Connect with us

Eveniment

Şoferii care nu îşi plătesc amenzile ar putea rămâne fără permis

Stefania Heinz

Published

on

Şoferii care nu îşi plătesc amenzile ar putea rămâne fără permis

Un proiect de lege care se află în faza de dezbatere în Camera Deputaţilor prevede că șoferii care nu îşi achită amenzile de circulaţie în termen de două luni rămân fără permis de conducere până când fac aceste plăţi.
Deputatul PNL Gabriel Avrămescu, co-iniţiator al proiectului, susţine, într-o postare pe Facebook, necesitatea adoptării acestui proiect, care ar putea contribui substanţial la creşterea gradului de colectare a amenzilor la buget.

”Am depus acest proiect anul trecut, împreună cu deputaţii Laurenţiu Dan Leoreanu şi Florin Roman, din dorinţa de a semnala nivelul scăzut de achitare în privinţa amenzilor rutiere. Ideea proiectului legislativ a avut ca inspiraţie discuţiile cu reprezentanţi ai Poliţiei, care mi-au expus consecinţele acestui fenomen”, scrie deputatul pe pagina sa de Facebook.

Avrămescu crede că prin adoptarea proiectului administrațiile teritoriale ar putea avea un instrument în plus pentru colectarea amenzilor.

”În primul rând, unităţile administrativ-teritoriale nu au instrumente de a încasa amenzile decât după perioade lungi de timp – uneori chiar niciodată – ceea ce duce la o diminuare a bugetului local. Mai mult, deşi nu au nicio vină, UAT-urile sunt lovite de 2 ori, pentru că încasarea amenzilor este un indicator important atunci când are loc repartizarea cotelor pentru echilibrarea bugetelor locale, motiv pentru care sunt vitregiţi financiar şi din această perspectivă, iar la asta se adaugă şi sancţiunile Curţii de Conturi în astfel de situaţii, aşa că ne aflăm într-un cerc vicios ce trebuie clar reglementat cât mai repede”, este de părere deputatul Gabriel Avrămescu.

Potrivit lui Avrămescu, un alt beneficiu al adoptării proiectului de lege ar fi disciplinarea conducătorilor auto, ”de care șoferii din România au nevoie”.

”În situaţia în care, la nivelul UE, înregistrăm cel mai mare număr de morţi în accidente rutiere raportat la populaţie – 85 morţi la un milion de locuitori – suspendarea dreptului de a conduce, până în momentul în care achită amenda, dacă nu a făcut-o în termen de 60 de zile de la sancţionare, este o propunere legislativă necesară, care sper să primească votul final al colegilor mei deputaţi”, mai scrie deputatul Gabriel Avrămescu pe Facebook.

Proiectul de lege iniţiat de mai mulți deputaţi PNL va fi dezbătut în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

(Video) – Copil de 12 ani, lovit pe trotuar de un Mustang condus de un șofer din Bistrița-Năsăud, se luptă între viață și moarte

Alex Campian

Published

on

Copil de 12 ani lovit pe trotuar de un Mustang la Cluj

Copilul de 12 ani lovit pe trotuar, miercuri, 1 octombrie, de un autoturism Ford Mustang, pe strada Avram Iancu din Cluj-Napoca, se luptă între viață și moarte.

Potrivit reprezentanților SCJU Cluj, minorul a fost adus în stare critică la UPU Copii, iar medicii au decis să intervină chirurgical de urgență în Blocul Operator Neurochirurgie. Operația a durat câteva ore, iar ulterior pacientul a fost transferat la Terapie Intensivă, unde se află în prezent, intubat și ventilat mecanic. Prognosticul este rezervat.

„Pacientul de 12 ani, transferat de la Spitalul de Copii cu un traumatism cranio-cerebral sever, a fost operat în regim de urgență, în cursul serii în Blocul Operator Neurochirurgie. În prezent se află la terapie-intensivă Neurochirurgie, intubat, sedat și ventilat mecanic. Prognosticul medicilor este rezervat.”, au declarat pentru Cluj24 reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

Cum s-a produs accidentul?

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 34 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, aflat la volanul unui Ford Mustang care circula spre Piața Cipariu, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Din această cauză, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a acroșat copilul de 12 ani, care se afla pe trotuar.

Minorul a fost preluat imediat de echipajul SMURD, intubat la fața locului și transportat de urgență la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările accidentului.

Mama copilului, în stare de șoc

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această după-amiază la un grav accident rutier petrecut pe strada Avram Iancu din municipiul Cluj-Napoca. La fața locului au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, unde au găsit un minor, în vârstă de 12 ani, ce prezenta multiple traumatisme și se afla în stare de inconștiență. Echipajul SMURD i-a acordat asistență medicală de urgență, fiind intubat și transportat la Spitalul de Copii.

Mama copilului, aflată în stare de șoc și prezentând agitație psihomotorie, a fost consultată de echipajul SMURD și transportată la spital ca însoțitor al minorului”, a transmis ISU Cluj.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto&Video: stirile Protv

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

„Biletul de Sănătate” revine la Cluj: mișcare pentru un bilet gratuit de autobuz

Alex Campian

Published

on

Clujenii fac genuflexiuni pentru un bilet gratuit de autobuz în cadrul proiectului „Biletul de Sănătate” 2025

„Biletul de Sănătate”, inițiativa Sports Festival care transformă mișcarea într-un bilet gratuit de autobuz, a revenit în această toamnă la Cluj-Napoca pentru al șaselea an consecutiv.

Cele două stații smart – una pentru genuflexiuni, pe strada Memorandumului Sud, și una pentru pedalat, pe strada Regele Ferdinand – funcționează zilnic între orele 08:00 – 20:00 și vor fi disponibile până la începutul lunii decembrie 2025.

Cum funcționează „Biletul de Sănătate”

Clujenii sunt provocați să îmbine sportul cu utilul:

  • 20 de genuflexiuni sau

  • 400 de metri pedalați pe bicicleta statică

înseamnă un bilet de autobuz gratuit, valabil timp de 7 zile pe rețeaua de transport public urban din Cluj-Napoca.

Rezultatele edițiilor trecute

În 2024, proiectul a generat 46.911 bilete gratuite, peste 655.000 de genuflexiuni și peste 5.600 km pedalați. Din 2020 și până acum, clujenii au obținut peste 200.000 de bilete de autobuz prin mișcare, transformând timpul de așteptare într-o oportunitate pentru sănătate.

Istoric și dezvoltare

Prima stație smart a fost instalată în 2020, pe strada Memorandumului Sud. În 2022, proiectul s-a extins cu o nouă stație pe strada Regele Ferdinand, unde călătorii pot pedala virtual pe trasee urbane de 400 m. Sistemele sunt interactive, afișează distanța și viteza, iar la final generează un clasament general.

O inițiativă pentru comunitate

„Biletul de Sănătate” este un proiect al Sports Festival, dezvoltat de Life is Hard, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Compania de Transport Public Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj.

Scopul său este de a aduce mișcarea în viața de zi cu zi a clujenilor și de a oferi un beneficiu simbolic prin transportul gratuit.

video: sportsfestival.com

 

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Educatie

România strălucește la competiția Bridgestone World Solar Challenge 2025: Vehiculul solar Hyperion ajunge în Adelaide!

Alex Campian

Published

on

Hyperion prezentat publicului în Victoria Square, Australia

România a fost din nou prezentă pe harta inovației și a mobilității verzi prin performanța echipei Solis UTCN de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, care a participat la prestigioasa competiție Bridgestone World Solar Challenge 2025 din Australia.

🚘 Hyperion, cel mai avansat vehicul solar creat până acum de studenți, a străbătut deșertul australian pe un traseu de mii de kilometri, confruntându-se cu condiții meteorologice extreme și vânturi puternice. Perseverența și pregătirea echipei au dat roade: prototipul a trecut cu succes linia de finish în ultima zi a competiției.

După finalizarea cursei, Hyperion a fost prezentat publicului în Victoria Square, iar echipa Solis UTCN a defilat pe străzile din Adelaide, într-o ceremonie festivă care a adunat participanți din întreaga lume.

👏 Felicitări echipei Solis UTCN pentru performanța excepțională, care a demonstrat încă o dată că România se află în topul inovațiilor internaționale în domeniul energiei verzi și mobilității sustenabile.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom