Connect with us

Eveniment

Alex Benchea, alpinistul nevăzător care au urcat pe Elbrus, Mont Blanc și Kilimanjaro, și-a descoperit o nouă pasiune: caiacul

Stefania Heinz

Published

on

Alex Benchea, alpinistul nevăzător care au urcat pe Elbrus, Mont Blanc și Kilimanjaro, și-a descoperit o nouă pasiune: caiacul

Caiac SMile a avut un invitat special la noua sesiune de inițiere în tainele caiacului organizată în Cluj. Alex Benchea, alpinistul care luna acesta a ajuns pe Elbrus (5642 m), cel mai înalt vârf din Caucaz, și-a dorit să încerce caiacul. El s-a alăturat astfel tinerilor cu nevoi speciale care participă la proiectul ”Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”, SMile 2 Sport.
Alex s-a antrenat chiar cu Ionuț Stancovici, inițiatorul proiectului, și a învățat foarte repede tehnicile de vâslire.

“E fain! E provocator! E aventuros pentru mine. E un sport prin care explorezi. Știam de Ionuț de pe Facebook și de ce face el pentru persoanele cu dizabilități, că le duce cu caiacul pe apă și am vrut să continui să încerc. Eu am mai practicat kayakingul. Prima dată am fost cu caiacul în SUA, în Florida, pe un lac, iar a doua oară aici lângă Cluj, la Beliș, cu un prieten de facultate.

E faină senzația. Îmi place și viteza. Am învățat ceva nou. Aceasta este o vâslă diferită. Eu până acum am folosit o vâslă care avea palele în aceeași direcție. Astăzi, Ionuț m-a învățat că atunci când fac dreapta, vâsla trebuie îndreptată în spate și vâslesc spre dreapta. Apoi ca să vâslesc spre stânga trebuie să flexez din încheietură cu vâsla îndreptată în spate. E ceva diferit față de ce știam eu și a durat puțin să mă obișnuiesc. Ionuț are planuri cu mine pe râuri de munte și la concursuri, de ce nu?!

Sunt sporturi complementare. La munte folosesc mai mult picioarele, aici brațele. E provocator. E fain. Mie îmi place sportul! ” a spus Alex Benchea.

Alex Benchea este membru în Lotul Național de Paraclimbing. Pe lângă expediția din Elbrus, el a mai urcat, alături de Răzvan Nedu, un alt alpinist nevăzător, și pe Mont Blanc. Iar în decembrie 2019, tânărul a ajuns pe cel mai înalt munte din Africa: Kilimanjaro. Sportivul se pare că are calități și pentru kayaking.

“Alex nu e de ținut pe lac. Este de dus la caiac extrem. Se vede pe el ce înseamnă viața de sportiv. Este extraordinar. A învățat în câteva secunde să mânuiască vâsla. Abia aștept să-l arunc pe cascade și râuri. Am planuri cu el.

Noi avem o experiență de 4 ani deja cu aceste persoane. Suntem deja în al treilea județ în care ne dezvoltăm. Reacțiile le cunoaștem deja. Sunt foarte fericiți să experimente aceste sporturi, mai ales caiacul. Le aduce multă bucurie și îi întărește din punct de vedere fizic și psihic pentru că este un sport în care de pe lac ajungem probabil să mergem cu ei pe râuri de munte.” a spus Ionuț Stancovici, inițiatorul proiectului.

Pe lângă caiac, în cadrul programului ”Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”, SMile 2 Sport, tinerii pot descoperi și practica și tenisul de câmp, tenisul de masă și baschetul. Proiectul se derulează pe perioada a 2 luni și este destinat în mod special persoanelor cu dizabilități sau nevoi speciale. Scopul lui constă în protejarea și promovarea egalității de șanse și tratament în rândul tinerilor, inserția sau reinserția copiilor și tinerilor în societate prin sport și depășirea barierelor impuse de situația socială a fiecăruia dintre ei.

 

 

 

Despre Caiac SMile

Caiac SMile este o asociație non-profit înființată în anul 2018 cu scopul de a  promova sportul şi un mod de viaţă sănătos și echilibrat, conform principiului „Mens sana in corpore sano”. Asociația oferă posibilitatea de a practica activități sportive precum caiac, gimnastică și schi persoanelor cu nevoi speciale, copiilor proveniți din medii defavorizate, copiilor instituționalizați și persoanelor cu dizabilități.

Cine este Ionuț Stancovici

 

Ionuț Stancovici, originar din Satu-Mare, este caiacist de peste un deceniu. În anul 2018 a decis să facă cunoscut acest sport și publicului larg și să-i atragă pe tineri, mai ales pe cei defavorizați, către caiac și a înființat Asociația Club Sportiv Caiac SMile. Tot din anul 2018, este antrenorul lotului național de caiac slalom juniori. Copiii antrenați de el au participat la o competiție internațională de mare anvergură -ICF Canoe Slalom World Ranking Race Solkan 2021. Datorită punctelor acumulate în acest concurs, România s-a calificat la Campionatul Mondial de la Trencen, Slovenia, care a avut loc în luna iunie, anul acesta. În anul 2019 a devenit arbitru european și mondial la caiac slalom. 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era