Connect with us

Eveniment

Noi măsuri de relaxare din 1 iunie. Se redeschid cluburile, piscinele, 70 persoane la nunți și botezuri. Ce se întâmpla cu festivalurile

Stefania Heinz

Published

on

Noi măsuri de relaxare din  1 iunie. Se redeschid cluburile, piscinele, 70 persoane la nunți și botezuri. Ce se întâmpla cu festivalurile

Guvernul a stabilit noile măsuri de relaxare care vor intra în vigoare de la 1 iunie. Începând de luna viitoare, se reiau petrecerile private, competițiile sportive se pot desfășura cu spectatori și în spații închise. Se redeschid cluburile și discotecile, cu program limitat, ca și locurile de joacă și piscinele la interior. Numărul participanților este limitat, dar poate fi mai mare decât cel stabilit dacă toți sunt vaccinați.
Activitățile culturale vor putea fi organizate în spații deschise cu cel mult 1.000 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și cu obligativitatea purtării măștii de protecție. Condiția este ca incidența COVID să fie mai mică 3 la mia de locuitori. La aceste activități pot participa doar persoanele vaccinate cu schemă completă, pentru care au trecut 10 zil de la rapel, au un test COVID negativ sau sunt între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale. Numărul participanților poate crește peste 1.000 dacă toți sunt vaccinați.

Se propune creșterea numărului de persoane care nu aparțin aceleiași familii ce pot circula în grupuri pietonale de la 6 persoane la 8 pesoane.

Nnunțile, botezurile, mesele festive și parastasele pot fi organizate  cu cel mult 70 de persoane în spații deschise sau 50 de persoane în spații închise, dacă incidența este sub 3 la mie și sunt respectate măsurile de protecție sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani. Numărul participanților poate fi mai mare dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minim 4 mp/persoană.

Activitățile culturale, artistice și de divertisment pot fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența este sub 3 la mie. Masca de protecție rămâne obligatorie. Numărul spectatorilor poate fi mai mare cu condiția ca toți participanții să fie persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Locurile de joacă în spații închise se pot redeschide cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Competițiile sportive se pot desfășura cu spectatori atât în spații închise, cât și deschise, la capacitate de 25%, dacă incidența în localitate este sub 3 la mie.  Pot asista doar persoanele vaccinate, cele care au un test negativ și cele care au trecut prin boală în urmă cu cel mult 90 de zile. Organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 sau prezintă rezultatul negativ al unui test COVID  șise vaccinează înaintea intrării în locația de desfășurare a evenimentului.

Sălile de sport și fitness pot funcționa cu 70% din capacitate dacă incidența este mai mică de 3 la mie,  cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană. Dacă incidența este până în 4 la mie, capacitatea scade la 50%. Totuși, poate fi permis accesul mai multor persoane, dacă acestea sunt vaccinate. 

Se reia activitatea piscinelor închise, cu 70% din capacitate dacă incidența COVID este sub 3 la mie. 

Restaurantele pot funcționa cu capacitate până la 70% acolo incidența este sub 3 la mie, în intervalul orar 5,00-24,00. Capacitatea poate crește dacă toți clienții sunt complet vaccinați e cel puțin 10 zile. 

Gradul de ocupare al spațiilor de cazare din stațiunile de pe litoral poate crește de la 70% la 85%. Dacă toți turiștii sunt vaccinați, administratorul poate permite ocuparea unității de cazare până la capacitatea maximă.

Se redeschid barurile, cluburile, discotecile și sălile de jocuri, în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența este sub 3 la mie. Pot intra doar persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Creșterea gradului de ocupare crește la 70% din capacitatea maximă a spațiilor pentru operatorii economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidența este sub 3 la mie. 

Se pot organiza festivități pentru finalul de an școlar în spații deschise, cu participarea elevilor și personalului didactic, precum și a aparținătorilor, dacă aceștia din urmă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, au un test COVID negativ sau au trecut prin boală într-un interval de cel mult 90 de zile.  Masca de protecție poate fi eliminată la locul de muncă  în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 5 persoane, cu condiția ca acestea să fie complet vaccinate, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune.

Activitatea la locul de muncă va fi realizată cu respectarea prevederilor legale emise de autoritățile competente în ceea ce privește prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a lucrătorilor, ținând cont și de gradul de vaccinare al angajaților de la acel loc de muncă, atestat prin certificat de vaccinare împotriva virusului SARSCoV-2 prezentat de salariații pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare precum și de numărul de angajații aflați în intervalul de 90 de zile de la data testului pozitiv, pentru salariații care au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-COV-2, care dețin și prezintă angajatorului adeverință eliberată de medicul de familie.

Pot intra în România fără carantină persoanele vaccinate, cei care au trecut prin boală în înterval de cel mult 90 de zile, cei cu test PCR negativ. Copiii până la 16 ani pot intra în baza unui test negativ. Străinii pot intra în România în scopuri turistice.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Cluj-Napoca devine capitala emoției artistice: două spectacole-eveniment într-o singură seară memorabilă

Diana Petrescu

Published

on

Pe 30 mai 2026, Cluj-Napoca va găzdui una dintre cele mai spectaculoase seri culturale ale anului, într-un concept artistic unic ce promite să transforme Sala Auditorium Maximum într-un univers al emoției, eleganței și artei autentice. Publicul este invitat să trăiască două experiențe impresionante, construite în jurul muzicii, teatrului și expresiei artistice contemporane.

Organizate sub semnătura Ars Vivendi, cele două evenimente vor aduce pe scenă artiști remarcabili, momente cinematice memorabile și o fuziune artistică rar întâlnită în România.

O seară dedicată artei în cele mai spectaculoase forme ale sale

Într-o perioadă în care publicul caută tot mai mult experiențe autentice și evenimente care transmit emoție reală, Ars Vivendi propune un concept elegant și profund, în care muzica clasică, teatrul, dansul și cinematografia se întâlnesc într-un dialog artistic fascinant.

Sala Auditorium Maximum va deveni, pentru o seară, locul în care spectatorii vor putea călători prin universuri sonore celebre, povești dramatice și momente poetice intense, toate construite într-o atmosferă cinematică și rafinată.

1. Iconic Movie Soundtracks & Famous Monologues

O experiență cinematografică live care aduce pe scenă emoția marilor filme

🕕 30 mai 2026 | Ora 18:00
📍 Sala Auditorium Maximum, Cluj-Napoca

Primul eveniment al serii, „Iconic Movie Soundtracks & Famous Monologues”, promite o incursiune extraordinară în lumea cinematografiei internaționale. Publicul va retrăi emoția unor coloane sonore legendare și a unor monologuri celebre care au rămas în istoria filmului.

Într-un decor elegant și dramatic, spectatorii vor fi purtați prin universul marilor producții cinematografice, unde muzica și teatrul se împletesc perfect pentru a recrea intensitatea și magia marilor scene de film.

Interpretările live vor transforma fiecare moment într-o experiență profundă și captivantă, iar combinația dintre muzică și actorie va oferi publicului senzația că pășește direct în interiorul poveștilor care au marcat generații întregi.

🎟️ Detalii și rezervări:
https://arsvivendi.ro/evenimente/iconic-movie-soundtracks-famous-monologues-cluj-napoca

2. Classical Meets Poetry

Muzică clasică, poezie, teatru și dans într-un spectacol Art Fusion impresionant

🕗 30 mai 2026 | Ora 20:00
📍 Sala Auditorium Maximum, Cluj-Napoca

După experiența cinematografică a primului spectacol, seara continuă cu „Classical Meets Poetry”, un eveniment artistic de excepție ce aduce împreună muzica clasică, teatrul și dansul într-o producție sensibilă și spectaculoasă.

Cvartetul Michael Haydn va oferi publicului momente muzicale de mare rafinament, într-o interpretare care pune în valoare frumusețea și profunzimea muzicii clasice. Actorii profesioniști vor transforma poezia în emoție vie, iar fiecare vers va deveni o experiență scenică autentică.

Unul dintre cele mai spectaculoase momente ale serii va fi prezența Balerinei de Mătase, care va aduce pe scenă eleganță, grație și o expresivitate vizuală impresionantă. Împreună cu Magnum Team, artiștii vor construi un univers artistic modern și emoționant, în care fiecare element scenic contribuie la crearea unei experiențe multisenzoriale.

„Classical Meets Poetry” este mai mult decât un spectacol — este o invitație la introspecție, sensibilitate și reconectare cu frumusețea artei autentice.

🎟️ Detalii și rezervări:
https://arsvivendi.ro/evenimente/classical-meets-poetry-cluj-napoca/

O experiență culturală rară în inima Clujului

Cele două spectacole transformă data de 30 mai într-un adevărat maraton artistic dedicat publicului care apreciază eleganța, emoția și experiențele culturale premium.

Într-o singură seară, spectatorii vor avea ocazia să trăiască:

  • emoția marilor coloane sonore din cinema,
  • intensitatea monologurilor celebre,
  • frumusețea muzicii clasice live,
  • sensibilitatea poeziei,
  • expresivitatea dansului contemporan,
  • și energia unui concept artistic modern și spectaculos.

Cluj-Napoca confirmă încă o dată statutul său de centru cultural vibrant, capabil să găzduiască evenimente artistice de înaltă clasă care aduc împreună publicul și arta într-un mod memorabil.

✨ 30 mai 2026 va fi o seară în care muzica, teatrul și dansul vor vorbi aceeași limbă: limba emoției.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Video: Vinurile ZAIG & ENGELHARDT – Excelența românească, confirmată pe scena internațională

Stefania Heinz

Published

on

Vinul românesc își consolidează tot mai puternic poziția pe harta internațională a excelenței, iar unul dintre numele care contribuie la această ascensiune este ZAIG & ENGELHARDT. Prin pasiune, tradiție și o atenție deosebită acordată fiecărui detaliu, crama reușește să impresioneze nu doar consumatorii locali, ci și juriile celor mai exigente competiții de profil.

Un nou motiv de mândrie vine odată cu rezultatele remarcabile obținute la Mundus Vini Spring Tasting 2026, unul dintre cele mai prestigioase concursuri internaționale dedicate vinului. Distincțiile acordate confirmă calitatea și rafinamentul vinurilor produse sub semnătura ZAIG.

Performanțe care vorbesc de la sine

La ediția din acest an, vinurile ZAIG & ENGELHARDT au fost recompensate cu medalii importante, reflectând nivelul ridicat al producției:

  • 🥇 Medalie de Aur
    Merlot 2024 – vin roșu demi-sec, maturat în butoaie de tip barrique, cu un profil complex și note elegante de fructe coapte și vanilie
  • 🥈 Medalii de Argint
    Sauvignon Blanc 2024, Lechința – vin sec, proaspăt și expresiv, cu arome fine și echilibru remarcabil
    Chardonnay 2023 – un vin rafinat, cu structură armonioasă și accente subtile de maturare

Tradiție și inovație în fiecare sticlă

Succesul ZAIG & ENGELHARDT nu este întâmplător. El reprezintă rezultatul unei combinații între tradiția viticolă românească și tehnicile moderne de vinificație. De la selecția atentă a strugurilor până la maturarea în condiții controlate, fiecare etapă este gândită pentru a oferi un produs autentic și de înaltă calitate.

Podgoriile din zona Lechința, recunoscute pentru terroir-ul lor distinct, contribuie semnificativ la caracterul unic al vinurilor. Condițiile climatice și solul bogat creează premisele ideale pentru obținerea unor vinuri echilibrate, cu personalitate.

Un ambasador al vinului românesc

Distincțiile obținute la nivel internațional nu reprezintă doar o reușită pentru producător, ci și o confirmare a potențialului vinului românesc în ansamblu. ZAIG & ENGELHARDT devine astfel un ambasador al calității și rafinamentului, ducând mai departe renumele României în lumea vinului.

Pentru iubitorii de vinuri autentice, aceste etichete premiate sunt o invitație deschisă la descoperire. Fiecare pahar spune o poveste despre pasiune, răbdare și excelență – valori care definesc cu adevărat spiritul ZAIG.

Vinul românesc nu doar că ține pasul cu standardele internaționale, ci începe să le redefinească. 🍷

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Keanu Reeves dă lovitura verii: apare la Electric Castle 2026, alături de un lineup uriaș

Alex Campian

Published

on

Ediția din 2026 a Electric Castle vine cu una dintre cele mai neașteptate apariții din istoria festivalului: Keanu Reeves urcă pe scenă la Bonțida împreună cu trupa sa, Dogstar.

Evenimentul, programat între 16 și 19 iulie pe domeniul Castelul Bánffy, promite să depășească așteptările fanilor printr-un mix de artiști legendari și nume fresh care domină topurile internaționale scrie clujcapitala.ro

Un lineup care acoperă tot spectrul muzical

Organizatorii au construit un afiș eclectic, în care se regăsesc trupe iconice precum The Cure și Twenty one Pilots, alături de artiști aflați în plină ascensiune.

Publicul va avea ocazia să-l vadă live pe Teddy Swims, unul dintre cele mai virale nume din ultimii ani, dar și proiecte alternative care au redefinit scena indie și rock, precum Wet Leg sau Nothing But Thieves.

De la underground la mainstream global

Lineup-ul nu ocolește nici zona hip-hop și electronică. Artiști ca Yung Lean și Bladee aduc vibe-ul alternativ, în timp ce nume consacrate precum Chase & Status sau Subtronics garantează show-uri electrizante.

Momentul viral al ediției: Keanu Reeves pe scenă

Cea mai discutată confirmare rămâne însă prezența lui Keanu Reeves. Cunoscut la nivel global pentru rolurile sale din The Matrix sau John Wick, actorul revine în fața publicului într-o ipostază diferită: muzician.

Cu Dogstar, Reeves nu vine doar din nostalgie, ci cu materiale noi și un show care promite să atragă atât fanii filmelor, cât și pe cei ai muzicii live.

Biletele se vând deja

Interesul pentru ediția din 2026 este deja ridicat, iar abonamentele au fost puse în vânzare începând de la 169 de euro. Organizatorii au păstrat și opțiunea de plată în rate, ceea ce face festivalul accesibil unui public mai larg.

Cu peste 200 de artiști confirmați, ediția Electric Castle 2026 se conturează ca una dintre cele mai puternice din ultimii ani, iar momentul Keanu Reeves ar putea deveni highlight-ul verii.

info imagine: imagine sugestiva generata Ai

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era