RECUPERAREA DIN DEPENDENȚE, ULTRAMARATONUL VIEȚIIConsilierul în adicții al Programului Sfântul Dimitrie, din cadrul Asociației „Christiana”, Nicoleta Amariei, deschide un subiect delicat și mai puțin disecat, cel al impactului dependențelor de orice fel asupra familiilor și al aparținătorilor. Trăim în familii, funcționăm în relații, iar contribuția și afectarea familiei dependentului sunt aspecte greu digerabile pentru multă lume și aparent paradoxale. Fie că vorbim de alcool, droguri, ori jocuri de noroc, orice fel de comportament de tip dependent afectează atât persoana în cauză, dar la fel de puternic și familia dependentului. Discutăm mai mult despre alcoolism decât despre alte dependențe, deoarece consumul de alcool este acceptat ca o normalitate în societatea noastră, iar când acest consum scapă de sub control, trecând de la un consum abuziv, la unul de tip alcoolic, este văzut în continuare printr-o lupă a normalului.  Nicoleta Amariei va încerca să explice resorturile complicate din spatele comportamentelor adictive și de ce alcoolismul și dependența, în general, este considerată de către lumea medicală nu o lipsă a voinței ori o slăbiciune de caracter, ci o boală,și chiar mai mult decât atât, o boală de familie, o boală a relațiilor.  CODEPENDENȚA, O BOALĂ A FAMILIEINicoleta Amariei, consilier în adicții la Asociației „Christiana”: Dacă atunci când vorbim despre alcoolism și despre orice altă formă de dependență, pornim de la ideea de bază, cum că aceasta este o boală, nu o slăbiciune de caracter și nu o rea-voință a persoanei, atunci când vorbim despre implicațiile asupra familiilor, trebuie să spunem că familia este la fel de importantă în tot procesul acesta, al îmbolnăvirii, și dependența este o boală a familiei. Aceasta este ceea ce numim codependența, adică impactul pe care îl are tot ceea ce ține de dependența unei persoane, cu tot ce implică ea – transformări de personalitate, comportamente aberante, tot modul în care acestea se răsfrâng și influențează homeostazia familiei, interacțiunile dintre membrii familiei. Cred că toți am simțit, la un moment dat, impactul pe care abuzul sau dependența de alcool sau de alte substanțe a avut-o asupra noastră, fie că a fost un prieten la un chef, care a băut prea mult și ne-a umilit sau poate a vorbit urât cu noi, poate că am crescut alături de un părinte care nu a avut o relație sănătoasă cu alcoolul, poate am avut vecini care în mod constant făceau scandal, pe fondul consumului de alcool, pe care încercam să îi evităm când îi întâlneam pe casa scării, sau poate că am avut probleme în trafic, cu șofatul sub influența alcoolului. Nu avem unde să ne ferim de implicațiile pe care alcoolismul le are supra noastră, ca indivizi. Este clar că atunci când trăiești într-un cămin cu cineva care are asemenea probleme, lucrurile se vor croniciza, cu implicații pe toate planurile.ADAPTAREA FAMILIEI LA DEPENDENȚA UNUI MEMBRUReporter: Ce înseamnă de fapt acea întreținere, din partea familiei, a unui comportament dependent? Cum se întâmplă acest lucru aparent paradoxal, când cred că oricine dorește să își ajute partenerul, soțul, tatăl, fiul? Din ceea ce văd în multe cercuri apropiate mie, observ cum părinți, soți, prieteni, încearcă cu toată buna-credință să ajute o persoană cu probleme de dependență de alcool sau de altă dependență, încercând să-l degreveze pe acesta de anumite sarcini, să îl acopere în anumite momente delicate, să-i ușureze cale, să-i bătătorească calea, de fapt încearcă să-l ferească de consecințele negative ale propriului comportament de consum. Este o acțiune cu bune intenții, dar de ce nu dă roade, unde este greșeala?Nicoleta Amariei, consilier în adicții la Asociației „Christiana”: Cea mai mare parte a oamenilor care ajung la noi, la Programul Sfântul Dimitrie, vin în urma unor probleme, a unor conflicte în cadrul familiei – fie că e vorba de probleme financiare ori de probleme de cuplu, când una dintre părți, de regulă partenerul codependent spune că nu mai poate, nu mai rezistă, nu este ceea ce și-a dorit și dorește să plece, prin separare sau divorț. Așadar, marea majoritate a beneficiarilor Programului nostru vin la sugestia sau ultimatumul familiei: „Nu se mai poate, eu nu mai vreau asta, nu mai pot așa, fă ceva!”. Și se întâmplă mult prea des, din păcate, ca un aparținător, fie părinte, soție, copil, să vină la noi împreună cu persoana dependentă și să aibă o atitudine de genul: „Eu nu am probleme, l-am adus, el trebuie să schimbe ceva! El bea, eu nu beau!”. De ce nu ne place abordarea asta? Pentru că, așa cum spuneam la început, este o boală a familiei, este o boală a întregului sistem familial. Este ca atunci când ai o lustră, un candelabru cu mai multe brațe, dacă tragi de un braț, întreaga lustra se va dezechilibra. Dar în momentul în care spunem  “Eu doar vi l-am adus, reparați-l!”, înseamnă că eu mă dezic de problemă, eu nu am nicio implicație în această problemă, nu am nimic de schimbat la mine.MESAJ CĂTRE FAMILII: „FACEȚI PREA MULT”Familia are deseori și sentimentul acesta al martirajului, al sacrificiului: „Am făcut destule până acum!”. Și aici, apropo de întrebarea legată de întreținere, aici vine mesajul nostru care confuzează, fie în momentul acesta,în care omul este dispus să intre în recuperare, fie atunci când vine un aparținător și cere informații despre Program și zice: „Nu știu ce să mai fac, nu știu ce să mai fac! L-am dus la psiholog, l-am dus la psihiatrie, l-am dus la preot să se jure, i-am pus anumite medicamente în ciorbă, că poate-poate se lasă, l-am amenințat cu divorțul, le-am încercat pe toate! Ce să mai fac?” Și mesajul care derutează și durează până e cumva procesat, interiorizat, este acela “Nu mai fă atât de multe! Ai făcut prea multe, dar nu neapărat în direcția potrivită! Ai făcut multe în a-i face lui viața mai ușoară.” Vorbeam și în discuția trecută despre ineficiența acestei abordări: dacă înlături cauza, să crezi că va dispărea nevoia de consum. Nu o să mai simți nevoia să bei dacă o să ai un loc de muncă, dacă….dacă o să ai bani, dacă nu mai ai datorii, dacă o să ai o viață socială împlinită, sau oricare ar mai fi scuzele folosite pentru consum.TĂCEREA FAMILIEI ÎNCURAJEAZĂ ADICȚIADar aparținătorii îi răpesc persoanei dependente acele crize extrem de importante și care-l pot conduce în punctul în care să ia decizia de a intra în recuperare. “Eu vreau să-ți fac ție viața mai ușoară, pentru ca ție să nu-ți mai fie poftă de alcool. Duc eu greul, iau eu sacii tăi în spate, merge eu în locul tău la serviciu, mă ocup eu de datorii, mă ocup eu de copii, mă ocup eu de toate îndatoririle familiale, pe toate planurile. Ție-ți cer un singur lucru: nu mai bea! Nu mai juca! Nu mai priza!” Logic până aici, doar că persoana dependent va primi acest mesaj la un cu totul alt nivel: “Aaa, ok, merge și asa! De ce să nu continui? În ciuda a tot ceea ce fac, viața se așează, lucrurile merg mai departe.” Și acest mesaj, citit printre rânduri, este cel care întreține dependența, întreține cosumul o perioadă lungă de timp. Ar fi cu totul alta situația dacă persoana dependentă ar primi mesajul Nu-i ok!, cât mai repede, din toate direcțiile posibile – din partea familiei, din partea medicului, din partea colegilor de serviciu, a patronului, a polițistului care-l prinde în trafic, a judecătorului, din toate părțile.Reporter: Nicoleta, tu spui de fapt că practic, ușurându-i viața unei persoane cu probleme de alcool, familia nu face decât să îi valideze un comportament nepotrivit, nu face decât să îi ușureze calea spre un consum și mai mare, cu atât mai mult cu cât alcoolicul nu vede consecințele negative ale consumului lui, pentru că toate sunt rezolvate, mușamalizate, reparate de către familie și cei apropiați: casa este curățată, copiii sunt rezolvați cu scoala și mâncarea de către soție, colegul de serviciu îi acoperă urmele în fața șefului. Deci dependentul nu percepe că ar face cuiva rău prin comportamentul lui.Nicoleta Amariei, consilier în adicții la Asociației „Christiana”: Exact, iar întreținerea asta nu este doar la nivelul căminului, ci la nivel social. Șa același nivel social la care ni se pare aberant să mergi la o nuntă, de exemplu, și să nu consumi alcool…ai dat banii degeaba, nu? Dar în momentul în care începi să ai probleme, să nu te mai achiți de sarcinile de rol, să nu mai faci ceea ce ar trebui să faci în mod normal, să devii impredictibil…atunci nu mai e plăcut deloc. Ia-ți concediu fără plată, rezolvă-ți problemele, punem omul jos și-i ținem morală “Așa ceva să nu se mai întâmple!” Și repetăm asta, 5 ani, 10 ani, cât trebuie. Avem relația asta cu puținii angajatori care aleg totuși să le dea o șansă acelor angajați care au probleme de dependență și le dau această ultimă șansă: “Te duci la Sfântul Dimitrie și faci ceva cu băutul!” Ce nu înțeleg angajatorii este că, de fapt, prima dată când ajunge omul la Sfântul Dimitrie, este de fapt prima șansă reală pe care el o are pentru a-și rezolva problema. S-ar putea să mai aibă recăderi, dar este cu adevărat prima șansă pe care o are, nu ultima, așa cum o vede aparținătorul, epuizat de toți anii ăia de acoperit și de cărat sacii celuilalt.DOAR IUBIREA DURĂ AJUTĂ RECUPERAREADar e un proces epuizant, iar dacă există o idee pe care aș vrea să o transmit astăzi, este aceea că cei din jurul persoanei dependente, familia, dansează în același timp cu persoana dependentă: alcoolicul face ceva ce nu îi stă în fire, are un comportament de consum cu consecințe negative, iar cei din jur, soția, părinții, copiii se adaptează la acel comportament. Boala progresează, merge într-un stadiu mai grav, familia se adaptează la noul comportament, progresează cu adaptarea la următorul stadiu. De ce? Pentru că-l iubim. Pentru că vrem să facem să fie bine.  Pentru că nu ne vine să credem că nu o să putem rezolva problema asta. Primim de peste tot din societate mesaje că suntem puternici, că suntem autonomi, autosuficienți, independenți. “Păi doar n-o să-l rezolvăm noi? Păi o să-l rezolvăm! Atâta-l iubim, atata-l îngrijim, atata-l controlăm, până facem să fie treaba bună!”Reporter: Deci iubirea nu vindecă orice. În cazul acesta este nevoie și de informații pe care nu le putem lua din rândul prietenilor, de exemplu, este nevoie să le luăm de la specialiști, pentru că ceea ce funcționează la simț comun, în cazul alcoolismului nu funcționează, căci o luăm exact în direcția opusă. Chiar dacă prietenii, soția, soțul, spun „Îl iubesc, vreau să-i fie bine, vreau să-l ajut și fac tot ce pot pentru el”, cumva aceste informații nu ajung așa cum trebuie  la persoana dependentă.CODEPENDENȚA – RĂNEȘTI PE CINE IUBEȘTINicoleta Amariei, consilier în adicții la Asociației „Christiana”: Da, pentru că alcoolismul și dependența, în general, vin și se întrețin cu un întreg mecanism de apărare, de mecanisme defensive, care face ca lucrurile care ar trebui să ne sensibilizeze, să nu mai aibă aceeași valoare pe care ar avea-o în mod normal. La o discuție așezată aici, în fotoliu, în momentul în care întrebăm pe cineva pe cine iubește cel mai mult, ce e cel mai important în viața ta, 99% dintre oameni vor spune că familia. Și aici mergem la pasul doi: pe cine rănește cel mai mult comportamentul tău? Familia! Îi iubești sau vrei să-i rănești? „Păi îi iubesc, dar nu știu cum se întâmplă, nu înțeleg ce mi se-ntâmplă.” În cazul familiei e la fel, facem aceeași balanță: Tot ce ai făcut până acum a fost de folos? „Nu! Dar mi-e foarte greu să schimb!”RECUPERAREA ADUCE CRIZE ÎN RELAȚIIVorbeam zilele trecute cu cineva care-mi spunea că se teme să facă anumite schimbări în relația de cuplu, din cauza scandalului. “Dacă eu o să fac aia, ne vom certa tot timpul! Dar până acum a fost liniște? Ce s-a întâmplat în ultimii n ani? Păi ne-am certat! Și nu ăsta e motivul pentru care ne-ai căutat?” Dar e teama asta de schimbare: dau un scandal pentru alt scandal. Mai bine scandalul vechi, scandalul cunoscut, decât ceva nou. Asta este, avem nevoie să păstrăm homeostazia, noi căutăm, ca și oameni, stabilitate. Și tot ce se întâmplă într-o relație disfuncțională, asociată dependenței de alcool, ne e oarecum cunoscut, știm tiparul. Cel drag al nostru nu bea de obicei nu știu câte zile, câte săptămâni, câte luni, după care probabil va bea un număr de zile, săptămâni, luni, depinde de la un om la altul, după care îi va fi rău, după care ne vom certa și apoi ne vom împăca. Și-apoi vom avea iarăși o „lună de miere”, o anumită perioadă de timp în care, în cazul fericit, cel dependent va încerca să supracompenseze pentru pierderile din perioada de consum. În cazul fericit, pentru că sunt familii în care nu se mai ajunge la această „lună de miere”.Și atunci viața este o continuă luptă de supraviețuire, luată zi după zi.CUI PE CUI SE SCOATE: EȘTI ÎN SEVRAJ, BEI CEVAReporter: Vorbeai de ciclul acela de abstinență-băutură. În cazul acesta, partea de abstinență este foarte scurtă sau ea chiar nu mai există?Nicoleta Amariei, consilier în adicții la Asociației „Christiana”: Da, sunt foarte multe situații în care nu mai există perioada de abstinență. Dependența este o boală cronică și, la un moment dat, într-o anumită etapă, consumul poate fi zilnic, în încercarea de a evita simptomele de sevraj, ca un mod de auto-medicație. Dacă eu nu consum cât trebuie, organismul meu va resimți o stare de șoc: încep să mă simt rău, poate că tremur, nu mi-e bine, sunt agitat, iritat. Știu intuitiv că, dacă beau ceva, mă voi liniști. Și ăsta este mecanismul. La orice nivel social. Adică nu trebuie să vină cineva să-ți explice mecanismul neurochimic al dependenței, căci știm din nou, din popor: cui pe cui se scoate! Ești în sevraj, bei ceva! Reamintesc, în criza de sevraj de la alcool și de la benzodiazepină se poate muri! În crizele avansate, în cele care sunt însoțite de delirium tremens, de halucinații, de convulsii, pierderea cunoștinței. În aceste crize grave de sevraj, se poate pierde viața și este nevoie de asistență medicală de urgență.DEPRESIE ȘI ANXIETATE PENTRU FAMILIEPentru a reveni la întrebarea legată de iubire. Iubirea este extrem de importantă, dar pe partea recuperării ducem conceptul de iubire la un alt nivel și vorbim despre așa numita iubire dură. Nu înseamnă că nu te mai iubesc, dar îmi dau seama că nu a funcționat. Îmi dau seama că eu, în toți anii anii în care am încercat să te repar pe tine, m-am pierdut pe mine. Nu am mai avut timp pentru mine, nu am mai avut timp pentru sănătatea mea fizică și emoțională, deseori aparținătorii ajung la simptome serioase de depresie, de anxietate, atacuri de panică, ei dezvoltă o serie întreagă de afecțiuni psihosomatice. De la ulcerul pe bază de nervi, la afecțiuni tiroidiene sau alte afecțiuni endocrine, probleme cardiovasculare, deoarece dacă trăiești într-o permanentă stare de stres, echivalează cu ce se întâmpla pe vremuri, când trăiai în pădure, te fugărea tigrul și trebuia să stai în permanență în alertă, să-ți salvezi viața.Reporter: Sau ca atunci când ești în permanență într-o zonă de război, în alertă maximă, pentru că orice se poate întâmpla oricând.FAMILIA  ESTE PE FRONT, ÎN LINIA ÎNTÂINicoleta Amariei, consilier în adicții la Asociației „Christiana”: Exact. Și pentru a înțelege implicațiile pe care le are și cât de serioasă este treaba asta, sunt studii carea arată că, cei care cresc în astfel de familii cu un părinte dependent, deci copiii deveniți adulți prezintă simptomatologie de stres post-traumatic. Și vedem asta, în discuțiile cu cei care ne caută, deseori adulți care sunt relativ funcționali pe plan social, academic, profesional, dar care undeva nu se regăsesc, ceva nu merge cum trebuie în plan emoțional, în planul relațiilor apar bubele. Acești adulți nu știu ce se întâmplă, dar caută soluții. Mergând pe fir, ajungem la implicațiile pe care viața alături de o persoană dependentă le-a avut: insecuritatea asta, schimbarea permanentă a regulilor. Acele „Nu știu ce va fi azi, când ajung acasă.”. “Nu știu cum o să-l găsesc pe tata”, “Nu știu cum vor trece sărbătorile de iarnă”. Perioada sărbătorilor, în general, este una extrem de încărcată în familiile cu dependență și de obicei nu te prea bucuri, pentru că rareori aduc ceva bun.Interviul integral, în materialul video.

Source link