Sponsorizat
Categories: Eveniment

Accident grav la Cluj! Un camion s-a răsturnat peste o mașină

Sponsorizat
Sponsorizat

Un accident s-a produs, sâmbătă seara, în comuna Tritenii de Jos, unde încărcătura unui camion s-a răsturnat peste o mașină.
„Un ansamblu de vehicule condus în direcția municipiului Câmpia Turzii, de un bărbat de 35 de ani, s-a răsturnat pe sensul opus de mers, urmare pierderii controlului asupra direcției de deplasare, iar încărcatura remorcii, din cercetările preliminare neasigurata corespunzător, a căzut peste autoturismul condus de o femeie de 60 de ani, în direcția opusă”, a transmis IPJ Cluj.

„Inițial nu au fost transportate persoane la spital, ulterior conducătoarea auto s-a prezentat la o unitate medicală. Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

De asemenea, pentru neasigurare încărcăturii de pe ansamblul de vehicule, s a aplicat o sancțiune contravențională in valoare de 1740 de lei”, spune IPJ Cluj.

 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago