Connect with us

Eveniment

Premierul Cîțu: „Avem 35 de români în Afganistan. Va fi trimis un avion acolo”

Stefania Heinz

Published

on

Premierul Cîțu: „Avem 35 de români în Afganistan. Va fi trimis un avion acolo”

Prim-ministrul Florin Cîţu a afirmat că în acest moment în Afganistan se mai află 35 de români şi că autorităţile vor trimite un avion după aceştia.
“În acest moment mai sunt 35 de cetăţeni români în acea zonă. I-am propus domnului preşedinte să trimitem un avion pentru a-i aduce acasă. În acest moment avem două variante pe care lucrăm: un avion care va fi în colaborare cu NATO, care trebuie să plece în curând sau un avion al nostru, care merge direct acolo. Dar în acest moment au dispoziţie clară pentru Ministerul Afacerilor Externe şi pentru Ministerul Apărării Naţionale să trimită un avion cât mai rapid, pentru a-i aduce pe cetăţenii români acasă”, a arătat premierul, într-o declaraţie acordată presei.

Cîțu a atras atenţia asupra faptului că în acest moment nivelul de alertă este maxim în ce priveşte Afganistan. Totodată, premierul a adăugat că autorităţile ţin legătura cu românii aflaţi în această ţară.

“Aş vrea să transmit tuturor românilor care mai sunt acolo şi nu au contactat misiunea noastră diplomatică din Pakistan să o facă cât mai repede. În acest moment, nivelul de alertă este maxim, părăsiţi imediat Afganistanul. (…) (Cei 35 de români, n.r.) nu sunt din cadrul ambasadei. Sunt şi de la ONU şi din mediul privat. Sunt mai multe persoane. Au fost 60, mai sunt 35 de români acolo, sunt în siguranţă în acest moment.

Ţinem legătura cu toţi. Noi am făcut toate demersurile. În acest moment am luat decizia să trimitem un avion oricum acolo. Cel mai rapid s-ar putea să fie cel împreună cu NATO. Vom vedea. Dacă este varianta NATO, românii vor fi aduşi până în Georgia, după aceea trimitem noi avion acolo. Dacă nu, vom trimite un avion”, a spus acesta, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă ar putea exista un val de migranţi, în contextul situaţiei din Afganistan, premierul a menţionat că a fost constituită o celulă de criză.

“Există o celulă de criză în acest moment, făcută la MAE, MApN şi celelalte instituţii. Este în funcţiune în acest moment. Orice altă decizie va fi comunicată pe această temă”, a afirmat Cîţu.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom