Sponsorizat
Educatie

Dezastru la simularea BAC 2026 în Cluj: doar 41,52% promovare. Matematica a pus la pământ peste jumătate dintre elevi

Sponsorizat
Sponsorizat

Mai puțin de jumătate dintre liceenii clujeni au reușit să promoveze simularea județeană a examenului de Bacalaureat 2026, desfășurată în perioada 15–18 decembrie 2025, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

Rata generală de promovare a fost de 41,52%, în scădere față de 44,00% cât s-a înregistrat la simularea județeană din anul precedent. Cea mai mare problemă rămâne proba la matematică, unde procentul de promovare a fost de 41,74%, ceea ce înseamnă că peste jumătate dintre elevi nu au obținut nota minimă de trecere.

La polul opus, la Limba și literatura română rezultatele au fost semnificativ mai bune: 3.467 de elevi au obținut note peste 5, iar rata de promovare a ajuns la 83,64%.

În total, în județul Cluj sunt 5.067 de elevi în clasele a XII-a și a XIII-a. La simularea județeană au participat 3.878 dintre aceștia, majoritatea provenind din mediul urban (3.801 elevi), în timp ce doar 77 de elevi au fost din mediul rural.

Rezultate mai bune la Evaluarea Națională

În schimb, la simularea județeană a Evaluării Naționale, desfășurată în perioada 8–10 decembrie 2025, procentul de promovare a fost de 72,20%, cu 6,53 puncte procentuale peste cel înregistrat anul anterior.

La Limba română, 4.257 de elevi de clasa a VIII-a au obținut note mai mari sau egale cu 5, iar la matematică 3.363 de elevi au trecut examenul.

Din cei 5.714 elevi de clasa a VIII-a înscriși în județ, 5.372 s-au prezentat la simulare. Dintre aceștia, 4.118 provin din mediul urban și 1.254 din mediul rural. Au lipsit 342 de elevi, dintre care 191 din orașe și 151 din mediul rural.

Elevii claselor terminale urmează să susțină simulările la nivel național în luna martie 2026: Evaluarea Națională între 16–18 martie, iar Bacalaureatul între 23–26 martie.

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago