Connect with us

Sport

Cum vor fi folosite fondurile obținute de Consiliul Județean în urma emisiunii de obligațiuni de 75 milioane de euro? „Banii vor merge pe dezvoltare”

Stefan Petre

Published

on

Alin Tișe, Consiliul Județean Cluj, despre fondurile alocate pentru dezvoltare în urma emisiunii de obligațiuni/Foto: Alin Tișe Facebook.com

Administrație

Zeci de milioane de euro vor fi folosite pentru finanțarea proiectelor din domeniul sănătății, culturii și educației, dar și pentru infrastructura din Cluj.

Alin Tișe, Consiliul Județean Cluj, despre fondurile alocate pentru dezvoltare în urma emisiunii de obligațiuni/Foto: Alin Tișe Facebook.com

  


La sfârșitul lunii octombrie, Consiliul Județean Cluj a lansat o primă emisiune de obligațiuni a județului, în valoare de 75.680.000 euro. Maturitatea împrumutului e de 10 de ani, cu scadență în 2033 și cu o opțiune de rambursare anticipată în anul 2029. 


Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Cluj, o parte din bani vor fi folosiți pentru stingerea unor credite pentru investiții, iar circa 30 de milioane de euro vor fi destinați proiectelor de dezvoltare. „Din totalul acestei sume de 75 de milioane de euro, circa 45 de milioane de euro sunt alocați pentru stingerea datoriei pe care o avem la creditele luate tot pentru investiții, adică stingem un credit cu alt credit pentru investiții, care din punctul nostru de vedere, dar și al consultantului este mai avantajos pentru Consiliul Județean. Iar diferența de 30 de milioane o investim pentru proiecte noi, practic, investiții în proiecte pe care le-am câștigat prin finanțare europeană”, a declarat președintele Consiliului Județean Alin Tișe, în cadrul unei intervenții radio. 


În privința șanselor de a obține fondurile substanțiale în valoare de 75.000.000 euro, reprezentanții administrației județene consideră că proiectul este unul realizabil. „Suntem încrezători că vom obține această sumă. Ca urmare a analizelor făcute de societățile financiare, prin firmele de consultanță și parteneriat pe care le-am contractat, ne-au asigurat că va fi un succes pentru că județul Cluj beneficiază de o credibilitate extraordinară. 



CITEȘTE ȘI: 
Premieră la Cluj: Consiliul Județean lansează prima emisiune de obligațiuni a județului, în valoare de 75 milioane €Dacă ratingul pe județ este mai mare decât cel pe țară, aceasta înseamnă că investițiile gândite la nivelul județului Cluj se înscriu pe traseul corect”, a explicat Alin Tișe. Emisiunea de obligațiuni reprezintă un mecanism ce poate fi folosit la nivelul administrațiilor din teritoriu, reprezentând o premieră și pentru județul Cluj. Prin comparație cu titlurile de stat, destinația fondurilor atrase prin obligațiuni constă în dezvoltarea infrastructurii locale, fără a pune presiune pe bugetul Consiliului Județean. 



Investiții în infrastructura medicală din ClujInvestițiile în construirea unui spital ar putea fi amortizate din fondurile obținute prin emisiunea de obligațiuni. Iar presiunea financiară nu va mai fi resimțită de bugetul public, adică de fondurile obținute din taxele clujenilor.„Spre exemplu, dacă se construiește un spital într-un județ, spitalul are o durată de amortizare a investiției de aproximativ 50 de ani. În ce măsură cetățenii de azi ai județului Cluj, din banii lor, sunt obligați să suporte cheltuielile pentru o asemenea investiție? Adică, punem efortul în întrgime pe actualii cetățeni ai Clujului, pentru un spital a cărui investiție se amortizează în zeci de ani? Sau el trebuie să fie amortizat treptat, iar cetățenii să se poată bucura de acest spital?Aici e o întreagă discuție: cine trebuie să se bucure de acest spital, doar cei care sunt contemporani cu execuția lucrărilor de construire, sau și cei care se vor bucura de el după cei câțiva ani în care va fi realizat spitalul?”, a arătat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. Diferența de 30 de milioane, obținută prin emisiunea de obligațiuni, va fi direcționată pentru finanțarea unui număr de 20 de proiecte co-finanțate, precum:
realizarea Centrului școlar pentru educație incluzivă, 
extinderea și modernizarea Ambulatorului de Psihiatrie Pediatrică de la Spitalul de Urgență pentru Copii, 
restaurarea, conservarea și punerea în valoare a moumentului istoric din Răscruci- Castelul Banffy, 
îmbunătățirea infrastructurii rutiere prin modernizarea drumurilor (sectorul Gilău, Mărișel, Săvădisla (Iara-Buru), Chinteni (Panticeu-Recea Cristur), Așchileu (Borșa-Bonțida) etc. „Toți banii vor merge numai pe dezvoltare”, a declarat Alin Tișe. Cei 30 de milioane de euro vor fi folosiți pentru cofinanțarea unei părți a proiectelor în lucru, ce revine în sarcina Consiliului Județean. Aria proiectelor dezvoltate vizează asemenea domenii precum sănătate, cultură, infrastructură, educație etc. Dacă administrația județeană va reuși să obțină fondurile prevăzute prin emisiunea de obligațiuni, același mecanism va fi folosit în viitor pentru finanțarea unor alte proiecte. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sport

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Alex Campian

Published

on

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat Sportivul Anului la prima ediție a Galei Sportului Paralimpic, organizată de Comitetul Național Paralimpic precizeaza ziarulfaclia.ro

Distincția vine după un an de excepție pentru sportivul legitimat la CSM Cluj-Napoca, care și-a confirmat statutul de lider mondial în categoria sa.

„Mă simt foarte fericit, este o onoare pentru mine să câștig acest premiu la prima Gală a Sportului Paralimpic din România. Acest lucru demonstrează faptul că, încet, încet, sportul paralimpic are mai multă vizibilitate. Pe mine mă motivează întotdeauna faptul că îmi doresc să fiu cel mai bun și încerc să fiu cel mai bun, să dau tot ce pot pentru a fi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, a declarat Bologa.

Sprijin internațional și obiective majore în 2025

Sportivul a subliniat și sprijinul primit din partea președintelui Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, precum și susținerea de la nivel internațional.

Pentru 2025, Alexandru Bologa are obiective clare: Campionatul European și Campionatul Mondial programate în august și septembrie, competiții pentru care se pregătește intens la fiecare antrenament.

Ceilalți laureați ai Galei Sportului Paralimpic

Titlul de Sportiva Anului 2025 a fost câștigat de Gabriela Constantin (para tenis de masă).

La categoriile non-paralimpice au fost premiați:

  • Adriana Tofan – Sportiva anului (para climbing)

  • Cosmin Candoi – Sportivul anului (para climbing)

Titlul de Sportivul Special Olympics al anului i-a revenit schiorului Casian Munteanu.

Premiul „Speranța paralimpică” a fost acordat lui Darius Dumitru (para înot), iar distincția pentru întreaga carieră și excelență a fost înmânată Paula Cristea.

Clubul și echipa anului

Titlul de Clubul Anului 2025 a fost câștigat de CSM Cluj-Napoca, unde activează și Antrenorul Anului, Tamas Gergely, cel care îl pregătește pe Alexandru Bologa.

Premiul pentru Echipa Anului în sportul paralimpic din România a fost adjudecat de echipa națională de fotbal pentru nevăzători.

Prezență internațională la gală

La eveniment au participat numeroase oficialități din sportul mondial, printre care:

  • Andrew Parsons, președintele Comitetului Paralimpic Internațional;

  • Ilgar Rahimov, președintele IBSA;

  • Laszlo Szabo, președintele Comitetului Paralimpic Maghiar;

  • Rufat Hajili, director executiv IBSA.

Prima ediție a Galei Sportului Paralimpic marchează un moment important pentru creșterea vizibilității și recunoașterii performanței sportivilor paralimpici din România.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Dacia scrie istorie la Dakar 2026: victorie absolută cu Nasser al-Attiyah în cea mai dură cursă din lume

Alex Campian

Published

on

Dacia intră definitiv în istoria motorsportului mondial după ce a câștigat Raliul Dakar 2026, cea mai prestigioasă și exigentă competiție de rally-raid de pe glob. Victoria a fost obținută de pilotul qatarez Nasser al-Attiyah, la volanul unui model Dacia Sandrider, marcând prima victorie absolută a constructorului român în Dakar, conform rfi.fr

Este un rezultat cu atât mai impresionant cu cât Dacia se află abia la a doua participare în competiție. În doar doi ani, proiectul sportiv al mărcii a trecut de la debut la triumf, demonstrând performanța tehnică, fiabilitatea și competitivitatea platformei dezvoltate pentru condiții extreme.

Pentru Nasser al-Attiyah, succesul din 2026 reprezintă a șasea victorie din carieră la Raliul Dakar, însă este prima obținută alături de Dacia, un moment de referință atât pentru pilot, cât și pentru constructor. Copilotul său, belgianul Fabian Lurquin, bifează la rândul său primul triumf la Dakar.

Performanța Dacia nu s-a limitat doar la victoria finală. Un alt moment important a fost clasarea pe locul patru a legendarului Sébastien Loeb, aflat la a zecea participare în Dakar, tot la volanul unui Sandrider. De asemenea, un al treilea echipaj Dacia a încheiat competiția pe locul șapte, confirmând consistența și potențialul întregului program sportiv.

În clasamentul general, Nasser al-Attiyah a dominat cursa, reușind să își devanseze adversarii cu aproape zece minute. Locurile doi și trei au fost ocupate de piloții Ford, Nani Roma și Mattias Ekström, într-o ediție extrem de disputată.

Dakar 2026 s-a desfășurat pe parcursul a 13 zile, pe un traseu de aproape 8.000 de kilometri prin deșertul Arabiei Saudite, unde fiabilitatea și strategia sunt decisive. În acest context, victoria Dacia capătă o greutate simbolică majoră: un constructor român reușește să se impună în cea mai dură competiție auto din lume, transformând Dakar 2026 într-un reper istoric pentru brand și pentru motorsportul european.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Meci istoric pentru U-BT: clujenii au întâlnit Partizan Belgrad în Sala Polivalentă

Alex Campian

Published

on

Potrivit Radio Cluj, baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au disputat aseară cel mai important meci din istoria clubului, întâlnind Partizan Belgrad în ultima etapă a turului Ligii Adriatice. Partida s-a jucat de la ora 20:30, în Sala Polivalentă, într-o atmosferă impresionantă.

Antrenorul Mihai Silvășan a transmis înaintea confruntării că își dorește ca echipa sa să ofere o replică solidă, iar publicul a răspuns într-un mod entuziast. Biletele online s-au epuizat în mai puțin de 24 de ore, iar ultimele 300 de tichete puse în vânzare în ziua meciului au fost cumpărate imediat.

Întâlnirea a fost una cu adevărat specială: prima dispută directă dintre U-BT și Partizan Belgrad, dar și prima ocazie în care formația clujeană a jucat pe teren propriu, într-un meci oficial, împotriva unei echipe ce evoluează în Euroligă. Sala Polivalentă a fost arhiplină, iar atmosfera a pus în valoare comunitatea de suporteri a clubului.

Scorul a fost: [85-92]

Foto / sursă: Ovidiu Tebu, Facebook U-BT Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era