Connect with us

Sport

Măsuri DRASTICE împotriva șoferilor drogați sau băuți, propuse în Senat: nu vor mai putea conduce timp de 10 ani!

Stefan Petre

Published

on

Măsuri mai aspre, propuse împotriva șoferilor drogați sau băuți. FOTO: Poliția Română

Social

Un proiect legislativ propune ca șoferilor băuți sau drogați să li se interzică dreptul de a conduce vehicule până la 10 ani.

Măsuri mai aspre, propuse împotriva șoferilor drogați sau băuți. FOTO: Poliția Română

  


În contextul accidentelor provocate de șoferi drogați sau băuți în decursul verii (de exemplu accidentul mortal de la 2 Mai), un senator cere înăsprirea pedepselor pentru șoferii depistați beți sau drogați la volan.  


Astfel, printr-o propunere legislativă depusă recent, senatorul PSD Robert Cazanciuc cere, printre altele, interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de până la 10 ani în cazul şoferilor depistaţi sub influenţa drogurilor sau alcoolului, scrie Agerpres.„Am depus (…) un proiect legislativ menit să prevină şi să combată cu mai mare fermitate şi eficienţă traficul de droguri, care a luat o aşa amploare în ultimul timp încât am ajuns să asistăm la din ce în ce mai multe drame în societatea noastră, inclusiv la tragedii pe şoselele ţării”, scrie Cazanciuc pe Facebook.


Potrivit acestuia, sunt vizate mai multe legi care operează în domeniul combaterii traficului de droguri. Prin acest proiect, senatorul Robert Cazanciuc propune interzicerea dreptului de a mai conduce vehicule pe o perioadă de până la 10 ani în cazul depistării şoferilor sub influenţa drogurilor sau alcoolului. În plus, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată.Legi mai aspre privind consumul de droguriDe asemenea, folosirea minorilor în derularea de operaţiuni cu substanţe psihoactive va fi o circumstanţă agravantă în săvârşirea infracţiunilor privind traficul de droguri.


„Va fi redusă la maxim durata în care consumatorii vor intra în programe de consiliere pentru a evita tragedia de la 2 Mai, al cărei autor a refuzat, la 17 ani, să urmeze asistenţa de specialitate”, afirmă Robert Cazanciuc.Dacă în forma în vigoare a legii se pedepseau doar faptele menţionate, prin noul proiect, iniţiat de senatorul Robert Cazanciuc (PSD) şi deputata Diana Tuşa (PSD), se pedepseşte şi tentativa.


„Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive ori tolerarea consumului fără drept în asemenea locuri, precum şi tolerarea consumului, fără drept, de produse susceptibile a avea efecte psihoactive, de către proprietarul, chiriaşul sau administratorul unui imobil aflat în stare de degradare, dezafectat ori în construcţie se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”, se arată într-o prevedere nou introdusă în art. 19 al Legii 194/2011.Alte noi prevederi stipulează că „administrarea sau remiterea, fără reţetă medicală, de produse susceptibile a avea efecte psihoactive unei persoane” şi „îndemnul la consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prin orice mijloace”, se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani, respectiv cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.Pedepse majorate pentru mai multe fapteFinanţarea în orice mod a săvârşirii faptelor menţionate se sancţionează cu pedepsele prevăzute de lege pentru acestea, limitele speciale ale acestora majorându-se cu o treime.Dacă faptele prevăzute la art. l6 (fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă) au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani.Senatul va fi prima Cameră care va dezbate această propunere legislativă.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sport

Dacia scrie istorie la Dakar 2026: victorie absolută cu Nasser al-Attiyah în cea mai dură cursă din lume

Alex Campian

Published

on

Dacia intră definitiv în istoria motorsportului mondial după ce a câștigat Raliul Dakar 2026, cea mai prestigioasă și exigentă competiție de rally-raid de pe glob. Victoria a fost obținută de pilotul qatarez Nasser al-Attiyah, la volanul unui model Dacia Sandrider, marcând prima victorie absolută a constructorului român în Dakar, conform rfi.fr

Este un rezultat cu atât mai impresionant cu cât Dacia se află abia la a doua participare în competiție. În doar doi ani, proiectul sportiv al mărcii a trecut de la debut la triumf, demonstrând performanța tehnică, fiabilitatea și competitivitatea platformei dezvoltate pentru condiții extreme.

Pentru Nasser al-Attiyah, succesul din 2026 reprezintă a șasea victorie din carieră la Raliul Dakar, însă este prima obținută alături de Dacia, un moment de referință atât pentru pilot, cât și pentru constructor. Copilotul său, belgianul Fabian Lurquin, bifează la rândul său primul triumf la Dakar.

Performanța Dacia nu s-a limitat doar la victoria finală. Un alt moment important a fost clasarea pe locul patru a legendarului Sébastien Loeb, aflat la a zecea participare în Dakar, tot la volanul unui Sandrider. De asemenea, un al treilea echipaj Dacia a încheiat competiția pe locul șapte, confirmând consistența și potențialul întregului program sportiv.

În clasamentul general, Nasser al-Attiyah a dominat cursa, reușind să își devanseze adversarii cu aproape zece minute. Locurile doi și trei au fost ocupate de piloții Ford, Nani Roma și Mattias Ekström, într-o ediție extrem de disputată.

Dakar 2026 s-a desfășurat pe parcursul a 13 zile, pe un traseu de aproape 8.000 de kilometri prin deșertul Arabiei Saudite, unde fiabilitatea și strategia sunt decisive. În acest context, victoria Dacia capătă o greutate simbolică majoră: un constructor român reușește să se impună în cea mai dură competiție auto din lume, transformând Dakar 2026 într-un reper istoric pentru brand și pentru motorsportul european.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Meci istoric pentru U-BT: clujenii au întâlnit Partizan Belgrad în Sala Polivalentă

Alex Campian

Published

on

Potrivit Radio Cluj, baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au disputat aseară cel mai important meci din istoria clubului, întâlnind Partizan Belgrad în ultima etapă a turului Ligii Adriatice. Partida s-a jucat de la ora 20:30, în Sala Polivalentă, într-o atmosferă impresionantă.

Antrenorul Mihai Silvășan a transmis înaintea confruntării că își dorește ca echipa sa să ofere o replică solidă, iar publicul a răspuns într-un mod entuziast. Biletele online s-au epuizat în mai puțin de 24 de ore, iar ultimele 300 de tichete puse în vânzare în ziua meciului au fost cumpărate imediat.

Întâlnirea a fost una cu adevărat specială: prima dispută directă dintre U-BT și Partizan Belgrad, dar și prima ocazie în care formația clujeană a jucat pe teren propriu, într-un meci oficial, împotriva unei echipe ce evoluează în Euroligă. Sala Polivalentă a fost arhiplină, iar atmosfera a pus în valoare comunitatea de suporteri a clubului.

Scorul a fost: [85-92]

Foto / sursă: Ovidiu Tebu, Facebook U-BT Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Dragoș Tuluc, minunea din Cluj care a cucerit raliurile României la doar 16 ani

Alex Campian

Published

on

Pilotul clujean Dragoș Tuluc, triplu campion național la doar 16 ani, în Campionatul Național de Raliuri 2025

Performanță de excepție pentru motorsportul românesc: Dragoș Tuluc, un adolescent din Cluj-Napoca, a devenit triplu campion național la doar 16 ani. Tânărul pilot, legitimat la AMC Driving Academy, a dominat sezonul 2025 din Campionatul Național de Raliuri, alături de copilotul său, Aurelian Hanea.

Triplu campion în primul sezon complet

Tuluc a impresionat în trei competiții distincte — Suzuki Swift Cup, clasa RO6 și categoria debutanți — unde a reușit câte cinci victorii din opt etape. Rezultatele l-au transformat în cel mai tânăr pilot care reușește o asemenea performanță în România.

În clasamentul dedicat piloților sub 26 de ani, echipajul Tuluc-Hanea a încheiat pe locul al treilea, depășind rivali cu experiență și mașini mult mai puternice.

Talent, disciplină și un mentor cu experiență

Dragoș Tuluc spune că succesul s-a datorat pasiunii și muncii susținute, dar și experienței copilotului său:

„A fost un an incredibil. Am învățat enorm de la fiecare cursă și de la echipa care m-a susținut. Nu m-am gândit la trofee, ci la cum să devin mai bun de la o etapă la alta”, a spus tânărul campion.

La rândul său, Aurelian Hanea, copilot și antrenor, consideră că performanța lui Dragoș este dovada seriozității și profesionalismului promovate de AMC Driving Academy:

„Aceste rezultate sunt rodul muncii în echipă și al unei pregătiri riguroase. Pentru noi, este o confirmare că investiția în tineri talentați dă roade.”

Cu o maturitate sportivă impresionantă, Dragoș Tuluc promite să fie una dintre revelațiile raliurilor românești din următorii ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era