Connect with us

Prin Oras

Și cu garajele dărâmate, și cu trotuarul transformat în spațiu de parcare

Alex Campian

Published

on

Și cu garajele dărâmate, și cu trotuarul transformat în spațiu de parcare

Un rezultat direct al politicilor de tip smart: după înființarea așa-numitei benzi dedicate pentru BUS, trotuarul de pe Bulevardul Nicolae Titulescu a fost transformat în parcare publică. Starea spațiului pietonal se degradează de la o lună la alta, timp în care reprezentanții autorităților ies în față pentru a comunica numărul garajelor desființate în cartierul Gheorgheni și numărul parcărilor înființate la sol, trasate cu creta pe asfalt, ori modul în care traficul blocat din oraș este deblocat de transportul public. De fapt, autoritățile închid ochii asupra consecințelor măsurilor adoptate.Unul dintre cele mai generoase trotuare – destul de puține, de acest fel, la nivelul municipiului Cluj-Napoca – dintr-o zonă (încă) verde a Gheorgheniului, este ocupat în mod abuziv de autoturismele parcate pe spațiul destinat pietonilor. Este un rezultat direct al desființării parcării de pe banda doi, pentru înființarea benzii dedicate transportului public. În plus, zona bdului Titulescu din cartierul Gheorgheni a fost printre primele spații unde autoritățile au intervenit pentru desființarea garajelor. La schimb, autoritățile au trasat parcări la sol. Conducătorii auto au fost nevoiți să își parcheze autoturismele pe spațiul destinat pietonilor – tablou asupra căruia ezită să se aplece atât reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca, cât și polițienii locali. Soluțiile-minune implementate de Primărie, precum benzile dedicate pentru autobus, nu au fost decât praf în ochi în contextul în care încercând să rezolve problema traficului, fie și partial, administrația locală a gonit pietonii pe carosabil.Chiar și acolo unde spațiile pietonale erau ceva mai generoase, administrația Boc a făcut ca benzile de circulație pentru autoturisme să dispară, iar un întreg șir de mașini a fost urcat pe trotuar.Din păcate, de la un an la altul, autoritățile ezită să repare această situație, chiar dacă trotuarul a fost „furat” pietonilor în urma politicilor defectuoase de mobilitate promovate și implementate de administrația locală. În consecință, starea spațiului pietonal este tot mai jalnică. CITEȘTE ȘI: Cum a transformat Primăria trotuarul de pe un întreg bulevard într-o parcare, iar în locul parkingurilor a desenat cu creta pe asfaltDeși aceiași reprezentanți ai Primăriei clujene, edilul Emil Boc și viceprimarul Dan Tarcea, promiteau noi parkinguri modulare în cartierul Gheorgheni – precum parkingul de pe str Liviu Rebreanu, proiect aruncat în uitare – noile parcări se lasă așteptate. În lipsa unor investiții serioase, a noilor parkinguri, autoturismele ocupă spațiul pietonal de pe ambele sensuri de mers ale Bulevardului Nicolae Titulescu. Așa a fost înființată banda dedicată transportului în comun, cu care nu a ezitat să se laude edilul clujean: cum ar veni, problema traficului dintr-o zonă centrală a Clujului a fost soluționată.Nimic mai fals.Treptat, pietonii sunt lăsați pe margine. Mai exact, pe partea carosabilă, întrucât trotuarele sunt pline de autovehicule parcate.Din păcate, localnicii din Gheorgheni se mulțumesc cu parcările la sol. Desigur, și în acest cartier vor fi ridicate noi parkinguri. Dar nu în acest an. Poate spre finalul mandatului actual al edilului Emil Boc, când va avea nevoie de voturi pentru un nou mandat.   

Source link

Facebook Comments Box

Actualitate

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul va avea un parc GIGANTIC! 45 de hectare de natură urbană! Vezi cum va arăta și CÂND încep lucrările!

Cluj-Napoca se pregătește să-și mărească “plămânii verzi”! Un parc uriaș, cu o suprafață de 45 de hectare, va fi înființat în partea de est a orașului. Primăria a făcut un pas crucial în realizarea acestui proiect ambițios, după ce prima etapă a Parcului Est a primit aviz favorabil din partea Comisiei Tehnice de Urbanism.

Planul Urbanistic Zonal pentru Faza I, care acoperă aproape 38 de hectare, a fost analizat și aprobat în ședința din 15 aprilie. Această zonă include zona umedă naturală de pe valea Becaș, Lacul 3 și spațiile destinate viitoarei grădini urbane.

Proiectul Parcului Est este împărțit în două faze:

  • Faza I: 37,9 hectare, cu amenajarea zonei umede, a văii Becaș, Lacului 3 și a grădinii urbane.
  • Faza II: 16 hectare, extinderea lucrărilor spre restul zonei.

Primarul Emil Boc a anunțat că exproprierile sunt aproape finalizate, iar lucrările vor demara imediat ce vor fi obținute toate avizele și autorizațiile necesare.

Viitorul parc va fi un spațiu multifuncțional, oferind clujenilor:

  • Alei pietonale și pasarele
  • Piste pentru biciclete și alergare
  • Zone de relaxare
  • Săli de evenimente
  • Terenuri de sport (tenis, fotbal, baschet)
  • Grădini urbane
  • Pavilioane multifuncționale

În plus, proiectul prevede reabilitarea sistemului hidrotehnic, plantarea a peste 5.200 de arbori, conservarea vegetației existente și prioritizarea pietonilor prin limitarea traficului auto. Vor fi reconfigurate și zone importante din Gheorgheni, Între Lacuri și Calea Someșeni, pentru a facilita accesul la noul parc.

Valoarea estimată a întregului proiect este de peste 670 de milioane de lei, cu o perioadă de execuție de patru ani, în două faze. Primăria a atras deja 10 milioane de euro din fonduri europene, iar restul va fi finanțat din fonduri proprii și credite.

Parcul Est va include Lacul 3, fosta pepinieră RADP și o zonă umedă extinsă, transformată într-un ecosistem urban integrat.

Primarul Boc a descris proiectul ca fiind “cel mai important proiect verde din istoria Clujului, atât ca dimensiune, cât și ca importanță.”

Conceptul parcului este rezultatul unui concurs internațional de soluții, organizat de Primăria Cluj-Napoca și Ordinul Arhitecților din România. Biroul Metapolis Architects, împreună cu peisagiștii coordonați de Ana Horhat și specialiștii de la Atelier Mass, au câștigat concursul.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Tesla vine ACASĂ la clujeni! Noutate!

Cosmin Ardelean

Published

on

Tesla invadează Clujul! Primul service din afara Bucureștiului, deschis pentru clujeni!

Tesla, gigantul american al mașinilor electrice, își consolidează poziția în România și a ales Cluj-Napoca pentru a-și deschide primul centru de service din afara Bucureștiului. Această decizie strategică vine după inaugurarea showroom-ului Tesla din Cluj în iulie anul trecut, marcând un pas important în extinderea rețelei companiei în regiune.

Noul centru de service va oferi reparații complete pentru toate modelele Tesla, o veste excelentă pentru proprietarii din Cluj-Napoca care până acum aveau acces limitat la servicii specializate. Anterior, reparațiile mecanice și electrice se puteau efectua doar la unitatea Tesla Service din Voluntari, Ilfov, iar la Cluj exista doar un partener autorizat pentru reparații de caroserie (VADAUTO).

Prezența Tesla pe șoselele din România este semnificativă, cu 8457 de automobile înmatriculate, dintre care majoritatea (5773) sunt relativ noi, având o vechime de maximum doi ani. În județul Cluj, sunt înmatriculate 513 mașini Tesla, cu o distribuție similară în ceea ce privește vechimea.

Deși înmatriculările Tesla la nivel național au înregistrat o scădere în ultimul an, deschiderea noului service la Cluj demonstrează încrederea companiei în potențialul pieței locale și dorința de a oferi servicii mai bune clienților din zonă.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Info

Scandal U Cluj – CFR: A fost ură etnică? Poliția dezvăluie ADEVĂRUL!

Cosmin Ardelean

Published

on

Fan U Cluj, reținut pentru atacul cu sticlă asupra unui suporter CFR după derby!

Poliția Cluj a anunțat reținerea suporterului U Cluj acuzat că a lovit cu o sticlă un fan al rivalilor de la CFR Cluj, în urma incidentelor violente de după marele derby din 31 martie 2025.

Conform anchetei, în acea seară, doi tineri de 19 ani au sesizat Poliția că au fost agresați în Parcul Central de un grup de persoane necunoscute. Unul dintre ei a suferit răni grave la față, fiind lovit cu o sticlă.

Poliția a demarat o investigație amplă, iar în urma cercetărilor, au fost identificate 8 persoane implicate în agresiune: 7 adulți (cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani) și un minor de 16 ani.

Pe 5 aprilie, a fost reținut principalul suspect, un bărbat de 38 de ani din Cluj-Napoca, acuzat că a aruncat sticla. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Poliția Cluj a reiterat că incidentul nu are conotație etnică, așa cum se insinuase inițial, infirmând acuzațiile liderilor UDMR Cluj.

Cercetările continuă pentru toate cele 8 persoane, fiind acuzate de tulburarea ordinii și liniștii publice. Bărbatul de 38 de ani este cercetat și pentru lovire sau alte violențe.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite