Connect with us

Sport

Două zile de promovare pentru „licoarea zeilor”, la „Festivalul Toamnei” – Palatul Brukenthal Avrig (P)

Stefan Petre

Published

on

„Licoarea zeilor”, la „Festivalul Toamnei” – Palatul Brukenthal Avrig /Foto: Palatul Brukenthal Avrig

Ştiri din Transilvania

La restaurantul și terasele deschise în cadrul Palatului Brukenthal de la Avrig, zilele acestui sfârșit de săptămână vor fi dedicate vinului românesc de cea mai bună calitate.

„Licoarea zeilor”, la „Festivalul Toamnei” – Palatul Brukenthal Avrig /Foto: Palatul Brukenthal Avrig

   E toamnă, e perioada culesului strugurilor, prima etapă din frumoasa poveste a vinului (supranumit și „licoarea zeilor”), iar noi ne-am gândit că e obligatoriu să dedicăm câteva zile promovării acestei licori, binecunoscută pe tot mapamondul.  Și pentru că nu foarte departe de noi, la Domeniul Apoldium, oameni destoinici produc vin de cea mai bună calitate, fapt ce demonstrează, o dată în plus, că în această parte a țării calitatea reprezintă o țintă pentru cei mai mulți întreprinzători, o să desfășurăm o campanie de promovare a sortimentelor de vin produse la domeniul Apoldium.Foto: Palatul Brukenthal AvrigAșadar, de veți alege să fiți oaspeții noștri în acest sfârșit de săptămână, vă invităm ca, după plimbarea prin grădinile frumos colorate de toamnă, cura de aer curat, ședința foto desfășurată în mijlocul decorului de toamnă realizat pentru voi, liniștea și frumosul oferit de diversitatea culorilor de toamnă , să poposiți un timp și la mesele noastre, pentru a experimenta o călătorie culinară din cele mai speciale și a savura un pahar de vin potrivit asortat. Iar dacă nu vă numărați printre iubitorii vinului, vă putem oferi și must proaspăt. Cum v-am obișnuit deja, ne vom asigura că plitele și grătarul vor fi încinse la timp, că preparatele sunt proaspete și de cea mai bună calitate, că berbecuțul și purcelușul de lapte vor sta la prăjit pe rotisor exact atât cât trebuie, astfel încât să vă puteți simți răsfățații zilei.Foto: Palatul Brukenthal AvrigAvem încredere și în previziunile meteorologice, care ne promit un cer senin, soare blând de toamnă și temperaturi din cele mai potrivite pentru o masă în aer liber. Zilele dedicate vinului de la Domeniu Apoldium completează programul „Festivalului Toamnei”, desfășurat în această perioadă la Palatul Brukenthal din Avrig.Toamna a cuprins natura din grădinile fostei Reședințe de vară a baronului Samuel Von Brukenthal, iar nuanțele în care s-au îmbrăcat arborii din grădinile noastre, de la galben maroniu la roșu cărămiziu, dar și coloritul noilor aranjamente florale din straturi și rondurile special destinate, fac din acest loc unul desprins parcă din peisajele marilor pictori ai lumii.
Foto: Palatul Brukenthal AvrigPlimbările pe aleile grădinilor sau pe maiestuoasele scări din Grădina Franceză a complexului, pot fi însoțite de razele blânde dar strălucitoare ale soarelui, situație în care peisajul nostru tomnatic devine și mai atractiv, liniștitor și creator de bucurii vizuale și sufletești.Vă așteptăm la noi pentru plimbare, relaxare, o masă copioasă și un pahar de vin bun – decorul de toamnă este pregătit iar alături de diversitatea culorilor naturii vă vor asigura o ambianță cu adevăra specială, într-un loc special!Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați prin email, la adresa office@palatulbrukenthalavrig.ro, sau telefonic, la numărul 0726234417.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

David Popovici, din nou fabulos! 🇷🇴 AUR și nou record european în proba de 100 m liber!

Maria Costea

Published

on

David Popovici a reușit încă o performanță de excepție! Tânărul înotător român a cucerit medalia de aur în proba de 100 de metri liber, stabilind totodată un nou record european cu un timp incredibil de 46,71 secunde.

Această performanță confirmă, încă o dată, că Popovici este unul dintre cei mai valoroși sportivi ai generației sale. Într-o cursă spectaculoasă, David a dominat de la start până la finish, impresionând atât publicul, cât și adversarii prin tehnica și viteza sa uluitoare.

🇷🇴 Cu acest rezultat, România urcă din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în natația europeană, grație unui sportiv care continuă să scrie istorie și să inspire o întreagă națiune.

Felicitări, David! Ești o legendă în devenire! 🥇🔥

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Raliul Clujului 2025 – Trasee Noi, Adrenalină și 50 de Ani de Poveste

Alex Campian

Published

on

În vara anului 2025, Clujul devine din nou capitala motorsportului românesc. O nouă ediție a Raliului Clujului aduce pe drumurile județului adrenalină, performanță tehnică și o serie de surprize menite să celebreze o istorie remarcabilă în raliuri.

🎉 50 de ani de tradiție în motorsport

Evenimentul din acest an marchează o aniversare specială: cinci decenii de când raliurile se desfășoară pe drumurile din jurul Clujului. Cu o organizare impecabilă și o atmosferă de sărbătoare, ediția 2025 se anunță a fi una dintre cele mai spectaculoase de până acum.

🛣️ Trasee inovatoare și secțiuni relansate

Competiția din acest an include mai multe noutăți în ceea ce privește traseul și probele speciale:

  • 🏁 Secțiunea Florești revine în program, oferind din nou provocări tehnice și un spectacol vizual pentru publicul pasionat.

  • 🛤️ Tronsoane modernizate în zonele Dângău și Tarnița, perfect adaptate pentru performanță și siguranță.

  • 🌲 O probă extinsă în zona Făget, cu un traseu ce leagă Cluj-Napoca de Săliște, concepută special pentru această ediție aniversară.

  • 🔧 Testele tehnice (shakedown) vor avea loc în localitatea Stolna, cu o zi înainte de startul oficial al competiției.

🤝 Parteneriate și susținere locală

Evenimentul este posibil datorită colaborării strânse dintre organizatori, autorități locale și sponsori importanți din domeniul auto, medical, tehnologic și sportiv. Împreună, aceștia oferă un cadru profesionist, sigur și atractiv pentru toți participanții.

Ediția de anul acesta se va desfășura între 20-22 iunie

Surse: fras.ro, viacluj.tv

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

Istoric! U Cluj revine în cupele europene după o pauză de 53 de ani. Sabău: „La revedere, Untold!”

Alex Campian

Published

on

Universitatea Cluj scrie istorie! După o pauză de 53 de ani, „Șepcile Roșii” revin în cupele europene, urmând să joace în turul al doilea preliminar din UEFA Conference League, în luna iulie.

Este o performanță istorică pentru clubul clujean, care nu mai evoluase în competițiile europene din sezonul 1972–1973. Posibilii adversari din această fază includ nume grele precum AZ Alkmaar, Rapid Viena, Hajduk Split, AEK Atena sau FK Astana. Tragerea la sorți va avea loc pe 18 iunie, iar meciurile sunt programate pentru 24 și 31 iulie.

Dan Nistor: „Vreau un adversar puternic”

Dan Nistor, unul dintre liderii vestiarului, nu se teme de provocări:
„Mi-ar plăcea să întâlnim o echipă puternică. Dacă e să pierdem, să o facem în fața unei formații de top!”

Sabău, cu umor: „Nu se mai ține Untoldul!”

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a ironizat posibilul conflict de program cu festivalul Untold, care are loc chiar pe Cluj Arena:
„Nu se mai ține Untoldul! Găsim soluții. Să ia o pauză de 4-5 ore, jucăm meciul și apoi pot să continue. La revedere, Untold!”
Declarația a stârnit zâmbete, dar subliniază și entuziasmul uriaș pentru revenirea echipei pe scena continentală.

Chipciu: „E ca în Champions League!”

Căpitanul Alex Chipciu a făcut o paralelă emoționantă cu experiențele sale din Ligă:
„În cantonamentul din vară speram doar să evităm retrogradarea. Dar ce am trăit aici, la U Cluj, e comparabil cu ce am simțit în Champions League, la FCSB sau Anderlecht.”

Amintiri europene: sezonul 1972–1973

Ultima apariție a Universității Cluj în Europa a avut loc în Cupa UEFA 1972–1973. Atunci, clujenii au învins Levski Sofia cu 4-1 pe teren propriu, dar au pierdut returul cu 5-1 în Bulgaria, ratând calificarea.

Revenirea în cupele europene deschide un nou capitol pentru clubul „Șepcilor Roșii” și readuce Clujul pe harta fotbalului continental. Atmosfera promite să fie electrizantă, iar fanii așteaptă cu sufletul la gură startul unei noi aventuri europene.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom