Puternic afectată la începutul pandemiei, piața chiriilor și-a revenit la Cluj, unde prețurile practicate sunt acum similare cu cele din…
Consiliul Județean are site nou, de câteva zile. Cu o interfață nouă, platforma actuală este mult mai accesibilă pentru utilizatori…
Paradoxul militar românesc: avem dotări sovietice, dar ne apară americanii de agresorii rușiAnul acesta, la final de martie, România aniversează…
Războiul pe care l-a pornit Rusia în Ucraina, un eveniment mondial nemaiîntâlnit în ultimii o sută de ani, a stârnit…
Grupul german LKE Group a decis relocarea în județul Cluj a unei fabrici pe care o deținea în China şi…
Judecătorul Mihai Ghica, magistrat în cadrul Tribunalului Cluj, a pronunțat astăzi condamnarea în dosarul de corupție al edilului din Baia…
Proiectul de reamenajare a zonei Piața Mărăști, aflat în dezbatere publică în luna octombrie a anului trecut, a făcut, recent,…
Războiul uzează și, mai grav, se uzează. Dacă vrei să ai un Război frumos, nou-nouț, numai bun de scos în…
O stradă din centrul Clujului smart continuă să fie neglijată de autorități. Cât timp modernizarea pe fonduri europene este proiectată…
Președintele României, Klaus Iohannis, susține joi, 24 februarie 2022, de la ora 12:20, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă…