Connect with us

Eveniment

Ajutor pentru refugiații ucraineni la Cluj-Napoca. UNDE se pot face donații / se pot înscrie voluntari

Stefania Heinz

Published

on

Ajutor pentru refugiații ucraineni la Cluj-Napoca. UNDE  se pot face donații / se pot înscrie voluntari

Instituțiile publice, alături de asociații private și organizații non-guvernamentale s-au unit încă de săptămâna trecută într-un nucleu de intervenție directă cu scopul de a sprijini refugiații ucraineni ajunși în țara noastră.
”Drept dovadă, numeroase entități și-au arătat disponibilitatea de a oferi locuri de cazare, hrană, respectiv produse de imediată necesitate. Apreciem, din acest punct de vedere, sprijinul tuturor clujenilor și vă aducem în atenție faptul că a fost deschis și un centru pentru refugiații aflați în tranzit. Acesta a fost deschis în incita Gării din Municipiul Cluj-Napoca și poate primi un număr de 60 de persoane. În incinta centrului se poate servi masa, fiind amenajat și un spațiu separat pentru odihnă. De asemenea, a fost amplasat și un punct de prim ajutor. Pe această cale, dorim să transmitem mulțumiri Secției Regionale de Poliție-Transporturi Feroviare, precum și Companiei de Transport Feroviar CFR Călători, respectiv Asociației O masă caldă”, transmite Prefectura.

Reamintim locurile unde se pot face donații materiale în Municipiul Cluj-Napoca:

• str. Observator nr.1-3, parter; str. Ghimeșului nr. 1, parter (luni-vineri 09:00 – 12:00 și 16:00-20:00, sâmbătă-duminică 12:00-18:00);
• str. Primăverii nr. 8, parking (luni-vineri 09:00 – 12:00 și 16:00-20:00, sâmbătă-duminică 12:00-18:00);
• în incinta Catedralei Greco-Catolice ,,Martirilor și Mărturisitorilor Secolului XX” din Piața Cipariu, intrarea dinspre str. Avram Iancu (luni-vineri 09:00 – 12:00 și 16:00-20:00, sâmbătă-duminică 12:00-18:00);
• Mănăștur, Piața Flora – în incinta pieței (luni-vineri 09:00 – 12:00 și 16:00-20:00, sâmbătă 12:00-18:00 și duminică 10:00-14:00)
• Gheorgheni, Complex Hermes (luni-vineri 09:00 – 12:00 și 16:00-20:00, sâmbătă 12:00-18:00 și duminică 10:00-14:00)

Lista categoriilor de produse care se pot dona este următoarea:

– produse alimentare neperisabile: apă, conserve, pâine crocantă ambalată, lapte praf, lapte UHT, biscuiți, napolitane, ceai, cafea, zahăr, făină de mălai, griș, orez, cereale, piure pentru copii și supe instant;
– produse igienice: săpun, pastă de dinți, periuță de dinți, pampers, absorbante, hârtie igienică, șervețele umede,
șervețele hârtie și dezinfectanți;
– materiale sanitare: comprese sterile, comprese nesterile, fașă, bandaj elastic de fixare autoadeziv, plasturi, rivanol, betadină și mănuși unică folosință;
– materiale cazarmament – doar produse noi: pături, saci de dormit, saltele, perne, plapume, lanterne cu baterii și baterii;
– hrană pentru animale de companie – hrană uscată.

Totodată, persoanele care doresc să sprijine ca voluntari activitatea din centrele de colectare se pot înscrie pe www.civicsuport.ro, respectiv persoanele și entitățile juridice disponibile să ofere cazare și/sau masă, respectiv transport sau orice tip de ajutor refugiaților sunt îndemnate să se înscrie telefonic la următorul număr pus la dispoziție de către ISU Cluj: 0751.156.044, disponibil 24 de ore din 24. 
 
 
 
 
 
  
 

 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom