Connect with us

Social

Poliția Cluj – Cum au furat mai mulți români 41,69 bitcoini de la un britanic naiv și care voia să evite taxele

Stefan Petre

Published

on

Poliția Cluj - Cum au furat mai mulți români 41,69 bitcoini de la un britanic naiv și care voia să evite taxele

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din Cluj au ridicat patru persoane, care în 2021 au reușit să înșele un britanic, care dorea să le vândă 41,69 de bitcoini, cea mai cunoscută monedă virtuală din lume.Anchetatorii au făcut 3 percheziții domiciliare în 21 septembrie, în București și Mureș. Au participat forțe de la Inspectoratul de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigații Criminale, care au primit sprijin de la Direcția de Investigații Criminale, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, alături de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Aceștia au descoperit și ridicat înscrisuri, telefoane mobile și o cutie de ambalare a unui dispozitiv de tip portofel digital, unde se pot păstra monede virtuale.
De asemenea, au fost descoperite și ridicate instrumente concepute sau adaptate în scopul clonării cardurilor bancare – skimming, medii de stocare, cartele SIM, dar și o armă din categoria celor supuse autorizării, urmând a se stabili respectarea prevederilor legale de deținere.Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii aprilie 2021, un cetățean britanic, de 35 de ani, care intenționa să vândă 41,69 de criptomonede (bitcoin, pentru că paguba totală este de două milioane de euro, iar în 2021 numai această criptomonedă avea valoarea de 47.000 de dolari), prin intermediul unei tranzacții directe, fără utilizarea unei platforme de tranzacționare, ar fi stabilit o legătură cu un grup de bărbați din municipiul București și din județul Mureș.Din grupul respectiv ar fi făcut parte și un bărbat, de 48 de ani, identificat drept intermediar pentru clientul principal al criptomonedelor.Sub pretextul realizării tranzacției, acesta i-ar fi solicitat cetățeanului britanic crearea unui cont pe o platformă online, de tipul unui portofel digital care înregistrează tranzacțiile securizat, unde să transfere criptomonedele în cauză, urmând ca, ulterior, să fie finalizată tranzacția.La câteva zile după acea întâlnire, bărbații ar fi revenit, context în care ar fi reușit preluarea fără drept a datelor de acces în portofelul digital al britanicului, după care ar fi mutat pe ascuns cele 41,69 de criptomonede.La scurt timp, bărbatul de 48 de ani ar fi menționat că se întoarce în câteva momente cu contractul de vânzare-cumpărare, fără a reveni.În baza investigațiilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au constatat că volumul integral al criptomonedelor respective ar fi fost fragmentat, prin numeroase transferuri efectuate către diverse portofele digitale. Scopul fragmentării este pierderea urmei monedelor virtuale.Au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în vederea audierii.Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din Poliția Română.Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Mureș și Prahova. În cauză sunt continuate cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.La momentul săvârșirii infracțiunilor, prejudiciul cauzat a fost evaluat la aproximativ 2.000.000 de euro. Tranzacțiile direct de criptomonede făcute într-o zonă gri sunt foarte periculoase, pentru că pot apărea țepe ca acestea. Ele sunt preferate de unii pentru că nu sunt înregistrate și nu se mai achită taxe pentru banii obținuți. Britanicul putea să vândă bitcoinii pe platforme legitime, precum Binance, dar atunci sumele fiat obținute puteau fi scoase numai într-un cont bancar, ceea ce presupunea plata impozitelor, care nu sunt mici. Acestea pot depăși 10% din valoarea sumei totale, în funcție de țară.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Social

Doliu în fotbalul românesc: a murit Emeric Ienei, singurul român care a cucerit Cupa Campionilor Europeni

Alex Campian

Published

on

Emeric Ienei, legendă a fotbalului românesc, omagiu in memoriam

Emeric Ienei, gentlemanul care a dus fotbalul românesc pe culmile Europei

Fotbalul românesc își pleacă astăzi fruntea în fața unei legende. Emeric Ienei, antrenorul care a condus Steaua București spre cea mai mare performanță din istoria sportului românesc – cucerirea Cupei Campionilor Europeni –, s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, la locuința sa din Oradea.

Cu o carieră impresionantă, o eleganță rară și o modestie care i-a înnobilat fiecare gest, Ienei a fost mai mult decât un tehnician – a fost o școală de caracter. De la felul în care vorbea despre fotbal până la respectul arătat adversarilor, fiecare apariție a sa inspira noblețe.

Antrenorul care a făcut istorie la Sevilla

Pe 7 mai 1986, numele lui Emeric Ienei a intrat definitiv în istorie. Sub comanda sa, Steaua București a cucerit Cupa Campionilor Europeni, după o finală legendară cu FC Barcelona, disputată la Sevilla.

După 120 de minute de luptă fără gol, Steaua s-a impus la penaltyuri cu 2-0. Portarul Helmut Duckadam a devenit erou național, apărând toate cele patru lovituri de la 11 metri, iar Ienei a devenit primul – și singurul – antrenor român care a ridicat deasupra capului trofeul suprem al fotbalului european intercluburi.

O viață dedicată performanței și demnității

Născut la 22 martie 1937, în Agrișu Mare, județul Arad, Ienei a fost un mijlocaș defensiv elegant, cerebral, cu 12 selecții la echipa națională. A evoluat peste un deceniu pentru Steaua București, clubul alături de care avea să scrie istorie și ca antrenor.

Ca tehnician, a cucerit șase titluri de campion, patru Cupe ale României, și a condus România la două turnee finale: Campionatul Mondial din Italia (1990) și Euro 2000, ambele încheiate cu calificarea din grupe.

Respectat în țară și peste hotare, Emeric Ienei a fost și selecționer al Ungariei, iar pentru meritele sale excepționale a fost avansat la gradul de general de brigadă în rezervă.

Un destin dublat de dragoste și discreție

În viața personală, Ienei a trăit o poveste de iubire alături de Ileana Gyulai, fosta mare campioană de scrimă, dublu medaliată olimpic. Moartea acesteia, în 2021, l-a afectat profund. În ultimii ani, trăia retras la Oradea, orașul său de suflet, înconjurat de amintiri și de prieteni apropiați.

Ultima sa apariție publică a avut loc în septembrie 2023, la un meci din Cupa României, între FC Bihor și FCSB, unde a fost aplaudat de peste 10.000 de oameni.

„Am avut norocul să lucrez cu cei mai buni jucători ai României. Fără ei, poate că aș fi rămas un anonim”, spunea cu modestie, într-unul dintre ultimele sale interviuri.

O moștenire care nu se va stinge

Emeric Ienei nu a fost doar un antrenor care a câștigat trofee. A fost un formator de caractere, un model de eleganță și un simbol al valorii autentice. Prin el, fotbalul românesc a cunoscut gloria supremă, iar prin amintirea lui va continua să inspire generații.

Astăzi, fotbalul românesc nu pierde doar un mare tehnician, ci un reper moral, un om care a arătat că performanța adevărată se clădește cu muncă, discreție și demnitate.

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Emeric Ienei.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Social

(Video) Bătaie între tinere, în Cluj-Napoca, în noaptea de Halloween! Scene violente surprinse pe stradă

Alex Campian

Published

on

Bătaie între fete pe strada Piezișă din Cluj-Napoca, în noaptea de Halloween

O petrecere de Halloween din Cluj-Napoca s-a transformat într-un adevărat scandal de stradă. Mai multe fete, aflate sub influența alcoolului, s-au luat la bătaie în plină noapte, pe strada Piezișă. Scenele violente au fost filmate și s-au răspândit rapid pe rețelele sociale, stârnind indignare și reacții puternice.

În imagini se observă cum tinerele își împart pumni și picioare, se trag de păr și ajung să se trântească la pământ, în văzul trecătorilor. Una dintre fete este lovită repetat și rămâne cu hainele aproape rupte.

Incidentul a avut loc în jurul orei 01:25, iar polițiștii clujeni au fost alertați la scurt timp, la ora 01:35, de o tânără de 19 ani care a reclamat că a fost agresată. Aceasta a declarat că a fost lovită de o altă persoană necunoscută, pe fondul consumului de alcool. Deși victima a refuzat să depună plângere sau să solicite un ordin de protecție, oamenii legii s-au autosesizat.

„Din primele verificări a reieșit că, între cele două tinere, ar fi izbucnit un conflict verbal care a degenerat într-o altercație fizică. Una dintre fete ar fi fost lovită cu pumnul în zona feței, iar cealaltă ar fi suferit escoriații la nivelul urechii”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, urmând să stabilească toate circumstanțele în care a avut loc incidentul.

(Atentie, imagini care va pot afecta emotional!)

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Social

A murit Ryad Almasri, fondatorul Mama Manu – un om iubit și respectat în comunitatea clujeană

Alex Campian

Published

on

Ryad Almasri, fondatorul celebrului lanț de restaurante Mama Manu, s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani.

Cunoscut pentru bunătatea și generozitatea sa, Ryad Almasri a fost un om apropiat de oameni, implicat în viața comunității și mereu gata să ajute. Moștenirea sa rămâne vie prin brandul Mama Manu, construit cu pasiune și dedicare alături de echipa și familia sa.

Reprezentanții lanțului de restaurante au transmis un mesaj emoționant:
„Îi vom păstra mereu amintirea vie, cu respect și recunoștință, pentru tot ceea ce a dăruit oamenilor și pentru spiritul cald pe care l-a insuflat în Mama Manu.”

Cei care doresc să își ia rămas bun sunt așteptați vineri, de la ora 15:00, la Cimitirul Islamic din Bonțida, unde va avea loc ceremonia de înmormântare.
Mesaje de condoleanțe pot fi transmise familiei la adresa de e-mail hamude@mamamanu.ro sau la sediul din Str. București nr. 25, Cluj-Napoca.

În semn de respect, toate încasările de astăzi vor fi donate către case de copii, organizații umanitare și persoane aflate în dificultate.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom