Capitala şi judeţele Cluj şi Timiş conduc clasamentul celor mai mari salarii medii nete din economia locală,În Cluj, salariile au…
Echipaje ISU Cluj au fost solicitate să ofere sprijin în cazul unui accident rutier petrecut în localitatea Căpușu Mare. Garda…
Cei care au sărbătorit Revelionul în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca au avut parte de concerte, precum și de un foc…
Două seisme au zguduit România doar în ultimele ore. Unul s-a produs la încheierea anului 2022, iar celălalt în primele…
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în noaptea de Revelion pentru a stinge un incendiu care a distrus…
Metropola australiană Sydney a întâmpinat deja noul an cu un uriaş foc de artificii în portul oraşului. Circa 9000 de…
Persoane din peste 20 de țări participă la evenimentul Silvensa 2022, organizat de Mensa România. Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă,…
Polițiștii din cadrul IPJ Cluj au avut serios de muncă în ultimele zile din 2022. "La data de 30 decembrie…
Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani, a anunţat sâmbătă Vaticanul, potrivit AFP. "Cu…
Dan Petrescu în Emirate, patronul CFR îl așteaptă să semneze prelungirea contractuluiPatronul CFR Cluj a anunțat că are încredere totală…