Connect with us

Sport

Anul 2025, dedicat Episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Cardinalul Iuliu Hossu

Stefan Petre

Published

on

Cardinalul Iuliu Hossu/Foto: Fericitul Cardinal dr. Iuliu Hossu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla Facebook.com

Actualitate

Iuliu Hossu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, va fi omagiat prin instituirea anului 2025 drept „Anul Cardinal Iuliu Hossu”.

Cardinalul Iuliu Hossu/Foto: Fericitul Cardinal dr. Iuliu Hossu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla Facebook.com

  În ianuarie 2023 s-au împlinit 138 de ani de la nașterea lui Iuliu Hossu, unul din cei mai importanți fruntași români prezenți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. „Un act de reparație morală”Senatul României a adoptat, marţi, propunerea legislativă privind instituirea anului 2025 ca „Anul Cardinal Iuliu Hossu” pentru celebrarea acestei personalităţi.Astfel, potrivit proiectului, în 2025 se vor organiza evenimente culturale, diplomatice, artistice sau educaţionale dedicate lui Iuliu Hossu.„Se instituie anul 2025 că «Anul Cardinal Iuliu Hossu» pentru celebrarea vieţii, operei, personalităţii, martiriului, rolului determinat în realizarea Marii Uniri şi a eforturilor depuse pentru salvarea evreilor în perioada Holocaustului ale episcopului Eparhiei de Cluj-Gherla din cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco Catolică cardinalului, senatorului de drept în Parlamentul României, membrului de onoare al Academiei Române şi deţinutului politic Iuliu Hossu”, se arată în proiectul de lege. De altfel, în expunerea de motive se arată că instituirea Anului „Cardinal Iuliu Hossu” reprezintă „un act de reparaţie morală şi un gest simbolic cu o puternică încărcătură morală ce va transmite un mesaj puternic tuturor partenerilor de dialog ai României şi va consolida prestigiul ţării noastre în plan internaţional”.Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Episcopi martiri, beatificați de Papa FranciscȘapte episcopi greco-catolici martiri au fost beatificați de Papa Francisc, în iunie 2019.Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Vasile Aftenie, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Tit Liviu Chinezu și Iuliu Hossu au fost martirii beatificați la ceremoniile oficiate de Papa Francisc la Blaj.
CITEȘTE ȘI:
Cei şapte episcopi greco-catolici martiri, printre care și Iuliu Hossu, au fost beatificaţiFericitul Iuliu Hossu (30 ianuarie 1885 – 28 mai 1970)Unul dintre artizanii Marii Uniri de la 1918, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu s-a născut la 30 ianuarie 1885, în comuna Milaşu Mare, judeţul Bistriţa-Năsăud. După studii gimnaziale la Reghin, Târgu Mureş şi Blaj (1896-1904), a efectuat studii teologice la Roma (1904-1910), unde a obţinut doctoratul în filosofie (1906) şi teologie (1910).În martie 1910, în ultimul an de studii, a fost hirotonit preot.Reîntors în ţară, a activat la Lugoj, ca protocolist, arhivar, bibliotecar, profesor la Seminarul Teologic din Lugoj (1913-1914), vicar şi secretar episcopesc. În 1914, la izbucnirea Primului Război Mondial, a fost trimis pe front ca preot militar, în cadrul armatei austro-ungare.A fost numit episcop în scaunul Episcopiei de Gherla, la 3 martie 1917. Între 1930-1948 a fost episcop de Cluj-Gherla.La 1 decembrie 1918, în cadrul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, a fost cel care a dat citire „Declaraţiei de Unire”.A fost arestat la 28 octombrie 1948 şi timp de 20 de ani, a trecut prin diverse închisori şi locuri de domiciliu obligatorii. Între 25 mai 1950 şi 4 ianuarie 1955 a fost închis în penitenciarul Sighet. I s-a stabilit, apoi, domiciliu obligatoriu pe termen nelimitat, întâi la mănăstirea Ciorogârla, apoi la mănăstirea Căldăruşani.Episcopul Iuliu Hossu a murit la 28 mai 1970, la spitalul Colentina din Bucureşti.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Dragoș Tuluc, minunea din Cluj care a cucerit raliurile României la doar 16 ani

Alex Campian

Published

on

Pilotul clujean Dragoș Tuluc, triplu campion național la doar 16 ani, în Campionatul Național de Raliuri 2025

Performanță de excepție pentru motorsportul românesc: Dragoș Tuluc, un adolescent din Cluj-Napoca, a devenit triplu campion național la doar 16 ani. Tânărul pilot, legitimat la AMC Driving Academy, a dominat sezonul 2025 din Campionatul Național de Raliuri, alături de copilotul său, Aurelian Hanea.

Triplu campion în primul sezon complet

Tuluc a impresionat în trei competiții distincte — Suzuki Swift Cup, clasa RO6 și categoria debutanți — unde a reușit câte cinci victorii din opt etape. Rezultatele l-au transformat în cel mai tânăr pilot care reușește o asemenea performanță în România.

În clasamentul dedicat piloților sub 26 de ani, echipajul Tuluc-Hanea a încheiat pe locul al treilea, depășind rivali cu experiență și mașini mult mai puternice.

Talent, disciplină și un mentor cu experiență

Dragoș Tuluc spune că succesul s-a datorat pasiunii și muncii susținute, dar și experienței copilotului său:

„A fost un an incredibil. Am învățat enorm de la fiecare cursă și de la echipa care m-a susținut. Nu m-am gândit la trofee, ci la cum să devin mai bun de la o etapă la alta”, a spus tânărul campion.

La rândul său, Aurelian Hanea, copilot și antrenor, consideră că performanța lui Dragoș este dovada seriozității și profesionalismului promovate de AMC Driving Academy:

„Aceste rezultate sunt rodul muncii în echipă și al unei pregătiri riguroase. Pentru noi, este o confirmare că investiția în tineri talentați dă roade.”

Cu o maturitate sportivă impresionantă, Dragoș Tuluc promite să fie una dintre revelațiile raliurilor românești din următorii ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

Clujencele au adus României titlul balcanic la gimnastică ritmică, la Belgrad

Alex Campian

Published

on

Echipa CSM Cluj la gimnastică ritmică, campioană balcanică la Belgrad 2025

România a devenit campioană balcanică pentru al treilea an consecutiv la gimnastică ritmică, în cadrul competiției desfășurate între 17 și 19 octombrie, la Belgrad, Serbia. În clasamentul final, țara noastră a fost urmată de Grecia și Serbia.

Reprezentativa României a fost alcătuită din șase sportive, dintre care trei provin de la CSM Cluj: Izabela Petean, Maia Metea și Teodora Potfălean. Lotul a fost completat de Francesca Tătar și Maria Prodan, de la CSM Arad, și Elisabeta Corduneanu, de la CSS Unirea Iași.

Performanțele clujencelor au fost esențiale în cucerirea titlului balcanic. Maia Metea a obținut patru medalii: aur cu echipa României, aur în finala de la Măciuci, bronz în finala de la Minge și argint pe echipe Prejunioare, alături de sportiva din Iași.
Izabela Petean a urcat de patru ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câștigând aurul cu echipa României, la finalele de la Cerc și Minge, precum și la echipe Children, împreună cu sportiva din Arad.

„Mulțumim părinților care au susținut financiar participarea sportivelor noastre la această Balcaniadă. Continuăm să muncim și sperăm în orice sprijin posibil, care ar fi mai mult decât binevenit”, au transmis reprezentanții CSM Cluj-Napoca.

Echipa tehnică a sportivelor clujene este formată din antrenoarele Adriana Gîrbă, Corina Lupu și Magdalena Pintea, coregrafii Radu Grecov și Ariana Marcu, iar kinetoterapeutul Horațiu Ghejan.

Izabela Petean de la CSM Cluj, medaliată cu aur la gimnastică ritmică, Belgrad 2025

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Administratie

(Video) Bazinul olimpic „David Popovici” din Cluj-Napoca prinde contur: primul construit în România în ultimii 30 de ani

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se apropie de inaugurarea primului bazin olimpic destinat competițiilor internaționale construit în România în ultimele trei decenii. Complexul, care îi va purta numele campionului mondial și olimpic la natație David Popovici, este programat să fie finalizat până la mijlocul anului viitor.

Lucrările avansează rapid la Complexul de Natație „David Popovici”, structură ajungând deja la 90%. În prezent, echipele de constructori lucrează la pereții exteriori, prevăzuți să fie realizați din sticlă, urmând ca apoi să fie finalizate finisajele interioare.

Complexul de natație se întinde pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați și are trei etaje. Pe lângă zona sportivă, acesta va include o secțiune de agrement cu locuri de plajă, un parc și 140 de locuri de parcare. În interior, cele trei bazine încep să prindă formă:

  • Bazinul principal, de dimensiuni olimpice, destinat competițiilor internaționale.

  • Bazinul pentru sărituri.

  • Bazinul special pentru inițiere.

Pentru spectatori va fi amenajată o tribună cu o mie de locuri, iar atât bazinul de înot, cât și cel de sărituri vor fi omologate de Federația Internațională de Natație, pregătite să găzduiască evenimente de nivel mondial.

Sursa video:  Youtube – @sergiupnt

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom