Curții de Apel Cluj.POP I. VLAD trebuia să presteze 70 de zile de muncă în folosul comunității la RADP Cluj sau Primăria Cluj-Napoca (adică, cu tot respectul, ”la complice” în ogradă). Interesant este cum ”partea vătămată” din proces, Primăria Cluj-Napoca cere înapoierea celor 400.000 de euro pe care i-a alocat pentru UNTOLD, dar NU SE CONSTITUIE PARTE CIVILĂ ÎN CAUZĂ. „Constată că persoana vătămată Primăria mun. Cluj-Napoca nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 112 al.1 lit. e C.pen. dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 1800.000 lei dobândită prin infracţiune.În temeiul art.25 al. 3 C.p.pen. dispune desfiinţarea înscrisurilor falsificate constând în: extrasul de cont nr. 175/01.12.2014, aflat în copie în vol. II UP la fila 235 şi documentul de plată întitulat „ Plata valutară”, aflat în copie în vol. II UP la fila 269. În temeiul art.274 al. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1500 lei”, se arată în sentința din aprilie anul trecut.Cu alte cuvinte, clujenii rămân să sufle a pagubă după 1.800.000 de lei, dărnicia lui Boc față de Buta, fiul sereistului din Alba. Pop rămâne cu o sentință penală de tot râsul și niște zile de chiul în ograda darnicului Maestru și Excelență a Sa. Ca pedofilul trimis să lucreze la grădinița la care a fost prins exercitând acte de pedofilie.Băgăm de seamă că în orada lui Boc sunt trimiși la chipurile muncî în folosul comunității toți derbedeii penali care au legătură cu el: de la Gurzău, la amărâtul ăsta.400.000 de euro hoțiți din bani publici în interesul de imagine al lui Emil Boc nu reprezintă o așa mare sumă când fură ”domnii” – aceasta este lecția de ”Justiție” de azi. Dar ia să fi furat un amărât o pâine, atunci să fi văzut celeritate și prăvălire de justiție cu ani grei de pârnaie peste capul fomistului”  

Source link

Facebook Comments Box

Info

Haos în Cluj! Părinții blochează străzile și fac legea în cartier!

Cosmin Ardelean

Published

on

Război pe străzile din Gheorgheni! Părinți și riverani, în conflict din cauza parcărilor ilegale!

Un nou scandal zguduie liniștea cartierului Gheorgheni din Cluj-Napoca! Riveranii de pe strada General Nicolae Dăscălescu sunt disperați din cauza haosului creat de părinții care își duc copiii la grădiniță și parchează unde apucă, blocând strada și provocând altercații.

Un clujean, care locuiește pe această stradă, a ajuns la capătul răbdării. “Este deja a nu stiu cata oara cand se face sesizare pentru parcarile ilegale care sa fac in fiecare dimineata pentru a lasa copii la gradinita. Sunt rezident al strazii General Nicolae Dascalescu, iar in fiecare dimineata trebuie sa ne chinuim sa iesim sau sa intram pe strada. Am sunat la Politia Locala (am foar chiar si fizic) si acestia mi-au spus ca nu au ce face, astazi chiar am fost injurat de catre un parinte pentru ca am vrut sa intru la mine pe strada”, a declarat bărbatul revoltat.

Locuitorii se plâng că nu pot circula normal din cauza mașinilor parcate haotic. Mai mult, aceștia susțin că există soluții, respectiv locurile de parcare din Baza Sportivă Gheorgheni, dar părinții refuză să facă un efort minim și să meargă pe jos câțiva metri. “Exista locuri de parcare libere in Baza Sportiva Gheorgheni dar nici nu vor sa auda sa duca copilul pe jos 10-15 m de acolo pana la gradinita”, se mai plânge clujeanul.

Această problemă nu este una nouă. Și în trecut, clujenii au făcut sesizări similare, dar fără niciun rezultat. “De când cu începerea anului școlar, se întâmplă în fiecare dimineață ca părinții care aduc copiii la grădiniță să-și lase mașinile care pe unde apucă, îngreunând sau chiar blocând accesul auto al întregii străzi. Am încercat cu vorba bună cu administrația grădiniței, am spus de fiecare dată oamenilor care parchează în mijlocul drumului să aibă în vedere că, deși nu e mare traficul pe strada noastră, existăm și noi, și bunul simț ar trebui să fie busola când parchează. Pe soțul meu era să-l lovească același domn de două ori, la ieșirea de pe stradă (soțul era o dată cu mașina, o dată cu bicicleta). Efectiv nu mai știm ce mijloace de bun simț să aplic cu genul acesta de oameni. S-ar putea amplasa un echipaj al poliției rutiere pentru a atrage măcar atenția? Menționez că pe stradă era inclusiv semn cu parcare interzisă, care a dispărut odată cu lucrările de asfaltare. Este o situație de neconceput într-un oraș cu oameni „de 5 stele”, a fost atunci sesizarea unei clujence.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Istorie cu Boc! Primarul Clujului se întoarce la catedră pentru a-i ajuta pe elevi!

Cosmin Ardelean

Published

on

Boc, profesor la Bacalaureat! Primarul se oferă să predea istorie elevilor clujeni!

Primarul Emil Boc își demonstrează latura pedagogică! Edilul s-a oferit să predea lecții de istorie elevilor clujeni care se pregătesc pentru Bacalaureat, în cadrul unui program gratuit de mentorat lansat de Primăria Cluj-Napoca.

Peste 50 de elevi s-au înscris deja în acest proiect, care oferă pregătire gratuită pentru disciplinele de examen, cu ajutorul profesorilor voluntari. “Este un proiect care face diferența și arată forța Clujului comunitar: atunci când ideile bune sunt promovate, putem reuși”, a declarat Boc.

Programul “Mentorat pentru Bacalaureat” este un rezultat al “eco-sistemului clujean”, prin care comunitatea se implică în proiecte de interes pentru viitorul copiilor, a subliniat primarul. “Sunt mai mulți profesori și asociații de profil care s-au implicat în acest proiect și merită tot respectul nostru”, a adăugat el.

Boc, absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie și al Facultății de Drept, se simte încrezător în capacitatea sa de a-i ajuta pe elevi. “Dacă timpul îmi va permite, mă voi înscrie și eu, pentru a putea să susțin unele lecții de istorie, acolo mă mai pricep și eu, pentru a pregăti elevii de Bacalaureat”, a spus primarul.

Programul, susținut de Primăria Cluj-Napoca și Asociația Beard Brothers, oferă pregătire gratuită pentru matematică, limba română, istorie, geografie, fizică, logică, psihologie și sociologie. Toate sesiunile sunt susținute de mentori voluntari, profesioniști și studenți cu experiență.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Cluj, blocat în trafic! Drumul salvator întârzie! Când vom scăpa de cozi?

Cosmin Ardelean

Published

on

Cluj-Napoca, tot mai departe de fluidizarea traficului: Drumul Tureni – Autostrada, gata abia în vară!

Clujenii care sperau la o rezolvare a problemelor de trafic din zona metropolitană vor mai avea de așteptat! Deși anunțat ca o soluție-cheie pentru decongestionarea traficului, drumul expres de la Tureni la Autostrada Transilvania nu va fi gata mai devreme de luna iunie 2025.

Acest “ciot” de doar 5 kilometri, dar de o importanță strategică pentru regiune, întârzie să fie finalizat, spre dezamăgirea experților și a șoferilor. Asociația Pro Infrastructură a criticat dur întârzierile, subliniind că antreprenorii nu și-au respectat termenele, în ciuda “circumstanțelor atenuante” de a fi la primul lor proiect de anvergură.

“Din păcate… constructorii ne-au dezamăgit și nu vedem cum vor putea să dea drumul la circulație mai devreme de sfârșitul lunii iunie 2025, în cel mai optimist scenariu”, precizează Asociația Pro Infrastructură.

Contractul pentru acest drum expres a fost semnat în 28.07.2023 cu asocierea Dimex-Con-A, cu ordin de începere emis în 21.08.2023. Termenul inițial de finalizare era februarie 2025, dar se pare că acest termen nu va fi respectat.

Proiectul, cu un cost estimativ de 568 de milioane de lei (fără TVA), presupune construcția a șapte poduri și viaducte, cel mai lung având 258 de metri și traversând Valea Racilor.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite