Connect with us

Eveniment

Deputat Clujean: Romania va beneficia de o noua tehnologie pentru acces la internet in locuri izolate – E fain la Cluj!

Tudor Calinescu

Published

on

Deputat Clujean: Romania va beneficia de o noua tehnologie pentru acces la internet in locuri izolate - E fain la Cluj!

Serviciul de internet prin satelit dezvoltat de miliardarul Elon Musk, Starlink, a fost autorizat și în România, a anunțat președintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaților, Sabin Sărmaș.
„Ce înseamnă asta pentru noi, românii? Că suntem cu un pas mai aproape să avem acces la internet în orice colț al țării, oricât de izolat ar fi el, pentru că pe lângă internetul de mare viteză prin fibră optică, vom avea pe scară largă și internet prin satelit” – a scris pe Facebook parlamentarul PNL.
Principalul beneficiu pe care acest sistem îl va aduce este conectarea la internet de mare viteză a zonelor izolate.
„Faptul că Musk a solicitat deja Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor să aloce spectrul necesar pentru încă 30.000 de sateliți Starlink în anii următori, este o dovadă în plus că urmează să asistăm la o revoluție în domeniul telecomunicațiilor. Sigur, se așteaptă ca ITU să stabilească și reguli mai stricte pentru astfel de proiecte de constelații satelitare, dar asta înseamnă că vom avea reglementări tot mai clare pentru acest domeniu.Chiar dacă România se află în topul țărilor cu cel mai rapid internet din lume, ideea din spatele constelației de sateliți a lui Musk este să ofere internet de mare viteză în special în zone care nu au acoperire din partea operatorilor tradiționali. Școlile sau instituțiile publice din cătunele izolate, comunitățile mici din zonele rurale în care infrastructura clasică nu este încă prezentă, refugiile sau cabanele din vârf de munte – sunt doar câteva exemple care vor avea acces la internet după ce Starlink va începe furnizarea de servicii și în România.Da, e adevărat că pentru țara noastră acest gen de servicii va fi, pentru început, scump pentru o parte semnificativă a populației, dar un cost nesemnificativ pentru conectarea unei școli la internet de mare viteză. Simplul fapt că de acum avem această opțiune este un pas major pentru trecerea la o nouă etapă: internetul pentru toți. Beneficiile? Nenumărate” – crede Sărmaș.
Zilele trecute, Musk a ajutat Ucraina să-și asigure conexiunea la internet cu ajutorul Starlink.
„Însuși Elon Musk a arătat lumii întregi cum conexiunea la internet oferă siguranța unei națiuni, ajutându-i pe ucrainieni, prin activarea rețelei de sateliți Starlink, să compenseze întreruperile internetului cauzate de atacurilor cibernetice ale rușilor și distrugerea infrastructurii de comunicații. Impactul acțiunii sale a fost major atât la nivel politic, cât și social” – a amintit și deputatul Sabin Sărmaș.
SURSA: Start Up Cafe

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom