Sponsorizat
Eveniment

Atenţionare De Călătorie: Australia – Incendii De Vegetaţie

Sponsorizat
Sponsorizat

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Australiei că a fost decretată starea de dezastru în statul Victoria, în urma evenimentelor catastrofice provocate de incendiile de vegetaţie.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de MAE, alerte pentru condiţii extreme de producere a incendiilor sunt în continuare în vigoare pentru teritoriul capitalei Canberra, pentru New South Wales, Queensland, Australia de Sud şi pentru statul Victoria. Calitatea aerului în zonele afectate se deteriorează rapid, îndeosebi în Canberra şi reprezintă un risc pentru sănătate. Autorităţile locale au emis un apel naţional de anulare a oricărei deplasări care nu este strict necesară în zonele afectate.

Cetăţenii români care se află sau doresc să viziteze Australia sunt sfătuiţi să se informeze cu atenţie înainte de orice deplasare, să descarce şi să utilizeze aplicaţiile oferite de guvernele locale (Fires near me NSW, VicEmergency) şi să ia în considerare riscurile la care se pot supune înainte de a călători într-o zonă afectată de incendii. Orice deplasare în zonele afectate de incendii sau în regiunile care se află sub o alertă este un risc asumat individual, precizează MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Sydney +61 (2) 92993764 (competenţă pentru statele New South Wales, Queensland şi Northern Territory), precum şi la numerele de telefon ale Biroului Consular Melbourne +61 (3) 99783804 şi +61 (3) 99783806 (competenţă pentru statul Victoria, Tasmania, Australia de Sud şi Australia de Vest), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Consulatului General al României la Sydney +61401558844 şi pe cel al Biroului Consular Melbourne: +61410599155.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://sydney.mae.ro, http://melbourne.mae.ro, http://www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

source link

Facebook Comments Box
Calin Roman

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

6 days ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

2 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

2 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

2 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

2 weeks ago