Connect with us

Eveniment

Viscolul a făcut prăpăd luni seara pe drumurile din Cluj. Materialul antiderapant a lipsit cu desăvârşire

Stefania Heinz

Published

on

Viscolul a făcut prăpăd luni seara pe drumurile din Cluj. Materialul antiderapant a lipsit cu desăvârşire

A fost anunţat de luni seara de către meteorologi viscol şi vânt, însă drumarii din Cluj nu s-au sinchisit să arunce cu material antiderapant pe şosele. 
“Ocoliți drumul Sfântul Ion harnicul primar” metro2050 “a dat din belșug cu antiderapant se poate circula decât prin șanț”, a scris un participant la trafic luni seara, pe Info Trafic Cluj, în dreptul unei fotografii în care putea fi văzută o maşină care a derapat pe marginea drumului din cauza şoselei impracticabile.

Totuşi, s-a găsit repede cine să îi corecteze acestuia confuzia cum că “oraşul european de 5 stele “ verzi “ este al lui Boc şi judeţul fantomă al lui Tişe”, făcând referire la, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, cel căruia îi revine responsabilitatea pentru starea drumurilor judeţene. 

Oricine ar răspunde pentru drumurile judeţului, cert e că avertizările şoferilor au curs pe reţelele sociale aseară. “Grijă mare pe strada Valea Seacă spre Popeşti e gheaţă sub zăpadă!”, a anunţat altcineva, însă oamenii i-au răspuns că peste tot e la fel. “Zăpada îi ia prin surprindere mereu”.

De la Ciurila, până în Cluj-Napoca viscolul şi-a făcut de cap, iar şoferii au circulat cu frâna de motor, la 30 de km la oră, deoarece pe drum nu exista nici urmă de intervenţie a autorităţilor. Zonele din Făget, Sfântul Ion, Popeni, Ceanu Mare, au fost doar câteva dintre zonele periculoase pentru şoferi.

În lipsa ajutorului de la autorităţi, şoferii se îndeamnă reciproc să îşi echipeze maşinile pentru iarnă şi mai ales să circule după cum o cere drumul. Asta a făcut şi şoferul care a filmat starea drumului din Măguri Răcătău – Şomeşu Rece unde zăpada şi drumul îngheţat le-au dat bătăi de cap participanţilor la trafic. 

Județul Cluj se află sub avertizări Cod Galben și Portocaliu de vânt și viscol şi ninsoare până marți seara. În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ, îndeosebi la peste 1700 m, unde vizibilitatea se va reduce semnificativ. Ninsori viscolite se vor semnala local și în jumătatea nordică a teritoriului.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom