Connect with us

Eveniment

Medicii de familie își vor primi restanțele. CNAS anunță că a trimis în teritoriu fondurile necesare

Stefania Heinz

Published

on

Medicii de familie își vor primi restanțele. CNAS anunță că a trimis în teritoriu fondurile necesare


Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat, miercuri, că a transmis caselor din teritoriu fondurile necesare plăţii furnizorilor de servicii medicale.
Potrivit unui comunicat al CNAS, în cursul zilei de marţi, casele din teritoriu au primit filele de buget care asigură decontarea obligaţiilor de plată înregistrate la finele lunii noiembrie 2023 pentru toate domeniile de asistenţă medicală; decontarea proporţională cu creditele bugetare alocate prin Hotărâre de Guvern pentru acoperirea obligaţiilor de plată cu termen scadent în decembrie 2023 pentru toate domeniile de asistenţă medicală; creditele de angajament necesare acordării serviciilor medicale şi medicamentelor, inclusiv a programelor naţionale de sănătate curative, până la finele anului 2023.

În continuare, CNAS, cu sprijinul ministerelor Sănătăţii şi Finanţelor, va face toate demersurile legale pentru acoperirea financiară corespunzătoare a serviciilor medicale prestate în beneficiul persoanelor asigurate de furnizorii aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate şi pentru respectarea tuturor obligaţiilor contractuale de plată, se mai arată în comunicat.

Medicii de familie au solicitat marți Guvernului, Ministerului de Finanţe și CNAS să remedieze „urgent” problema restanţelor la plăţile către furnizorii din asistenţa medicală primară aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Societatea Naţională de Medicina Familiei a atras atenția, într-un comunicat transmis presei, că aproximativ 10.000 de cabinete medicale din asistenţa medicală primară se află pentru a patra lună consecutiv în cursul anului în situaţia în care primesc banii cu întârziere sau prin decontări parţiale, iar acest fapt determină dificultăţi în funcţionarea normală şi „incertitudini în ceea ce priveşte respectarea prevederilor contractuale”.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom