Connect with us

Sport

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, în cel mai bun an al carierei: „Îmi doresc mai mult”

Stefan Petre

Published

on

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan/ Foto: Ana Bogdan - Facebook

Sport

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan se află în cel mai bun an al carierei sale. Aceasta susține că familia a susținut-o pe tot parcursul progresului ei.

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan/ Foto: Ana Bogdan – Facebook

  În pauza dintre partidele turneului WTA 250 Transylvania Open, Ana Bogdan a oferit un interviu în exclusivitate pentru Flashscore. Înainte de a se apuca de tenis, Ana Bogdan a făcut schi, iar ulterior s-a gândit să își facă o carieră în tenis.„Toată familia a făcut schi, din bunici și străbunici. La un moment dat a fost un an în care nu prea ninsese și nu aveam zăpadă și condiții de antrenament. Atunci, părinții mei au decis să încerc să joc mai mult tenis. Nu era ceva stabilit că gata, fac performanță. 
Au zis să încercăm să jucăm mai mult tenis pentru că se poate juca în sală, afară, în orice anotimp. După ce am început să joc mai des tenis mi-am dat seama că îmi place și aș vrea să fac mai mult de atât și s-a transformat în a face performanță”, a declarat jucătoarea de tenis pentru sursa citată anterior.  Parcursul său în lumea tenisului nu a fost una ușoară. Aceasta a declarat că a avut parte de multe dificultăți, iar când avea 17-19 ani a pierdut contracte din cauza accidentărilor.„Eu la vremea respectivă am trecut printr-o perioadă destul de dificilă din punct de vedere al accidentărilor. A fost o perioadă grea pentru mine între 17-19 ani pentru că m-am accidentat și am pierdut atunci toate contractele pe care le aveam. Toate oportunitățile pe care mi le-am creat ca junioară, fiind numărul 2 mondial, s-a cam dus în perioada respectivă.  Nu a fost o trecere ușoară, lină, cum poate a fost la alte fete. Am avut mult de muncă și am învățat multe din acea perioadă”, a transmis Ana Bogdan.Părinții, cel mai mare sprijin pentru Ana BogdanPărinții jucătoarei de tenis Ana Bogdan au susținut-o în cele mai grele momente din cariera sa. „În primul rând am avut grijă de sănătate și am început să merg la turnee. Nu mai aveam clasament și am mers la turnee (10.000$ ITF, denumirea veche) în Antalya pentru că erau în același loc și costurile erau mai mici decât dacă aș fi călătorit dintr-o parte în alta a lumii. Știu foarte bine că părinții mei treceau printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar. Stăteam acolo, jucam calificări, nu primeam niciun punct, niciun ban. Treceam de calificări (3-4 meciuri), intram pe tablou și eram deja obosită față de cele care intrau direct și aveam mult de muncă. După o lună și ceva de muncit acolo, văzând că nu iau nici puncte, nici bani, mi se părea că toată munca mea este în zadar. M-am întors acasă dezamăgită. Îi spuneam mamei că eu nu cred că are vreun sens să continui dacă nu reușesc să trec mai departe, dar am avut mare noroc cu părinții mei că m-au susținut cu toate puterile și m-au făcut să merg mai departe. Aceea a fost o perioadă foarte grea pentru mine și abia după câteva luni am început să câștig turneele respective, și să câștig și bani și puncte și să mai urc în clasament pentru a merge la turnee mai mari”, spune Ana Bogdan.  În prezent locul 73 WTA, Ana Bogdan a atins în acest an cea mai bună clasare din carieră, locul 39 WTA și a jucat cel mai lung tie-break din istoria Wimbledonului. Continuarea interviului poate fi citită pe flashscore.roCitiți monitorulcj.ro și pe Google News 

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Sabrina Voinea, aur strălucitor la Paris! Gimnasta româncă a uimit la Cupa Mondială și a arătat că nu renunță la visul ei!

Alex Campian

Published

on

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Duminică, în Arena Bercy din Paris, Sabrina Maneca Voinea a scris istorie pentru România: a câștigat medalia de AUR la sol, cu un punctaj fabulos de 13,800.
Rivalele ei au rămas fără replică – rusoaica Angelina Melnikova s-a mulțumit cu argintul (13,400), iar finlandeza Kaia Tanskanen cu bronzul (13,366).

▶️ Sabrina intrase deja în competiție cu prima notă în calificări (13,633), dar azi a urcat spectaculos pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
▶️ Emoțiile au fost uriașe, pentru că Arena Bercy i-a adus aminte de amintiri olimpice dureroase, însă Sabrina și-a învins fricile și a strălucit!

Deși colegele Miruna Botez și Bianca Vișovan nu au prins finala, echipa României a fost puternic susținută de antrenorii Camelia Voinea, Carmen Traicu și Ciprian Crețu, de arbitra Ana Iordache și de kinetoterapeutul Răzvan Spirescu.

Sabrina a arătat că drumul ei în gimnastică nu s-a încheiat!”, a transmis Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Sportiva face parte din proiectul „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu.

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

La doar 17 ani, Luca Savu scrie istorie pentru Cluj! Podium spectaculos în Iberian Supercars

Alex Campian

Published

on

Luca Savu, pilot de 17 ani din Cluj, podium în Iberian Supercars

Performanță uriașă pentru motorsportul clujean! Luca Savu, un pilot de doar 17 ani, a reușit să urce pe podium în prestigiosul campionat Iberian Supercars – GT4 / TCR, desfășurat pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia.

La volanul unui Aston Martin Vantage AMR GT4, Luca – împreună cu portughezul Henrique Oliveira, coleg în Aston Martin Racing Academy – a terminat pe locul 2 la clasa GT4 Pro și pe 6 la general, dintr-un total impresionant de 45 de mașini.

Rezultatul e cu atât mai spectaculos cu cât echipajul a plecat doar de pe poziția 11 pe grilă, reușind o cursă de recuperare incredibilă.

Mama tânărului pilot a transmis un mesaj emoționant după reușită:
„O bucurie infinită pentru noi! Emoții, eforturi, sacrificii și multă muncă, care de cele mai multe ori se încununează cu succes. Luca a demonstrat din nou că orice este posibil. Împreună cu Henrique au scris o pagină frumoasă în povestea lor, obținând primul podium în Iberian Supercars.”

Această performanță confirmă talentul extraordinar al lui Luca Savu și deschide noi drumuri pentru motorsportul românesc.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

🌊 Gest superb al lui David Popovici – își donează din nou ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR

Alex Campian

Published

on

David Popovici își donează ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR Hope and Homes for Children

David Popovici, campionul României la înot, demonstrează încă o dată că adevărații campioni strălucesc nu doar prin performanțe, ci și prin generozitate. Pe 15 septembrie, când își va sărbători ziua de naștere, sportivul a decis să renunțe la cadouri pentru a sprijini copiii incluși în programul Bursele DAR al Fundației Hope and Homes for Children.

„De ziua mea nu vreau cadouri, vreau șanse pentru viitorii campioni. Dragoș scrie poezii și visează să înoate cu mine. Ana cântă la vioară și pian, deși nu are acasă încă o baie funcțională. Laur e campion european la karate”, a spus Popovici, subliniind că fiecare dintre acești copii merită o șansă reală la viitor.

Campionul a adăugat că fiecare medalie pe care a câștigat-o poartă amprenta celor care l-au susținut – părinți, profesori, antrenori și prieteni – și că, la rândul lui, vrea să devină sprijin pentru acești copii cu povești impresionante.

Nu este primul gest de acest fel. Anul trecut, David Popovici a contribuit la strângerea de fonduri pentru construirea unei case destinate copiilor cu nevoi speciale. În trecut, și-a scos la licitație casca și ochelarii de campion mondial pentru a ajuta o fostă sportivă aflată în luptă cu boala.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom