Connect with us

Sport

Colete cu ţigări de contrabandă trecute din Ucraina în România cu ajutorul unei drone

Stefan Petre

Published

on

Dronă cu cameră/ Foto: pixabay.com

Ştiri din Transilvania

Trei colete de mici dimensiuni cu ţigări au fost trecute din Ucraina în România cu ajutorul unei drone, transportul, care urma să fie ridicat de un cetăţean ucrainean, fiind interceptat de poliţiştii de frontieră.

Dronă cu cameră/ Foto: pixabay.com

   Trei colete de mici dimensiuni cu ţigări au fost trecute din Ucraina în România cu ajutorul unei drone, transportul, care urma să fie ridicat de un cetăţean ucrainean, fiind interceptat de poliţiştii de frontieră, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.  Conform acesteia, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare au sesizat, în zona de responsabilitate, pe direcţia localităţii Turţ, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni, specific unei drone, care a traversat frontiera din Ucraina în România.CITEȘTE ȘI:
Clujean, reținut pentru contrabandă cu țigări și alcool! „A abandonat mașina și a fugit când a văzut Poliția”„S-a procedat la monitorizarea traseului aparatului de zbor şi cercetarea zonei, fiind observată, în apropierea frontierei de stat, şi o persoană care nu-şi justifica prezenţa în zonă. Patrula poliţiei de frontieră a observat cum persoana în cauză a preluat un colet de mici dimensiuni şi a încercat să-l transporte spre interiorul ţării, moment în care lucrătorii noştri au intervenit pentru interceptarea acesteia. În urma acţiunii, s-a reuşit reţinerea unui cetăţean ucrainean, în vârstă de 25 de ani, iar în apropierea acestuia au fost descoperite încă două colete de mici dimensiuni, care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană”, a spus Iulia Stan. În continuarea cercetărilor s-a luat măsura informării autorităţilor ucrainene despre eveniment, iar bărbatul care urma să preia ţigările a fost condus la sediul poliţiei de frontieră.„În urma inventarierii coletelor de mici dimensiuni a rezultat cantitatea de 960 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 11.232 de lei, care au fost ridicate în vederea confiscării. (…) Cetăţeanul ucrainean a fost reţinut pentru 24 de ore, iar la final urmează să se ia măsurile legale ce se impun. În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru contrabandă”, a mai adăugat Iulia Stan.  Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sport

Meci istoric pentru U-BT: clujenii au întâlnit Partizan Belgrad în Sala Polivalentă

Alex Campian

Published

on

Potrivit Radio Cluj, baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au disputat aseară cel mai important meci din istoria clubului, întâlnind Partizan Belgrad în ultima etapă a turului Ligii Adriatice. Partida s-a jucat de la ora 20:30, în Sala Polivalentă, într-o atmosferă impresionantă.

Antrenorul Mihai Silvășan a transmis înaintea confruntării că își dorește ca echipa sa să ofere o replică solidă, iar publicul a răspuns într-un mod entuziast. Biletele online s-au epuizat în mai puțin de 24 de ore, iar ultimele 300 de tichete puse în vânzare în ziua meciului au fost cumpărate imediat.

Întâlnirea a fost una cu adevărat specială: prima dispută directă dintre U-BT și Partizan Belgrad, dar și prima ocazie în care formația clujeană a jucat pe teren propriu, într-un meci oficial, împotriva unei echipe ce evoluează în Euroligă. Sala Polivalentă a fost arhiplină, iar atmosfera a pus în valoare comunitatea de suporteri a clubului.

Scorul a fost: [85-92]

Foto / sursă: Ovidiu Tebu, Facebook U-BT Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Dragoș Tuluc, minunea din Cluj care a cucerit raliurile României la doar 16 ani

Alex Campian

Published

on

Pilotul clujean Dragoș Tuluc, triplu campion național la doar 16 ani, în Campionatul Național de Raliuri 2025

Performanță de excepție pentru motorsportul românesc: Dragoș Tuluc, un adolescent din Cluj-Napoca, a devenit triplu campion național la doar 16 ani. Tânărul pilot, legitimat la AMC Driving Academy, a dominat sezonul 2025 din Campionatul Național de Raliuri, alături de copilotul său, Aurelian Hanea.

Triplu campion în primul sezon complet

Tuluc a impresionat în trei competiții distincte — Suzuki Swift Cup, clasa RO6 și categoria debutanți — unde a reușit câte cinci victorii din opt etape. Rezultatele l-au transformat în cel mai tânăr pilot care reușește o asemenea performanță în România.

În clasamentul dedicat piloților sub 26 de ani, echipajul Tuluc-Hanea a încheiat pe locul al treilea, depășind rivali cu experiență și mașini mult mai puternice.

Talent, disciplină și un mentor cu experiență

Dragoș Tuluc spune că succesul s-a datorat pasiunii și muncii susținute, dar și experienței copilotului său:

„A fost un an incredibil. Am învățat enorm de la fiecare cursă și de la echipa care m-a susținut. Nu m-am gândit la trofee, ci la cum să devin mai bun de la o etapă la alta”, a spus tânărul campion.

La rândul său, Aurelian Hanea, copilot și antrenor, consideră că performanța lui Dragoș este dovada seriozității și profesionalismului promovate de AMC Driving Academy:

„Aceste rezultate sunt rodul muncii în echipă și al unei pregătiri riguroase. Pentru noi, este o confirmare că investiția în tineri talentați dă roade.”

Cu o maturitate sportivă impresionantă, Dragoș Tuluc promite să fie una dintre revelațiile raliurilor românești din următorii ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Clujencele au adus României titlul balcanic la gimnastică ritmică, la Belgrad

Alex Campian

Published

on

Echipa CSM Cluj la gimnastică ritmică, campioană balcanică la Belgrad 2025

România a devenit campioană balcanică pentru al treilea an consecutiv la gimnastică ritmică, în cadrul competiției desfășurate între 17 și 19 octombrie, la Belgrad, Serbia. În clasamentul final, țara noastră a fost urmată de Grecia și Serbia.

Reprezentativa României a fost alcătuită din șase sportive, dintre care trei provin de la CSM Cluj: Izabela Petean, Maia Metea și Teodora Potfălean. Lotul a fost completat de Francesca Tătar și Maria Prodan, de la CSM Arad, și Elisabeta Corduneanu, de la CSS Unirea Iași.

Performanțele clujencelor au fost esențiale în cucerirea titlului balcanic. Maia Metea a obținut patru medalii: aur cu echipa României, aur în finala de la Măciuci, bronz în finala de la Minge și argint pe echipe Prejunioare, alături de sportiva din Iași.
Izabela Petean a urcat de patru ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câștigând aurul cu echipa României, la finalele de la Cerc și Minge, precum și la echipe Children, împreună cu sportiva din Arad.

„Mulțumim părinților care au susținut financiar participarea sportivelor noastre la această Balcaniadă. Continuăm să muncim și sperăm în orice sprijin posibil, care ar fi mai mult decât binevenit”, au transmis reprezentanții CSM Cluj-Napoca.

Echipa tehnică a sportivelor clujene este formată din antrenoarele Adriana Gîrbă, Corina Lupu și Magdalena Pintea, coregrafii Radu Grecov și Ariana Marcu, iar kinetoterapeutul Horațiu Ghejan.

Izabela Petean de la CSM Cluj, medaliată cu aur la gimnastică ritmică, Belgrad 2025

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom