Sponsorizat
Categories: Eveniment

Avocatul Adrian Cuculis, după ce 4 bebeluși au murit la Cluj. „Sistemul medical, fără rușine și fără compasiune, după ce îți omoară copiii, îți spune că tu ești de vină că s-au îmbolnăvit și murit copiii”

Sponsorizat
Sponsorizat

Zeci de pacienţi, printre care şi bebeluşi, mor în fiecare an din cauza bacteriilor luate din secţiile de Terapie Intensivă, Chirugie ori Neonatologie. Şi de fiecare dată conducerea spitalelor susține ca protocoalele au fost respectate, iar bebelușii ar fi decedat din cauza complicațiilor.Asemenea cazuri au fost semnalate la Spitalul Județean din Mureş, acolo unde cinci pacienti adulţi au murit, dar şi la Clinica de Ginecologie din Cluj-Napoca, acolo unde au murit patru bebeluși.Avocatul Adrian Cuculis a tras un semnal de alarmă.“Cazul cu infecțiile intraspitalicești în secțiile de nou născuți îmi aduce în suflet și minte niște amintiri grele. Va mai aduceți aminte că în cazul meu i s-a spus Ramonei că ea a infectat copilul, deși fusese internată permanent și fără să aibă drept la vizită?Se repetă istoria doar că în cazul acestor 3 bebeluși infecțiile nosocomiale i-au omorât.Atât de paradit și mincinos este sistemul medical încât fără rușine și fără compasiune, după ce îți omoară copiii, îți spune că tu ești de vină că s-au îmbolnăvit și murit copiii.Cum pot trăi indivizii aia care fac și spun asta? Cum pot trăi cei care vindeau apă în loc de dezinfectant și cum putem să stăm în pasivitatea asta nesimțită?Erau niște băieți pe la USR cu fără penali în funcții publice. Ați greșit sloganul “ba băieți”, este fără sociopați în funcții publice și fără mincinoși patologici”, a scris avocatul Adrian Cuculis pe pagina sa de Facebook, preluat de antena3.ro.Copilul uneia dintre familiile care au lansat acuzaţiile s-a născut prematur, după ce mama a fost diagnosticată cu COVID şi a suferit o hemoragie.La 6-7 zile de la naştere, părinţii spun că medicii au început să dea copilului mai multe antibiotice, fără a-i recolta însă probe, pe motiv că nu există recipiente în spital.”Tot i-a mai adăugat antibiotice tocmai ca să ascundă faptul că el avea o bacterie, a sperat că o să scape de bacterie fără să mai facă hemocultură ori a făcut și nu ne-a zis nouă” spune tatăl bebelușului mort, Adrian Cical, potrivit Antena 3.Conducerea spitalului neagă însă aceste acuzații dure şi susține că nu a fost vorba despre o infecție cu o bacterie intra spitalicească.”Din cei 2 bebeluși cauza decesului la unul dintre ei a fost o prematuritate cu complicații aferente la un Bebeluș din mama covid pozitiv la care culturile bacteriene au infirmat orice forma de infecție.Bebelușul a fost internat de sâmbătă pe duminica astfel încât luni s a eliberat recoltoarele necesare pt a i se face analizele necesare” explică la Antena 3 CNN, Prof. Dr. Claudia Gherman – Manager spitalul clinic Județean de Urgentă Cluj.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Hidroelectrica și EDF lansează proiectul Tarnița de peste un miliard de euro la Cluj.Franța intră în proiectul de peste un miliard

Hidroelectrica, compania de stat care produce cea mai mare parte a energiei electrice din România,…

18 hours ago

Cele două femei diagnosticate cu lepră la Cluj s-au întors în țara de origine

Cele două femei angajate la un salon de spa din Cluj-Napoca, diagnosticate cu lepră la…

1 day ago

VIDEO:În Mărăști există un cabinet stomatologic unde oamenii spun că… adorm pe scaun

Pentru mulți clujeni, o vizită la stomatolog încă vine cu aceeași emoție: „Oare o să…

2 days ago

Cluj-Napoca: Bărbat de 32 de ani, arestat pentru pornografie infantilă. Anchetatorii au descoperit sute de materiale ilegale

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Cluj, a fost arestat preventiv…

2 days ago

Doctoriță de 39 de ani, găsită decedată în locuință. Fostul partener a alertat autoritățile

O anchetă este în desfășurare în București, după ce o doctoriță în vârstă de 39…

2 days ago

Adolescentul care a salvat un copil din Someș, premiat de Primăria Gherla

Tânărul de 17 ani care a intervenit curajos pentru a salva unul dintre copiii căzuți…

3 days ago