Connect with us

Sport

Analiză UBB: PIB-ul pe cap de locuitor, mai mare cu 25% în județele care au cel puțin un tronson de autostradă

Stefan Petre

Published

on

Segmentul Nușfalău-Suplacu de Barcău, Autostrada Transilvania (A3)/Foto: Asociația Pro Infrastructura Facebook.com

Economie

În septembrie 2023, lungimea totală a autostrăzilor din România a trecut de pragul psihologic de 1000 km. În județele care dispun de cel puțin un tronson de autostradă, produsul intern brut pe cap de locuitor este mai mare cu până la 25%.

Segmentul Nușfalău-Suplacu de Barcău, Autostrada Transilvania (A3)/Foto: Asociația Pro Infrastructura Facebook.com

  Traficul pe lotul Nuşfalău – Suplacu de Barcău, de pe Autostrada Transilvania, a fost deschis în urmă cu o săptămână (21 septembrie), situație în care România a atins pragul de o mie de kilometri de autostradă. Potrivit analizei realizate de cercetătorii UBB, județele care au cel puțin un tronson de autostradă au un PIB pe cap de locuitor semnificativ mai ridicat decât județele fără autostradă.Din nefericire, până în prezent, România a reușit să realizeze în medie mai puțin de 45 de kilometri de autostradă pe an. Conform datelor prezentate de echipa de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), Universitatea Babeș-Bolyai, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor, PIB-ul pe cap de locuitor este cu 25% mai mare în județele care au cel puțin un tronson de autostradă față de județele fără autostradă, iar dacă includem și municipiul București, diferența este de 36%.Dezvoltarea economică pe județe, în funcție de dezvoltarea infrastructurii rutiere/Foto: Romanian Economic Monitor Facebook.com  „În luna Septembrie 2023 lungimea totală a autostrăzilor din România a trecut de pragul psihologic de 1000 km. Datele arată că lungimea autostrăzilor pe județe corelează cu dezvoltarea economică a acestora, județele cu autostradă având, în medie, un PIB pe cap de locuitor semnificativ mai ridicat decât județele fără autostradă”, arată datele analizei realizate de cercetătorii UBB. Clujul, Timișul, Brașovul și Constanța sunt județele cu cel mai mare PIB mediu județean pe cap de locuitor. În ceea ce privește dotarea cu infrastructură, în afară de zona București-Ilfov (cu 83 km), județele care stau cel mai bine la kilometri de autostrăzi sunt Timișul (108 km), Călărașiul (104 km), Hunedoara (81), Alba (77), Constanța (74 km), Sibiul și Clujul (la egalitate, cu câte 68 km).CITEȘTE ȘI: 
Circulație neîntreruptă din Cluj la Târgu Mureș, pe Autostrada Transilvania! Segmentul lipsă de 15 km va fi deschis în această toamnăLungimea totală actuală a drumurilor de mare viteză este de 1008,55 km, adică 1009 km cu rotunjire. Celelalte țări din regiune stau mult mai bine la capitolul lungimii totale a autostrăzilor raportată la suprafața țării.În luna septembrie, prin inaugurarea noului tronson al Autostrăzii Transilvania (A3) de aproape 14 km între Nușfalău (județul Sălaj) și Suplacu de Barcău (județul Bihor), România a trecut de borna de 1000 de kilometri de drumuri de mare viteză. De altfel, potrivit asigurărilor oferite de reprezentanții ministerului Transporturilor, segmentul Chețani-Câmpia Turzii ar putea fi inaugurat în toamna acestui an. Stadiul fizic al lucrărilor este de circa 70%, iar cei aproape 16 km de autostradă ar putea fi deschiși pentru circulație spre sfârșitul acestei toamne. Odată finalizat lotul Chețani – Câmpia Turzii mașinile pot circula neîntrerupt pe Autostrada Transilvania pe aproape 114 km.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sport

Dan Petrescu, operat de urgență. Problemele de sănătate l-au ținut departe de bancă

Alex Campian

Published

on

Vești îngrijorătoare despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu. Fostul antrenor al CFR Cluj a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență, după ce s-a confruntat cu complicații serioase la nivelul gâtului scrie fanatik.ro

Intervenția a avut loc în cursul săptămânii trecute și, potrivit informațiilor apărute în spațiul public, nu a fost una simplă. Problemele medicale s-ar fi agravat într-un timp scurt, motiv pentru care medicii au decis că operația nu mai poate fi amânată.

Operație dificilă, dar evoluție stabilă

Surse din apropierea mediului sportiv susțin că intervenția a fost una complexă, însă evoluția lui Dan Petrescu este, în acest moment, stabilă. Tehnicianul se află în perioada de recuperare și este monitorizat atent de medici.

După luni întregi în care s-a confruntat cu probleme de sănătate, această intervenție vine într-un moment delicat pentru antrenor, care nu a mai fost activ pe banca tehnică din vara anului trecut.

O pauză forțată după plecarea de la CFR Cluj

Dan Petrescu nu a mai antrenat din august 2025, când și-a încheiat mandatul la CFR Cluj, după un rezultat dificil în competițiile europene. De atunci, starea sa de sănătate a fost principalul motiv pentru care nu a revenit în antrenorat.

De-a lungul carierei începute în 2003, Petrescu a pregătit echipe importante din România și din străinătate, fiind considerat unul dintre cei mai experimentați antrenori români ai ultimelor decenii.

Dorința de revenire rămâne

Chiar dacă perioada actuală este una dificilă, apropiații susțin că obiectivul lui Dan Petrescu rămâne revenirea pe banca tehnică, imediat ce starea de sănătate îi va permite.

Pentru moment însă, prioritatea este recuperarea completă după intervenția chirurgicală, una care i-a pus pe gânduri pe fani și pe lumea fotbalului din România.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Fost jucător de la CFR Cluj, reținut după un accident în București. O femeie a fost găsită rănită pe carosabil

Alex Campian

Published

on

Kader Keita, fost jucător al CFR Cluj și în prezent component al Rapid București, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost implicat într-un accident rutier produs marți dimineață, 3 martie 2026, în București, și este cercetat pentru părăsirea locului accidentului, potrivit informațiilor publicate de GSP.ro și confirmate prin comunicatul oficial al Brigadiei Rutiere.

Poliția a fost sesizată în jurul orei 05:45 prin intermediul serviciului de urgență 112, după ce o femeie, cu leziuni în zona capului, a fost găsită întinsă pe carosabil la intersecția străzilor Gherghiței și Zamfir Nicolae în Sectorul 2. Victima în vârstă de 67 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar verificările ulterioare au arătat că aceasta a fost implicată într-un accident de circulație, iar autorul a părăsit locul faptei fără a anunța poliția.

În urma cercetărilor, forțele de ordine au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 26 de ani, care se află în custodia Brigăzii Rutiere pentru continuarea anchetei.

Circumstanțe și anchetă în desfășurare

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, femeia rănită a ajuns la spital cu leziuni care par a fi rezultat dintr-un impact rutier. Inițial, aceasta ar fi relatat că a căzut, însă ulterior anchetatorii au stabilit că nu este cazul. Polițiștii Biroului de Accidente cu Autori Necunoscuți au confirmat ulterior implicarea unui autovehicul în producerea incidentului și au identificat autorul.

Reacția clubului Rapid

FC Rapid 1923 a confirmat pe cale oficială existența accidentului și faptul că jucătorul a fost încurajat să colaboreze în totalitate cu autoritățile. Clubul a precizat că, în acest moment, ancheta este în curs, iar orice decizie disciplinară va fi luată după clarificarea completă a situației.

Reprezentanții clubului au subliniat: „Până la clarificarea completă a cazului, nu putem adopta o poziție definitivă, iar jucătorul a fost îndemnat să ofere tot sprijinul necesar autorităților.”

Parcursul fotbalistic al lui Keita în România

Kader Keita a ajuns în România în urmă cu doi ani, când a semnat cu CFR Cluj. Ulterior, Rapid l-a împrumutat pentru șase luni în schimbul a 200.000 de euro, iar, ulterior, pentru 100.000 de euro, clubul giuleștean l-a cumpărat definitiv.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Alex Campian

Published

on

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat Sportivul Anului la prima ediție a Galei Sportului Paralimpic, organizată de Comitetul Național Paralimpic precizeaza ziarulfaclia.ro

Distincția vine după un an de excepție pentru sportivul legitimat la CSM Cluj-Napoca, care și-a confirmat statutul de lider mondial în categoria sa.

„Mă simt foarte fericit, este o onoare pentru mine să câștig acest premiu la prima Gală a Sportului Paralimpic din România. Acest lucru demonstrează faptul că, încet, încet, sportul paralimpic are mai multă vizibilitate. Pe mine mă motivează întotdeauna faptul că îmi doresc să fiu cel mai bun și încerc să fiu cel mai bun, să dau tot ce pot pentru a fi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, a declarat Bologa.

Sprijin internațional și obiective majore în 2025

Sportivul a subliniat și sprijinul primit din partea președintelui Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, precum și susținerea de la nivel internațional.

Pentru 2025, Alexandru Bologa are obiective clare: Campionatul European și Campionatul Mondial programate în august și septembrie, competiții pentru care se pregătește intens la fiecare antrenament.

Ceilalți laureați ai Galei Sportului Paralimpic

Titlul de Sportiva Anului 2025 a fost câștigat de Gabriela Constantin (para tenis de masă).

La categoriile non-paralimpice au fost premiați:

  • Adriana Tofan – Sportiva anului (para climbing)

  • Cosmin Candoi – Sportivul anului (para climbing)

Titlul de Sportivul Special Olympics al anului i-a revenit schiorului Casian Munteanu.

Premiul „Speranța paralimpică” a fost acordat lui Darius Dumitru (para înot), iar distincția pentru întreaga carieră și excelență a fost înmânată Paula Cristea.

Clubul și echipa anului

Titlul de Clubul Anului 2025 a fost câștigat de CSM Cluj-Napoca, unde activează și Antrenorul Anului, Tamas Gergely, cel care îl pregătește pe Alexandru Bologa.

Premiul pentru Echipa Anului în sportul paralimpic din România a fost adjudecat de echipa națională de fotbal pentru nevăzători.

Prezență internațională la gală

La eveniment au participat numeroase oficialități din sportul mondial, printre care:

  • Andrew Parsons, președintele Comitetului Paralimpic Internațional;

  • Ilgar Rahimov, președintele IBSA;

  • Laszlo Szabo, președintele Comitetului Paralimpic Maghiar;

  • Rufat Hajili, director executiv IBSA.

Prima ediție a Galei Sportului Paralimpic marchează un moment important pentru creșterea vizibilității și recunoașterii performanței sportivilor paralimpici din România.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era