Sponsorizat
Categories: Eveniment

Alex Chipciu, despre stilul Dan Petrescu: „Prefer să joc la U Cluj și să simt nebunia asta, decât să fiu ținut cu biciul”

Sponsorizat
Sponsorizat

La patru luni după ce a semnat cu ”Șepcile Roșii”, Alex Chipciu a vorbit despre relația pe care a avut-o cu fostul său antrenor, Dan Petrescu, dar și despre diferența dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj.Fotbalistul a recunoscut că relația sa cu Dan Petrescu a lăsat de dorit și, fără a-i lua din merite tehnicianului, Chipciu a mărturisit că antipatia dintre el și antrenor era reciprocă. Chipciu a mărturisit că nu a fost deloc încântat de stilul propus de Dan Petrescu, scrie digisport.ro.”A fost nepotrivire. Când nu îți place un om, asta e reciprocă, nu ai explicații. Contează enorm treaba asta. Apoi s-au întâmplat mai multe. Orice jucător ar spune că m-a nedreptățit. A și zis într-o ședință: ’Poate îl nedreptățesc pe Alex că nu îl bag, dar asta simt eu’. Nu știu dacă nu mi-a plăcut ca persoană, eu voiam doar să joc mai mult. La început nu mi-a plăcut stilul, dar apoi m-am acomodat.Am și vorbit de foarte multe ori, n-a declarat niciodată nimic despre mine. Nu vreau să-mi omor sufletul, nu aș face orice sacrificiu doar ca să fiu campion, să îmi iei din personalitate. Prefer să joc la U Cluj, să simt nebunia aia, energia aia, decât să fiu într-un stil, ținut cu biciul.Nu știu dacă e disciplină, e mai mult decât disciplină. Nu vreau să folosesc cuvinte mai dure, dar nu era ce trebuie pentru sufletul meu. Nu pot să fiu așa. Dacă puteam să fiu așa, mai stăteam pe acolo, mai puneam o perie pe antrenor, dar eu nu sunt genul ăsta.Nu e prea dur, dar nu a fost pe sufletul meu și nici eu nu am fost pe sufletul dumnealui, asta e clar. Dar nu-i iau din merite, a câștigat campionate, a fost un jucător fabulos, mi-a marcat copilăria, dacă nu dădea golurile alea cu Anglia poate nu mă apucam de fotbal”, a declarat Alex Chipciu, pentru Fanatik.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago