Connect with us

Sport

Program postuniversitar de formare în economia sănătății, în premieră în România. Rector UMF Cluj: „Va avea un impact semnificativ în domeniul medical românesc”

Stefan Petre

Published

on

Workshop la UMF Cluj / Foto: Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

Sănătate

Un program postuniversitar de formare în economia sănătății a fost dezvoltat în premieră în România. Ultimul workshop regional a avut loc la UMF Cluj, unde s-au întâlnit 60 de experți și medici.

Workshop la UMF Cluj / Foto: Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

  În 17 noiembrie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a fost gazda workshop-ului regional „Evaluarea tehnologiilor medicale în context național” din cadrul proiectului „HEALTHESIS – program postuniversitar de formare în economia sănătății”, care s-a derulat în perioada aprilie 2021 – noiembrie 2023. Workshop-ul științific a marcat încheierea programului de formare dezvoltat în cadrul proiectului. La acesta au participat peste 60 de experți din domeniul evaluării tehnologiilor medicale, cadre medicale și reprezentanți ai autorităților publice implicate în management-ul serviciilor de sănătate.Principiilor de cost-eficiență în intervențiile medicaleObiectivul general al proiectului „HEALTHESIS – program postuniversitar de formare în economia sănătății” a fost dezvoltarea în premieră în România a unui program postuniversitar în domeniul economiei sănătății, care să răspundă necesităților prezente de formare a specialiștilor și decidenților din sistemul sanitar. Acest program va constitui baza introducerii principiilor de cost-eficiență în intervențiile din domeniul sănătății, prin crearea unui sistem de indicatori de performanță pentru activitățile din sistemul medical. Proiectul, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6: Educație și competențe a fost coordonat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.Rector UMF Cluj: „Rezultatele acestui program vor avea un impact semnificativ”„Programul postuniversitar, acreditat de Ministerul Sănătății, și-a propus să îmbunătățească competențele în utilizarea unor tehnici moderne de management, evaluare economică și statistică aplicată în domeniul sănătății. Scopul principal al proiectului a fost stimularea discuțiilor și a schimbul de idei între specialiști, pentru a identifica cele mai bune practici și modalități de evaluare a tehnologiilor medicale în sistemul nostru de sănătate. Ne bucurăm să vedem interesul crescut pentru aceste subiecte și suntem convinși că rezultatele acestui program vor avea un impact semnificativ în domeniul medical românesc”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca / Foto: Facebook – Anca Dana BuzoianuPrintre lectorii invitați la workshop s-au numărat experți în domeniul evaluării tehnologiilor medicale: prof. dr. Florentina Furtunescu, UMF „Carol Davila”, coordonatorul național al proiectului, prof. dr. Adina Turcu Știolică, UMF Craiova, dr. Ștefan Strilciuc și dr. Laszlo Lorenzovici, conf. dr. Corina Bocșan, coordonatorul regional al proiectului, șef lucr. Octavia Sabin, responsabilul programului postuniversitar, precum și întreaga echipă de lectori, din cele trei facultăți ale UMF „Iuliu Hațieganu”. Fiecare lector a împărtășit din experiența sa din timpul dezvoltării proiectului și a arătat cum pot fi aplicate deciziile de evaluare a tehnologiilor medicale în domeniile lor de expertiză.Workshop-ul a reprezentat o bună oportunitate de a intra în legătură cu experți în domeniu și cu profesioniști implicați în management-ul sanitar, precum și de a împărtăși bune practici și experiențe, cu scopul de a crea noi colaborări în domeniul economiei sănătății. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box

Sport

Istoric! U Cluj revine în cupele europene după o pauză de 53 de ani. Sabău: „La revedere, Untold!”

Alex Campian

Published

on

Universitatea Cluj scrie istorie! După o pauză de 53 de ani, „Șepcile Roșii” revin în cupele europene, urmând să joace în turul al doilea preliminar din UEFA Conference League, în luna iulie.

Este o performanță istorică pentru clubul clujean, care nu mai evoluase în competițiile europene din sezonul 1972–1973. Posibilii adversari din această fază includ nume grele precum AZ Alkmaar, Rapid Viena, Hajduk Split, AEK Atena sau FK Astana. Tragerea la sorți va avea loc pe 18 iunie, iar meciurile sunt programate pentru 24 și 31 iulie.

Dan Nistor: „Vreau un adversar puternic”

Dan Nistor, unul dintre liderii vestiarului, nu se teme de provocări:
„Mi-ar plăcea să întâlnim o echipă puternică. Dacă e să pierdem, să o facem în fața unei formații de top!”

Sabău, cu umor: „Nu se mai ține Untoldul!”

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a ironizat posibilul conflict de program cu festivalul Untold, care are loc chiar pe Cluj Arena:
„Nu se mai ține Untoldul! Găsim soluții. Să ia o pauză de 4-5 ore, jucăm meciul și apoi pot să continue. La revedere, Untold!”
Declarația a stârnit zâmbete, dar subliniază și entuziasmul uriaș pentru revenirea echipei pe scena continentală.

Chipciu: „E ca în Champions League!”

Căpitanul Alex Chipciu a făcut o paralelă emoționantă cu experiențele sale din Ligă:
„În cantonamentul din vară speram doar să evităm retrogradarea. Dar ce am trăit aici, la U Cluj, e comparabil cu ce am simțit în Champions League, la FCSB sau Anderlecht.”

Amintiri europene: sezonul 1972–1973

Ultima apariție a Universității Cluj în Europa a avut loc în Cupa UEFA 1972–1973. Atunci, clujenii au învins Levski Sofia cu 4-1 pe teren propriu, dar au pierdut returul cu 5-1 în Bulgaria, ratând calificarea.

Revenirea în cupele europene deschide un nou capitol pentru clubul „Șepcilor Roșii” și readuce Clujul pe harta fotbalului continental. Atmosfera promite să fie electrizantă, iar fanii așteaptă cu sufletul la gură startul unei noi aventuri europene.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

ȘOC înaintea derby-ului! Fanii U Cluj BOICOTEAZĂ meciul cu CFR! FURIE!

Cosmin Ardelean

Published

on

BOICOT la derby! Fanii U Cluj NU merg în Gruia! “Integritatea are un preț!”

Suporterii U Cluj au luat o decizie radicală înaintea derby-ului cu CFR Cluj, refuzând cele 1158 de bilete alocate pentru meciul din Gruia. Peluza Șepcile Roșii a anunțat public hotărârea, invocând lipsa de reciprocitate din partea CFR Cluj în ceea ce privește alocarea biletelor la meciurile de pe Cluj Arena.

Fanii “șepcilor roșii” acuză CFR Cluj că a condiționat vânzarea biletelor într-un mod special, menționând o nemulțumire legată de numărul redus de bilete primite la inelul II pe Cluj Arena la partidele anterioare. Mai mult, CFR Cluj ar fi acuzat suporterii U Cluj de “tertipuri” pentru a evita oferirea de bilete la inelul superior.

Drept răspuns, Peluza Șepcile Roșii a transmis un mesaj ferm: “Peluza Șepcile Roșii refuză să accepte cele 1158 de bilete alocate la meciul din deal. Este dureros să nu fim alături de Universitatea și să nu ne cântăm dragostea pentru Simbol, să nu ne bucurăm de “U”, dar ăsta-i prețul INTEGRITĂȚII pe care am hotărât să-l plătim.”

Suporterii U Cluj au subliniat că aleg “DEMNITATEA fără concesii” și refuză să fie tratați ca și cum li s-ar face un favor. Ei cred în principiile ultraseriei și consideră că CFR Cluj nu a manifestat reciprocitate în privința alocării biletelor.

În ciuda absenței din stadion, fanii U Cluj au anunțat că se vor strânge vineri, la ora 16:30, la stadion pentru a susține echipa la antrenament, iar în ziua meciului, la ora 16:00, se vor întâlni în Piața Unirii, sperând să găsească o modalitate de a urmări partida împreună.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Info

Scandal U Cluj – CFR: A fost ură etnică? Poliția dezvăluie ADEVĂRUL!

Cosmin Ardelean

Published

on

Fan U Cluj, reținut pentru atacul cu sticlă asupra unui suporter CFR după derby!

Poliția Cluj a anunțat reținerea suporterului U Cluj acuzat că a lovit cu o sticlă un fan al rivalilor de la CFR Cluj, în urma incidentelor violente de după marele derby din 31 martie 2025.

Conform anchetei, în acea seară, doi tineri de 19 ani au sesizat Poliția că au fost agresați în Parcul Central de un grup de persoane necunoscute. Unul dintre ei a suferit răni grave la față, fiind lovit cu o sticlă.

Poliția a demarat o investigație amplă, iar în urma cercetărilor, au fost identificate 8 persoane implicate în agresiune: 7 adulți (cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani) și un minor de 16 ani.

Pe 5 aprilie, a fost reținut principalul suspect, un bărbat de 38 de ani din Cluj-Napoca, acuzat că a aruncat sticla. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Poliția Cluj a reiterat că incidentul nu are conotație etnică, așa cum se insinuase inițial, infirmând acuzațiile liderilor UDMR Cluj.

Cercetările continuă pentru toate cele 8 persoane, fiind acuzate de tulburarea ordinii și liniștii publice. Bărbatul de 38 de ani este cercetat și pentru lovire sau alte violențe.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite