Sponsorizat
Categories: Eveniment

A MURIT unul dintre temerarii Salvamontului clujean

Sponsorizat
Sponsorizat


S-a stins din viață la vârsta de 68 de ani Ovidiu Bărăian, unul dintre primii salvamontiști din Cluj. Colegii au transmis condoleanțe familiei îndurerate. 
Unul dintre primii salvamontiști din Cluj, Ovidiu Bărăian, s-a stins din viață zilele trecute, la vârsta de 68 de ani, conform Salvamont Cluj. El s-a alăturat echipelor de salvamont încă din anii ’90,  

 „S-a mai stins un vechi salvamontist clujean. Ovidiu Bărăian a fost unul dintre primii salvatori care s-a alăturat Salvamontului din Cluj după reînființarea sa, la mijlocul anilor `90.

Numele său este legat de Cheile Turzii, pe care le-a iubit nespus și unde a activat cu preponderență în salvarea montană.

S-a stins în aceste zile, la 68 de ani. Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj îi aduce un pios omagiu. Condoleanțe familiei!”, au transmis reprezentanții Salvamont Cluj pe Facebook.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

15 hours ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

20 hours ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

2 days ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

2 days ago

„Doctorul de gropi” ajunge pe șoselele din România. Utilaj nou, mai rapid și controlat din cabină

După testele făcute în Cluj-Napoca, tehnologia de reparare rapidă a carosabilului face un pas înainte:…

3 days ago

Construcția proiectului RIVUS începe la Cluj-Napoca: investiție de peste 550 de milioane de euro într-o reconversie urbană majoră

Lucrările pentru proiectul imobiliar de mari dimensiuni RIVUS au început la Cluj-Napoca, dezvoltare realizată de…

3 days ago