Connect with us

Sport

Anca Buzoianu a fost realeasă în funcția de rector al UMF „Iuliu Hațieganu”: „Împreună vom continua să scriem istoria universității”

Stefan Petre

Published

on

Anca Buzoianu, realeasă în funcția de rector al UMF „Iuliu Hațieganu”/ Foto: UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca - Facebook

Educație

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost aleasă pentru un nou mandat de rector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Anca Buzoianu, realeasă în funcția de rector al UMF „Iuliu Hațieganu”/ Foto: UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – Facebook

  Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost aleasă pentru un nou mandat de rector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, cu 97% din voturi. Alegerile pentru funcția de rector, dar și pentru membrii Senatului Universității și ai Consiliilor Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie au avut loc luni, 27 noiembrie 2023. Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a obținut un număr de 621 de voturi pentru, din totalul de 646 voturi valide, pentru funcția de rector, precum și cele mai multe voturi pentru Senatul Universității și Consiliul Facultății de Medicină. Potrivit Biroului Electoral al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, dintr-un total de 773 cadre didactice, cercetători, doctoranzi și studenți cu drept de vot, s-au prezentat la urne 646 de alegători, respectiv 84%.Urnele de vot/ Foto: UMFAnca Buzoianu: „Împreună vom continua să scriem istoria universității”„Cu bucurie și recunoștință, doresc să mulțumesc membrilor comunități academice care mi-au acordat din nou încrederea prin votul lor, pentru sprijinul lor neîncetat. Realegerea în funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie «Iuliu Hațieganu» este o confirmare a solidarității și angajamentului nostru colectiv pentru excelența în învățământul medical și farmaceutic. Voi  rămâne fidelă viziunii mele de a face din UMF «Iuliu Hațieganu» o instituție de elită, cu relevanță cât mai mare la nivel internațional. Împreună, vom continua să scriem istoria universității, să promovăm cercetarea de înaltă calitate și să formăm viitoarele generații de profesioniști în domeniul medical și farmaceutic”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu. Prof. dr. Anca Dana Buzoianu este medic primar în specialităţile pediatrie şi farmacologie clinică și şeful Disciplinei de Farmacologie, Toxicologie şi Farmacologie Clinică a Facultăţii de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca. Este prima femeie rector a unei universități de medicină și farmacie din România, funcție pe care o deține din ianuarie 2020, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale și Cavaler al Ordinului Național de Merit al Republicii Franceze, distincție acordată de președintele Emmanuel Macron în 2018.Anca Buzoianu, prima femeie decan din istoria UMFProf. dr. Anca Dana Buzoianu a fost și prima femeie decan din istoria Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, fiind aleasă în această funcție pentru prima dată în anul 2008, iar apoi realeasă pentru încă două mandate. Sub conducerea sa, Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a devenit prima facultate de medicină din centrul și sud-estul Europei care a primit Diploma de Recunoaștere a Calității – „Label CIDMEF”, certificat de calitate și performanță care apreciază conformitatea procesului educațional cu normele CIDMEF (Conferința Internațională a Decanilor și a Facultăților de Medicină de Expresie Franceză), precum și prima facultate de profil acreditată internațional din România de către AMSE/ASIIN – Association for Medical Schools in Europe. A modernizat curriculumul facultății după modelele din Europa de Vest, a introdus inovații educaționale preluate apoi de toate școlile medicale din țară, a condus proiecte educaționale care au contribuit la dezvoltarea instituțională a universității. În timpul primului său mandat de rector al universității, a dezvoltat o strategie de susținere și dezvoltare a cercetării științifice, UMF „Iuliu Haţieganu” având în derulare, în prezent, 125 de proiecte în valoare de 34 milioane de euro și se situează printre cele mai bune 1.000 de universități din lume în clasamentele internaționale, precum și pe locul 4 în metaranking-ul național. Proiectele de investiții în infrastructura didactică și de cercetare a universității au fost semnificative și au vizat reamenajarea și modernizarea căminului VII și a parcului din campusul Hașdeu, deschiderea unui nou restaurant studențesc, renovarea tuturor amfiteatrelor și a altor spații de învățământ, înființarea Centrului de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului, înființarea Muzeului Școlii Medicale Clujene etc. Proiectele de responsabilitate socială au reprezentat un obiectiv important în strategia de dezvoltare a universității, cu accent pe incluziune, diversitate și egalitate de șanse atât pentru studenți, cât și pentru întreaga comunitate.Prof. dr. Anca Dana Buzoianu își dorește ca următorul mandat să se definească prin continuitate, echipa de conducere a universității propunându-și optimizarea actului managerial în baza experienței acumulate în mandatul anterior. În cadrul noului mandat, se vor finaliza proiectele de anvergură deja începute, precum construcția Centrului de Simulare, Training și Cercetare pentru Dezvoltarea Competențelor Profesionale și Centrul de Chirurgie Experimentală, pe o suprafață de aproximativ 20.000 mp, o nouă bibliotecă, preluarea Spitalului CFR și aducerea lui la standarde de îngrijire și dotare, o nouă biobază și o bază sportivă a universității, o grădiniță pentru copiii cadrelor didactice, ai personalului administrativ și ai studenților. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Cluj Arena primește un gazon hibrid performant înainte de UNTOLD

Alex Campian

Published

on

Cluj Arena modernizată cu gazon hibrid pentru evenimente și meciuri

Stadionul Cluj Arena se pregătește pentru un upgrade important înaintea festivalului UNTOLD și a sezonului competițional. Consiliul Județean Cluj a lansat în SEAP procedura de achiziție pentru montarea unui gazon hibrid pe stadion. Nu este vorba despre înlocuirea completă a gazonului existent, ci despre întărirea acestuia printr-o tehnică modernă, folosită pe marile arene din lume – „coaserea” fibrelor sintetice în gazonul natural.

„Ne dorim să îmbunătățim suprafața de joc a stadionului Cluj Arena, iar alegerea unei structuri hibride a reprezentat cea mai bună opțiune, conform specialiștilor. Viitorul gazon va fi unul performant și de cea mai bună calitate, adaptat tuturor activităților sportive găzduite, în orice condiții meteo”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Gazon durabil, stabil și ideal pentru sport și concerte

Tehnologia de întărire verticală prin inserarea fibrelor sintetice va aduce mai multă stabilitate și o durată de viață extinsă, de până la 15 ani. Sistemul garantează o calitate constantă a jocului, o acoperire cu iarbă mai rezistentă și o suprafață stabilă chiar și în condiții de utilizare intensivă – esențială pentru un stadion care găzduiește atât meciuri de fotbal, cât și concerte de anvergură, precum UNTOLD.

Consiliul Județean a scos la licitație contractul pentru furnizarea și montarea a aproximativ 7.900 de metri pătrați de gazon hibrid, cu o densitate de minimum 98%, conform standardelor FIFA și UEFA. Valoarea estimată a investiției este de 1.935.000 lei fără TVA.

Avantajele gazonului hibrid:

  • Suprafață de joc naturală cu rezistență sporită

  • Stabilitate și uniformitate excelente

  • Teren fără gropi sau pete umede

  • De 3–4 ori mai multe ore de joc anual față de un gazon clasic

  • Uzură minimă

  • Adaptabilitate rapidă între sporturi și evenimente

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

Lovitură Financiară pentru CFR Cluj! Nume Nou de Stadion și Milioane de la Can Holding

Alex Campian

Published

on

CFR Cluj semnează cu Can Holding, noul sponsor principal și redenumirea stadionului

CFR Cluj dă lovitura! Noul sponsor aduce milioane de euro și schimbă numele stadionului

CFR Cluj va avea, începând din sezonul viitor, un nou sponsor principal care va aduce milioane de euro clubului și va da numele stadionului din Gruia. Potrivit informațiilor GSP.ro, echipa ardelenilor este aproape de a semna un parteneriat extins cu Can Holding, una dintre cele mai importante companii din Turcia.

Can Holding, deținută de omul de afaceri Murat Can, are activități în domenii precum aparatură electrocasnică, energie, petrol, logistică, sănătate, educație și turism. Compania produce anual peste 8 milioane de produse electronice și electrocasnice.

Sursele din anturajul clubului susțin că această înțelegere va aduce CFR Cluj mai multe milioane de euro anual, deschizând astfel noi oportunități pe piața internațională pentru echipa lui Nelu Varga.

În urma acordului, stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” va primi un nou nume, inspirat de Can Holding. De asemenea, numele companiei va apărea pe fața noilor tricouri, în partea centrală, alături de un alt sponsor important – casa de pariuri Don.ro.

Până acum, CFR Cluj a avut ca sponsor principal compania Player, un alt brand din industria pariurilor sportive.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

🕯️ Ne-a părăsit Mihai Leu – campionul care a inspirat o generație

Alex Campian

Published

on

Fostul mare sportiv român, Mihai Leu, s-a stins din viață marți seară, la vârsta de 56 de ani, după o luptă grea cu boala. A fost internat în stare gravă la Spitalul Fundeni din București, începând cu data de 21 iunie 2025, suferind de insuficiență pulmonară și metastaze pulmonare, pe fondul unui cancer de colon diagnosticat în urmă cu zece ani.

🥊 Un campion în ring și în viață

Născut la 13 februarie 1969, Mihai Leu a început boxul în 1978, la clubul Metalul Hunedoara. A fost legitimat și la Dinamo, Steaua, apoi la Bayer Leverkusen în Germania. A câștigat titlul de campion mondial WBO în 1997, la Hamburg, fiind unul dintre puținii sportivi români neînvinși în cariera de profesionist (28 victorii din 29 de meciuri, 10 prin KO).

A fost campion mondial la juniori și campion al Germaniei, fiind membru al prestigiosului club Universium Box Promotion.

🏁 De la ringul de box la cursele de raliuri

După retragerea din box, Mihai Leu s-a reinventat ca pilot de raliuri. A debutat în 1994 la Raliul Banatului, conducând un Volkswagen Golf GTI 16V. A devenit campion național absolut la raliuri și a câștigat de trei ori titlul de campion la viteză în coastă. A fost desemnat între primii 10 sportivi ai anului 2003.

⚕️ Lupta cu cancerul

În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer de colon. A trecut prin multiple intervenții chirurgicale și tratamente dificile. Ultima operație a avut loc în primăvara lui 2025. A fost internat și în decembrie 2024 și mai 2025, din cauza unor complicații.

Pe 21 iunie 2025, a fost transportat de urgență cu elicopterul la Spitalul Fundeni, în stare gravă, din cauza unei hemoragii. A fost internat la terapie intensivă, dar din păcate, organismul său nu a mai rezistat.

🕯️ Mesaj emoționant al familiei

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune. Nu te vom uita niciodată.” – mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a sportivului.

👨‍👩‍👦 Viața personală

Mihai Leu a fost căsătorit timp de peste 30 de ani cu Ana Leu și a avut un fiu, Marco Leu. A fost un tată și soț devotat, un om iubit și respectat.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom