Connect with us

Eveniment

Ioan Ovidiu Sabău a vorbit despre starea gazonului înaintea partidei U Cluj – Rapid. „Mă aștept undeva la 8-10.000 de suporteri”

Diana Petrescu

Published

on

Ioan Ovidiu Sabău a vorbit despre starea gazonului înaintea partidei U Cluj - Rapid. „Mă aștept undeva la 8-10.000 de suporteri”

Deși are un stadion relativ nou, Universitatea Cluj nu se poate bucura de o suprafață de joc foarte bună. Acest lucru a fost confirmat și de antrenorul Ioan Ovidiu Sabău, care a recunoscut că cei din club nu au putut face prea multe de la ultimul joc, asta deoarece perioada anului nu permite efectuarea lucrărilor necesare.“Mă aștept undeva la 8-10.000 de suporteri. Ținând cont că e vineri, e frig, oamenii ar avea o scuză. (n.r. despre gazon) Au încercat să-l repare în perioada asta. Dar multe nu se pot face, aici trebuie schimbate multe. Sunt lucrări destul de mari, care nu pot fi făcute acum.Trebuie refăcut drenul (n.r. scurgerea apei în canalizare). În primăvară, când trece perioada asta. Ce vedeți voi, văd și eu. Nu arată bine terenul, mai multe nu știu nici eu. Nu poți să pasezi cum trebuie, e destul de greu”, a spus Sabău la Digisport.Ioan Ovidiu Sabău recunoaște forța trupei lui Mutu, însă e convins că elevii săi au trecut peste victoria cu FC Voluntari și vor fi concentrați la ora jocului pentru a câștiga o nouă partidă.“Am trecut peste un meci greu, un meci important cu FC Voluntari. A fost un meci în care jucătorii au primit ce meritau, laude și aprecieri. Cred că am reușit să uităm acel moment și să rămânem cu lucrurile bune pe care le-am făcut și să corectăm ceea ce am făcut mai puțin bine.Sper că am reușit să pregătim foarte bine jocul și să aducem jucătorii într-o formă sportivă foarte bună la ora jocului. Echipa care va sta bine din punct de vedere fizic va domina jocul și va câștiga.Nu consider că e un meci special, Rapid e un club față de care mi-am exprimat aprecierea și respectul. Au fost 4 ani importanți pentru mine, am câștigat două campionate. Pe mine mă interesază doar ce se întâmplă cu echipa mea, să fie motivați și să fiu inspirat când alcătuiesc primul 11 și atunci când fac schimbările.Când sunt prea multe laude există riscul automulțumirii. Aici a fost și teama și preocuparea mea, să nu fie prea încântați și să se admire prea mult. Din prima zi de după meci a trebuit să uităm tot și să o luăm de la capăt.Cred că Rapid e o echipă importantă, care joacă destul de bine și capătă experiență. Mutu este din ce în ce mai matur și mai echilibrat, a crescut ca antrenor. Fotbalul românesc are nevoie de astfel de oameni”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău înaintea partidei, citat de Ziua de Cluj. 

Source link

Facebook Comments Box

Eveniment

🎓 Bal de absolvire ca-n povești la Cluj-Napoca!

Maria Costea

Published

on

Elevii Colegiului Național Unitarian „János Zsigmond” au strălucit într-o seară de neuitat

Magie, eleganță și emoții puternice la Cluj-Napoca! Absolvenții claselor a XII-a de la Colegiul Național Unitarian „János Zsigmond” au spus „adio” liceului într-un mod spectaculos: cu un bal de absolvire demn de poveștile regale! 👑

Evenimentul, devenit o adevărată tradiție a colegiului, a avut loc chiar în curtea liceului, transformată pentru o seară într-un cadru de vis. Decorurile rafinate, luminile calde și ținutele impecabile ale absolvenților au creat o atmosferă de basm.

💃 Cu emoțiile la cote maxime, tinerii au dansat valsuri vieneze, în aplauzele părinților, profesorilor și colegilor. Fiecare pas a fost încărcat de semnificație, marcând sfârșitul unei etape și începutul unei aventuri noi în viață.

❤️ Seara a fost nu doar un spectacol vizual, ci și un moment de reflecție și recunoștință — pentru anii petrecuți împreună, pentru lecțiile învățate și prieteniile legate.

📸 Imaginile care surprind eleganța și emoția serii au fost realizate de Varró-Bodoczi Zoltán.

Un bal ca-n povești, pentru niște tineri care au scris deja un capitol memorabil în povestea vieții lor! ✨

Facebook Comments Box
Continue Reading

Eveniment

Program special de transport public în Cluj-Napoca cu ocazia „Nopții Muzeelor”, sâmbătă, 17 mai

Stefania Heinz

Published

on

Cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor” care are loc sâmbătă, 17 mai, Compania de Transport Public Cluj-Napoca (CTP) anunță un program special de transport în comun, destinat să faciliteze accesul publicului la muzeele din oraș și întoarcerea în siguranță spre cartierele rezidențiale.

Vor fi puse la dispoziție linii de noapte care vor conecta zona centrală cu principalele cartiere din oraș: Zorilor, Grigorescu, Mănăștur, Mărăști, Gheorgheni, Piața Gării și Aeroportul Internațional Cluj-Napoca.

Programul curselor de noapte:

  • Din cartierul Zorilor – Linia 54N:
    Plecări la orele: 23:00, 23:30, 00:00, 00:30, 01:00

  • Din cartierul Grigorescu – Linia 54N:
    Plecări la orele: 23:00, 23:30, 00:00, 00:30, 01:00

  • Din cartierul Mănăștur – Linia 25N:
    Plecări la orele: 23:00, 23:30, 00:00, 00:30, 01:00

  • Din cartierul Gheorgheni – Linia 25N:
    Plecări la orele: 23:00, 23:30, 00:00, 00:30, 01:00

  • De la Aeroport – Linia 5N:
    Plecări la orele: 22:50, 23:20, 23:50, 00:20, 00:50

  • Din Piața Gării – Linia 5N:
    Plecări la orele: 22:50, 23:20, 23:50, 00:20, 00:50

CTP încurajează publicul să utilizeze transportul public pentru a se bucura de eveniment într-un mod sigur și sustenabil. Accesul la muzeele din Cluj-Napoca este gratuit în cadrul „Nopții Muzeelor”, iar transportul de noapte va asigura o deplasare facilă în oraș pe tot parcursul serii.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Eveniment

Video: România, printre primele 10 echipe la Campionatul Mondial de Cheerleading – Felicitări!

Stefania Heinz

Published

on

România a reușit o performanță remarcabilă la Cheerleading World Championship, clasându-se printre primele 10 echipe din lume! Este un moment istoric pentru sportul românesc, care confirmă progresul și dedicarea deosebită a sportivilor noștri în acest domeniu dinamic și extrem de competitiv.

Echipa națională a impresionat printr-o combinație spectaculoasă de tehnică, acrobație, sincronizare și energie, demonstrând că România are un cuvânt important de spus în cheerleadingul internațional. Participarea la această competiție de talie mondială a însemnat luni de antrenamente intense, sacrificii și o dorință uriașă de a reprezenta cu mândrie culorile țării.

Rezultatul obținut plasează România în elita mondială a cheerleadingului și oferă un exemplu de ambiție și perseverență pentru toți tinerii sportivi.

Felicitări sportivilor, antrenorilor și întregului staff pentru această reușită incredibilă! Ați demonstrat că, prin muncă și pasiune, visele devin realitate.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite