Connect with us

Eveniment

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Marinei: Este esenţial să ne consolidăm capacitatea de anticipare

Stefania Heinz

Published

on

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Marinei: Este esenţial să ne consolidăm capacitatea de anticipare

Ceremoniile de Ziua Marinei se desfăşoară în condiţii speciale, fără spectactori, din cauza măsurilor anti-COVID-19
Klaus Iohannis, preşedintele României: Anul acesta, din păcate, amploarea festivităţilor şi participarea celor care iubesc şi preţuiesc Forţele Navale sunt restricţionate din cauza măsurilor de prevenţie necesare în contextul provocat de pandemia de COVID-19, care ne afectează de la începutul acestui an. Criza generată de pandemie reprezintă un test dur pentru capacitatea statelor, dar şi a fiecăruia dintre noi de a ne adapta, cu voinţă de acţiune comună, la o realitate diferită.

Rapiditatea cu care pandemia s-a propagat la nivel global şi efectele pe care le-a produs aproape în toate domeniile de activitate ne arată cât de complexe şi impredictibile sunt provocările şi ameninţările cu care ne confruntăm. Este, iată, esenţial să ne consolidăm capacitatea de anticipare şi de reacţie instituţională, să identificăm şi să implementăm rapid soluţii eficiente pentru a răspunde dificultăţilor pe care crize de o asemenea anvergură le pot genera în plan economic, dar şi în plan social.

Apreciez sprijinul acordat de către Forţele Navale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi autorităţilor locale, prin preluarea unor obiective şi zone de patrulare, asigurarea de personal specializat pe diverse domenii şi operaţionalizarea unui spital militar ROL-2 la Constanţa”.

Preşedintele a adăugat că, în ultimii ani, România şi-a consolidat statutul de aliat şi actor regional care participă activ la asigurarea securităţii euro-atlantice şi internaţionale.

Klaus Iohannis, preşedintele României: Evoluţiile din vecinătatea noastră estică şi poziţionarea la frontiera externă a Uniunii Europene şi a NATO reclamă asumarea de către ţara noastră a unui profil mai activ din punct de vedere politic, diplomatic şi economic, în procesul de consolidare a securităţii regionale. Statutul României de vector de stabilitate şi furnizor de securitate regională, care este deja o realitate, va continua să fie valorificat prin aplicarea consecventă a liniilor de politică externă asumate în ultimii ani.

Regiunea Mării Negre este o zonă de interes strategic nu numai pentru România, ci şi pentru NATO şi Uniunea Europeană. De aceea, trebuie să fie un spaţiu sigur şi predictibil, aspecte esenţiale pentru securitatea naţională şi pentru cea europeană şi transatlantică. Vom continua, aşadar, demersurile pentru dezvoltarea posturii naţionale de apărare şi pentru sporirea prezenţei aliaţilor în structurile NATO de pe teritoriul României, concomitent cu creşterea eficienţei eforturilor întreprinse de statul român, astfel încât securitatea naţională să fie întărită”.

Conform şefului statului, obiectivele la Marea Neagră rămân neschimbate, respectiv consolidarea în proximitatea estică a unei zone stabile, democratice şi prospere, prin racordarea spaţiului Mării Negre la valorile şi procesele de cooperare europene şi euro-atlantice, precum şi dinamizarea cooperării regionale, cu accent pe proiecte care generează beneficii concrete pentru cetăţenii României şi ai statelor din regiune.

„Forţele Navale Române, de la a căror înfiinţare se împlinesc anul acesta 160 de ani, sunt parte importantă a Armatei României, acţionează alături de camarazii lor din NATO pentru ca mările şi oceanele să fie mai sigure. Dar misiunile Forţelor Navale nu pot fi îndeplinite doar prin abnegaţia şi implicarea marinarilor, fiind necesare echipamente performante cu care să-şi realizeze sarcinile încredinţate, la cele mai înalte standarde. Eforturile pe care marinarii le fac pentru a-şi îndeplini misiunile, în condiţii pe care şi le-ar dori mai bune, spun totul despre dedicarea şi capacitatea lor de sacrificiu.

Alocarea, începând cu anul 2017, a 2% din Produsul Intern Brut pentru bugetul Apărării şi garanţia acordării acestor resurse pe termen lung au creat condiţiile necesare pentru modernizarea înzestrării Armatei României, inclusiv a Forţelor Navale, ceea ce constituie şi un impuls necesar revigorării industriei naţionale de apărare. Prin programe multianuale coerente vom oferi industriei româneşti şanse de relansare. De asemenea, mai multe resurse înseamnă şi condiţii mai bune pentru instruirea militarilor, cât mai aproape de noile realităţi ale conflictelor actuale şi cele ale viitorului”, a mai spus Iohannis.

Apoi preşedintele i-a felicitat pe participanţii la Exerciţiul multinaţional „Sea Breeze 20”, precum şi pe toţi membrii echipajelor navelor militare sub pavilion românesc care au participat la misiuni.

„Nu în ultimul rând, vreau să-i felicit şi pe cei care, prin activitatea lor desfăşurată pe uscat, fac posibilă activitatea marinarilor pe fluvii, mări şi oceane. Prin jurământul pe care l-aţi depus, fiecare dintre voi a făcut o promisiune solemnă şi s-a angajat la o viaţă caracterizată de onoare, dar şi de sacrificiu şi privaţiuni. Vă mulţumesc pentru patriotismul şi profesionalismul vostru, precum şi pentru modul în care vă îndepliniţi misiunile, promovând astfel, peste mări şi ţări, prin conduita voastră, valorile şi spiritul româneşti”, a conchis preşedintele.

Ceremoniile din acest an nu se desfăşoară pe faleză, ca în anii anteriori, ci în portul militar.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Administratie

(Video) – Cluj-Napoca sărbătorește 1 Decembrie 2025 cu ceremonii, concerte și show-uri de lumini

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca pregătește o zi de sărbătoare dedicată Zilei Naționale a României, potrivit sursei oficiale: primariaclujnapoca.ro. Primăria și Consiliul local îi invită pe clujeni și pe vizitatori să participe la evenimentele organizate în principalele piețe ale orașului, într-un program amplu desfășurat pe parcursul întregii zile de 1 Decembrie 2025.

Manifestările vor începe la ora 10:00, în Piața Mihai Viteazul, cu tradiționalul ceremonial de depunere de coroane și jerbe de flori. Ceremoniile continuă de la ora 11:30 în Piața Avram Iancu, unde Instituția Prefectului Județul Cluj, Primăria și Consiliul Local, alături de Divizia 4 Infanterie „Gemina”, vor organiza ceremonia oficială și un spectacol cu efecte speciale.

Bulevardul Eroilor va deveni scena unor reconstituiri istorice dedicate momentelor din anul 1918, cu două reprezentații programate la orele 12:30 și 14:00. Tot aici, între orele 12:00 și 21:00, publicul va putea păstra amintiri din zona de photobooth special amenajată.

După-amiaza continuă în Piața Unirii, unde la ora 15:00 începe un amplu regal folcloric susținut de artiști apreciați ai scenei tradiționale: Sava Negrean Brudașcu, Aurel Tămaș, Valeria și Traian Ilea, Maria Golban Șomlea și mulți alții, alături de ansamblurile Rapsodia Someșană și Românașul, acompaniați de Orchestra Regal Transilvan.

Unul dintre momentele cele mai așteptate este aprinderea iluminatului festiv, programată la ora 19:00, în Piața Unirii. Cupola de lumini va avea trei momente multimedia speciale, dedicate Zilei Naționale, la orele 19:00, 20:30 și 21:30, pe fond muzical tematic.

Seara va continua cu două concerte: Cargo – 40 de ani, de la ora 19:10, și Compact, de la ora 20:30, ambele în Piața Unirii.

În Piața Avram Iancu, de la ora 20:00, publicul este invitat la un spectaculos show de drone și lumini, menit să evoce spiritul de unitate și demnitate al momentului istoric al Marii Uniri. Mesajul central al spectacolului subliniază esența zilei: „La fel ca în 1918, puterea noastră stă în a fi împreună. Să rămânem uniți, solidari și demni.”

Evenimentele sunt organizate cu sprijinul partenerilor oficiali, principali și media, printre care Terapia – Sun Pharma, Iulius Mall Cluj-Napoca, Ursus, Vodafone, Coca-Cola, Alexandrion, Autoworld, Crama La Salina, Radio Cluj și TVR Cluj.


PROGRAM COMPLET

Piața Mihai Viteazul
10:00 – Ceremonial de depunere de jerbe și flori

Piața Avram Iancu
11:30 – Ceremonia oficială
20:00 – Show de drone și lumini

Bulevardul Eroilor
12:30 – Reconstituire 1918
14:00 – Reconstituire 1918
12:00–21:00 – Photobooth

Piața Unirii
15:00 – Regal folcloric
19:00 – Aprinderea iluminatului festiv
19:10 – Concert aniversar Cargo – 40 ani
20:30 – Concert Compact

sursa foto&video:primariaclujnapoca.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Joc, energie și zâmbete cât cuprinde la Kendama Open Contest din Iulius Mall Cluj!

Alex Campian

Published

on

Evenimentul aduce împreună pasionați de toate vârstele într-o atmosferă prietenoasă și entuziasmantă, unde distracția se împletește cu mișcarea și spiritul de competiție. Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, în zona Atrium, între orele 10:00 și 18:00, scena va fi plină de copii, tineri și adulți pregătiți să își arate abilitățile, să învețe trucuri noi și să își testeze limitele alături de membrii Echipei Kendama România — adevărați maeștri ai acestui joc iubit, conform Cluj24.ro.

Pe parcursul zilei, participanții vor fi ghidați într-o experiență vibrantă: demonstrații spectaculoase, runde de calificare pentru toate nivelurile, întâlniri cu profesioniștii și minigame-uri care aduc voie bună la fiecare încercare. Fie că ești începător curios, intermediar ambițios sau profesionist gata de un nou challenge, atmosfera pozitivă îți garantează un zâmbet și un moment de neuitat. Participarea este gratuită și accesibilă tuturor prin completarea formularului online de înscriere.

Programul începe cu o prezentare energică a echipei și continuă cu activități dinamice ce transformă întreaga zi într-un festival al mișcării. Fiecare probă este o nouă ocazie de a câștiga premii, de a lega prietenii și de a descoperi magia jocului de kendama. Finala fiecărei categorii promite suspans și aplauze, iar extragerea tombolei de la final aduce emoție și bucurie pentru toți participanții.

Vino să trăiești o zi plină de entuziasm, optimism și energie — Kendama Open Contest te așteaptă la Iulius Mall Cluj pentru o experiență care îți va face weekendul mai luminos ca oricând!

(sursa foto): kendamaromania.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Mii de oameni au celebrat deschiderea Târgului de Crăciun din Cluj! Magia iernii a început în Piața Unirii

Alex Campian

Published

on

Potrivit informațiilor publicate de monitorulcj.ro, vineri seara, 21 noiembrie, Piața Unirii s-a umplut de lumină și entuziasm odată cu deschiderea oficială a Târgului de Crăciun din Cluj-Napoca, eveniment care a atras mii de clujeni dornici să intre în atmosfera sărbătorilor.

Târgul și-a deschis „porțile” la ora 19:00, moment în care luminile festive au fost aprinse, iar scena din centrul orașului a prins viață. Seara inaugurală a continuat cu un program artistic plin de energie, susținut de Paula Rad și trupa Bosquito, care au încălzit atmosfera și au dat startul oficial unui nou sezon de iarnă la Cluj.

Spectacolul continuă și în weekend. Sâmbătă, publicul este așteptat la concertele susținute de Armonia Music Club între 19:10 și 20:00, urmate de un show vibrant oferit de Argatu, între 20:15 și 21:15. Duminică, la aceleași ore, vor urca pe scenă talentații tineri de la Rock Academy, iar seara va fi completată de armoniile calde ale grupului Vocal Colors.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom