Sponsorizat
Actualitate

Autoturism de 15.000 de euro furat din Cluj-Napoca, descoperit dezmembrat în Dolj

Sponsorizat
Sponsorizat

Un autoturism în valoare de 15.000 de euro, furat din Cluj-Napoca, a fost descoperit dezmembrat într-un service auto improvizat din județul Dolj. Fapta a fost sesizată săptămâna trecută de către un bărbat din municipiul Cluj-Napoca, care a anunțat că vehiculul său a fost sustras în noaptea de marți spre miercuri, suferind un prejudiciu de 15.000 de euro.

În urma sesizării, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au început cercetările pentru identificarea hoților și recuperarea prejudiciului. În rezultat, au fost identificate două persoane bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 23 de ani și un altul de 30 de ani, ambii din județul Dolj.

Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Cluj, cei doi bărbați s-ar fi deplasat cu autoturismul furat pe străzile din Cluj-Napoca în data de 17 ianuarie, în jurul orei 02:00, pentru ca ulterior să părăsească județul.

Investigațiile au condus la identificarea autoturismului într-o societate comercială din județul Dolj, specializată în dezmembrarea pieselor de autovehicule. Sursele susțin că autoturismul ar fi fost preluat și dezmembrat de către societatea respectivă, fără a fi încheiate documente conforme legii, contra sumei de 5.000 de euro.

Unul dintre cei doi bărbați, în vârstă de 30 de ani, a fost depistat anterior de către polițiști, fiind sub control judiciar într-o altă cauză penală. În cursul acestei dimineți, cu sprijinul polițiștilor de frontieră din Aeroportul Timișoara, a fost identificat și al doilea bărbat, în timp ce încerca să părăsească țara. Acesta se află acum în custodia polițiștilor, iar vor fi dispuse măsuri legale.

Autoturismul și piesele dezmembrate au fost găsite și urmează să fie predate proprietarului. Cercetările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tăinuire.

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago