Sponsorizat
Categories: Eveniment

Accident teribil în Italia: Patru români, dintre care doi copii, au murit. Alți trei au fost răniți

Sponsorizat
Sponsorizat

Opt români au fost implicaţi într-un accident rutier produs vineri în provincia Arezzo din Italia, dintre care patru au decedat. Este vorba despre membrii unei familii din comuna Reteag, de lângă Cluj.
Accidentul s-a produs pe autostrada A1, în provincia Arrezo, când mașina în care se afla o familie din România – mamă, tată, 4 copii și bunicii paterni – s-a izbit de un TIR.

În urma impactului, o fetiță de 10 luni, un băiat de 10 ani și cei doi bunici, au murit, informează presa italiană. Potrivit dej24.ro, victimele provin dintr-o familie din comuna Reteag.

MAE precizează că, potrivit informaţiilor obţinute de la autorităţile locale, patru cetăţeni români au decedat, alţi trei răniţi au fost transportaţi la unităţi medicale din zonă pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate, iar un alt cetăţean român este în afara oricărui pericol.

“Membri de familie ai cetăţenilor români au fost informaţi cu privire la acest accident”,  informează sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

MAE arată că până la acest moment, la nivelul consulatului general nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legatură cu acest accident. Consulatul General al României la Bologna este în dialog cu autorităţile locale şi cu unităţile medicale în care sunt internaţi cetăţenii români, fiind pregătit sa acorde asistenţă consulară, inclusiv cu privire la procedura necesară repatrierii trupurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces, în funcţie de solicitări.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago