Sponsorizat
Categories: Eveniment

Au uitat clujenii de pandemie? Cum a arătat prima seară în care terasele au fost deschise până la miezul nopții

Sponsorizat
Sponsorizat

Clujenii par să fi uitat deja de pandemia. În prima seara după deschiderea teraselor până la ora 24:00, terasele din centrul orașului au fost pline.
Hotărârea nr. 113 din 15 mai 2021 privind stabilirea unor măsuri de diminuare a impactului tipului de risc, în aplicarea H.G. nr. 531/10.05.2021 cu modificările și completările ulterioare, pe raza județului Cluj.

În unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului Cluj, prevăzute în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3 /1000 de locuitori, se dispun, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 15.05.2021, următoarele măsuri:

a) organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;

b) organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

c) se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior.

d) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-24.00.

e) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-24.00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

f) activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-24.00.

g) activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-24.00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;

h) măsurile prevăzute la lit. d)-g) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

i) prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. h), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.

 j) nu este permisă activitatea în cluburi și discoteci;

k) activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.

 l) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.

m) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

„Regulamentul privind datele” a intrat în vigoare în UE – europenii au control asupra datelor generate de dispozitivele conectate

Începând de vineri, Uniunea Europeană aplică noul „Regulament privind datele”, cunoscut și sub denumirea de…

18 hours ago

💔 Întâlnire cu final neașteptat la Câmpia Turzii – bărbat de 67 de ani, prădat de o „iubită” cunoscută online

O poveste care trebuia să fie romantică s-a transformat într-un coșmar pentru un bărbat de…

1 day ago

🌊 Gest superb al lui David Popovici – își donează din nou ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR

David Popovici, campionul României la înot, demonstrează încă o dată că adevărații campioni strălucesc nu…

2 days ago

Accident rutier la Bunești, comuna Mintiu Gherlii – două mașini implicate

Un apel la 112 a anunțat vineri dimineață, în jurul orei 9:45, producerea unui accident…

2 days ago

🚨 Alertă RO-ALERT în Cluj si Sălaj: copil de 11 ani cu dizabilități, dispărut din Someș Odorhei

Un copil de 11 ani a fost dat dispărut în județul Sălaj, iar autoritățile au…

2 days ago

Accident mortal în Jucu, pe drumul Cluj – Gherla: un biciclist și-a pierdut viața

Un accident rutier grav s-a produs vineri dimineața pe DN1C Cluj – Gherla, în zona…

2 days ago