Connect with us

Eveniment

Greii aviației, al doilea an la rând la Aeroportul Cluj pentru Aviation-Event 2023: „Clujul este în centrul lumii”. David Ciceo: „Principalul concurent este aeroportul din Debrecen”

Stefania Heinz

Published

on

Greii aviației, al doilea an la rând la Aeroportul Cluj pentru Aviation-Event 2023: „Clujul este în centrul lumii”. David Ciceo: „Principalul concurent este aeroportul din Debrecen”

Cei mai importanți oameni ai aviației europene vin din nou la Cluj-Napoca, pentru al doilea an consiecutiv la Aviation-Event 2023. Câtiva dintre participanți, inclusiv David Ciceo, directorul Aeroportului din Cluj, au prefațat evenimentul de mâine în cadrul unei conferințe de presă.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu Cluj” a organizat astăzi o conferinţă de presă în avanpremiera celei de-a doua ediţii a prestigioasei sale conferinţe internaţionale Aviation-Event 2023 CLJ, conferință care va aduce la Cluj-Napoca, cei mai importanții directori de aeroporturi și companii aeriene din Europa. Astăzi au luat cuvântul câteva persoane cheie dintre cele care vor fi prezente mâine la eveniment.

Premieră la Cluj. Greii aviației vin pentru al doilea an la rând în oraș
„Ne bucurăm că vin la Cluj forțele aviației. Ne bucurăm că suntem primți pentru a doua oara (al doilea an la rând – n. red.) după ediția din 2022. Nu s-a mai mai întâmplat asta până acum, iar de fiecare dată când ajungem aici descoperim un oraș vibrant și promitem că ne vom mai întoarce aici” a spus Marcel Riwalsky, CEO Aviation-Event, în deschiderea conferinței de presă.

„Prima ediție a fost un real succes cu dezbateri foarte bune, prietenii aviației ne-au cerut să continuăm (cu o nouă ediție – n. red), iar colegii de la aeroport a făcut o treabă foarte bună anul trecut și ne-am dorit să facem asta din nou. ACI (Airports Council International – Consiliul Internațional al Aeroporturilor) – Europa este foarte important pentru toate aeroporturile din Europa. Este mult mai important, deoarece România e parte din Uniunea Europeană, deci trebuie să respecte legislația europeană, directivele, iar ACI Europe și Olivier (director ACI Europa – n. red.) în mod special luptă pentu a proteja interesele aeroporturilor europene. Este o organizație foarte puternică și benefică pentru aviația din România. Munca lor este foarte importantă pentru aeroporturi, în mod special pentru cele din România respectiv Aeroportul din Cluj-Napoca. Când am avut probleme la nivel internațional, ACI Europa ne-a ajutat. Nu ne-a oferit doar consultanță ci și ajutor în diverse problem legale. ”, a spus David Ciceo, director general al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj.

Ciceo: „Debrecen e principalul competitor al aeroportului din Cluj” / „Vrem competiție legală”
David Ciceo a fost întrebat și despre importanța aeroportului din Cluj, comparativ cu aeroportul din București și altele din apropiere.

„Cluj este al doilea aeroport din România. Sperăm să ajungem la 3 milioane de pasageri anul acesta. Avem 17 aeroporturi în România. Există competiție între aeroporturi. Fiecare aeroport este important pentru regiunea în care se află. Desigur că Bucureștiul nu e competitorul nostru principal, pentru că este la peste 400 de km distanța. Contribuim la dezvoltarea regională a județului, a orașului, a economiei locală și celei educaționale” a mai spus David Ciceo.

Întrebat de ZIUA DE CLUJ, care consideră că ar fi principalul concurent al Aeroportului din Cluj în 2023, David Ciceo a nominalizat Aeroportul din Debrecen, Ungaria.

„Este mare concurență în Transilvania, dar nu doar. Sunt vreo șase aeroporturi, dar cel mai mare este cel din Debrecen, Ungaria, deoarece se adresează aceleiași arie de acoperire – Catchment area. Aici mă refer la județele: Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș, iar de acolo vin și participanții nostri. Bineînțeles că acceptăm provocări, și din acest motiv încercăm și noi (Aeroportul din Cluj – n. red.) să fim foarte activi”, a declarat pentru Ziua de Cluj, David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca.

„Avem competiție însă ne dorim competiție corectă, avem competiție nu doar cu aeroporturile din România, ci și cu aeroporturile din Europa. Când vrem să lansăm o nouă destinație, câteodată avem competiție cu multe aeroporturi din Europa. Trebuie să avem servicii bune, să ne asigurăm că acea companie aeriană nu riscă dacă vine la Cluj. Principalul nostru competitor este Aeroportul din Debrecen, Ungaria, care află la 200 kilometri distanță, pentru că ne adresăm acelorași pasageri, sunt activi ca oraș, ca aeroport, plătesc pentru autobuze din România. Acum 15 ani, Budapesta era principalul nostru competitor. Mulți pasageri mergeau acolo cu mașina. Câteodată, suntem nevoiți să facem demersuri legale legate de competiție. Ne dorim competiție, dar să fie legală”, a mai adăugat David Ciceo în cadrul conferinței dinaintea Aviation-Event 2023 CLJ.

„Clujul e în centrul lumii”
„Vreau să felicit conducerea Aeroportului din Cluj pentru organizarea acestui eveniment pentru al doilea an la rând. Dacă priviți spre hartă, puteți vedea clar faptul că orașul Cluj-Napoca este în centrul lumii. Nu e doar un grafic, ci este realitatea”, a spus Claudia Țapardel, fost membru al Parlamentului Europan și speaker global.

Aceasta va modera mâine un panel, în cadrul căreia se va discuta despre punctele de interes ale pieței aviației – digitalizare, sustenabilitate și experiența clienilor.

Aeroporturile pregătesc terenul pentru vacanțele din vară
„Este un moment interesant pentru această industria, am reușit să ieșim din devastarea produsă de pandemia Covid, iar traficul s-a dublat, dar totuși, anul trecut am avut cu cinci milioane de pasageri mai puțin față de perioada dinaintea crizei sanitare, deci revenirea nu e gata încă. Multe aeroporturi se pregătesc pentru vara acestui an și sunt sigur că în această vară, o mare parte din problem vor dispărea chiar dacă anumite aeroporturi încă vor avea probleme, cererea este foarte mare. Ne așteaptă o vară foarte bună (…) Aeroporturile trebuie să-și restabilească veniturile, suferă de lipsa banilor”, a adăugat și directorul Consiliului Internațional al Aeroporturilor (ACI) Europa, Olivier Jankovec.

David Ciceo a mai prefațat pe scurt evenimentul de mâine la care participă greii industriei și unde aceștia vor dezbate situația foarte complexă a aviației civile din acest an. Acesta a mai spus că provocarea cea mai mare pentru Aeroportul Cluj este de a finaliza „proiectele de de 80 de milioane de euro până în 31 decembrie 2023. Terminalul de pasageri va fi extins, la fel și platformele, o remiză PSI, iar peste 50% din cele 80 de milioane de euro vin din fonduri europene”.

Speakerii acestei conferințe au fost domnul David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, domnul Olivier Jankovec, Director General, Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) Europa, domnul Marcel Riwalsky, CEO, Aviation-Event şi doamna Ioana Papadopoulou – Director de comunicare și marketing, Aeroportul Internațional din Atena și Președinte al Consiliului de Administrație-Aviation-Event, care a moderat discuția.

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj va organiza în 24 martie 2023 cea de-a doua ediție a prestigioasei sale conferințe internaționale de aviație Aviation-Event CLJ, desfășurată pentru prima dată în primăvara anului 2022, în colaborare cu Aviation-Event Conference, platformă specializată în organizarea unora dintre cele mai prestigioase conferinţe de aviaţie de la acest moment, pe plan european.

Conferinţa internaţională Aviation-Event 2023 CLJ, este unul dintre cele mai importante evenimente de aviaţie din România şi în plan european în 2023. În cadrul acesteia se vor aborda subiecte de interes privind starea redresării în contextul post-pandemie, planurile de reziliență a aviației europene, impactul și strategiile de atenuare a efectelor crizelor de combustibil și energie, până la provocările dezvoltării durabile a aviației din Europa Centrală și de Est.

Evenimentul va reuni profesionişti din domeniul aviaţiei civile de la nivel internaţional, reprezentanţi ai autorităţilor naţionale relevante şi directori de companii aeriene şi aeroporturi din Europa şi din România.

Conferința aduce la Cluj-Napoca cât mai mulți factori decidenți din industria aviației civile și din ecosistemul de reglementare pentru o serie de prezentări și dezbateri moderate interactiv, dar și oportunități de networking într-un cadru pitoresc renumit în întreaga lume, precum Transilvania, au transmis reprezentanții Aeroportului „Avram Iancu” din Cluj-Napoca.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era