Sponsorizat
Categories: Eveniment

Asistații social ai unei comune din Cluj au renunțat la bani numai ca să nu fie puși la muncă

Sponsorizat
Sponsorizat

In comuna Sănduleşti din judeţul Cluj, trei sferturi dintre asistaţi au anunţat că renunţă la bani numai ca să nu fie puşi să facă diverse treburi.
„Chiar dacă veneau la muncă, veneau când au vrut ei. Nu, am zis, domnule, începem la 8, în fiecare zi vă prezentaţi la muncă. După o săptămână s-au învăţat, dar sigur că numărul de beficiari a scăzut, de la 50 am ajuns să avem un sfert. Au spus „acum suntem sclavi, trebuie să prestăm munca”, am discutat cu ei civilizat, dar ferm”, a declarat Călin Fărgaciu, primarul comunei Săndulești, pentru stirileprotv.ro.

Şi în comună Cojocna, 12 familii beneficiza de ajutor social.

Anca Marcu, viceprimarul comunei Cojocna, Cluj: „Cred că pe termen lung, dacă menţinem aceste activităţi şi facem o educaţie a oamenilor, putem să rezolvăm această problemă a curăţeniei”.

Oamenii muncesc între 19 şi 44 de ore pe lună. Inclusiv în sediul primăriei face curat o tânără de 25 de ani, cu 5 copii. Ajutoarele sociale variază între 142 şi 600 de lei, în funcţie de câte persoane sunt într-o familie.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago