Connect with us

Eveniment

Doi clujeni, soț și soție, au murit într-un accident teribil produs în Sălaj

Stefania Heinz

Published

on

Doi clujeni, soț și soție, au murit într-un accident teribil produs în Sălaj

Două persoane și-au pierdut viața miercuri dimineața, în urma unui grav accident de circulație care s-a produs în Sălaj. Autoturismul în care se aflau doi clujeni s-a izbit violent de un cap de pod din beton.
Doi clujeni au murit miercuri dimineața, în jurul orei 10.30, pe Drumul Național 1F, între localitățile Poarta Sălajului și Românași. Potrivit ISU Sălaj, Punctul de Lucru Sânmihaiu Almașului a fost solicitat să intervină la un eveniment care a avut loc între localitățile Poarta Sălajului și Românași.

”A fost implicat un autoturism care a intrat într-un cap de pod, iar două persoane au rămas încarcerate. În sprijin au intervenit un echipaj de la Detașamentul Zalău și elicopterul SMURD din cadrul Punctului de Operare Aeromedical Jibou”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU. la intervenţie a ajuns şi un elicopter SMURD. 

Conform acestuia, cele două persoane au fost extrase și găsite inconștiente (în stop cardiorespirator), echipajele medicale au executat manevrele de resuscitare a victimelor. Din nefericire, cele două victime (de sex masculin și de sex feminin) nu au răspuns manevrelor de resuscitare si au fost declarate decedate.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat miercuri că traficul a fost blocat pe DN 1F, la kilometrul 64+800 de metri. “Între loc. Românași și Poarta Sălajului, jud. Sălaj, conducătorul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a părăsit suprafața carosabilă. În urma impactului au rezultat 2 victime (șoferul și pasagerul dreapta, soți), care au decedat”, a transmis INFOTRAFIC România

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Șoferii mai au de așteptat! Deschiderea Drumului Expres Tureni – A3 se amână

Alex Campian

Published

on

Drum expres Tureni – DN1 – A3, amânare deschidere pentru 9 iulie

Se amână deschiderea drumului expres Tureni – DN1 – A3. Noua dată: 9 iulie

Deschiderea drumului expres DN1 Tureni – A3, programată inițial pentru luni, 7 iulie, a fost amânată și va avea loc miercuri, 9 iulie. Această investiție importantă va contribui la descongestionarea traficului greu și de tranzit din municipiile Cluj-Napoca, Turda și Câmpia Turzii.

Drumul expres are o lungime de 5 km, iar bretelele de legătură către nodurile rutiere DN1 și A3 însumează 10 km. Valoarea investiției se ridică la 562,61 milioane lei (fără TVA).

Proiectul este strategic pentru regiune, asigurând o legătură rapidă și fluidă între DN1 și autostrada A3, ceea ce va stimula și dezvoltarea economică locală.

Lucrările au fost realizate de un consorțiu internațional condus de Dimex 2000 Company SRL.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom