Sponsorizat
Categories: Eveniment

Accident cu trei mașini pe Aurel Vlaicu. O tânără de 20 de ani a rămas încarcerată

Sponsorizat
Sponsorizat

Două persoane au fost rănite în urma unui accident de circulație, produs joi, pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca.
Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 16.00, fiind dislocate pentru gestionarea situației urgență două autospeciale și două echipaje SAJ.

Echipajele sosite la fața locului au găsit trei autoturisme avariate, iar într-unul dintre acestea au găsit o femeie încarcerată.
“S-a acționat cu mijloacele și echipamentele de descarcerare pentru tăierea elementelor de caroserie, asigurarea accesului la victimă și extragerea acesteia fără agravarea leziunilor suferite.

Tânăra, de cca 20 de ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate, aceasta era în stare de conștientă, era cooperantă, iar la evaluarea primară prezenta suspiciuni de fracturi și alte traumatisme.
O altă femeie, de cca 40 de ani, a primit primul ajutor calificat și a fost transportată de asemenea la spital”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.

Potrivit poli’i;tilor, din primele date, conducătorul unui autoturism care se deplasa pe strada Aurel Vlaicu, dinspre zona centrală înspre strada Traian Vuia, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula pe sensul opus de mers. În urma impactului, cele două autoturisme au fost proiectate, intrând în coliziune cu alte două vehicule.

În urma evenimentului, doi dintre conducătorii auto au fost transportați la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago