Sponsorizat
Categories: Eveniment

Balint, scandalizat de scandările lui Dan Petrescu: „Și dacă erai drogat sau beat…”

Sponsorizat
Sponsorizat

Gabi Balint s-a declarat dezamăgit de Dan Petrescu după ce antrenorul CFR-ului a scandat și înjurat împotriva Stelei, a suporterilor și a familiilor lor, club la care a crescut, la petrecerea de câștigare al celui de-al 5-lea titlu consecutiv.După ce au primit medaliile și trofeul, jucătorii, antrenorii și conducătorii celor de la CFR Cluj au mers să sărbătorească la un restaurant din Cluj. Acolo, Dan Petrescu s-a aflat în mijlocul grupului care a scandat trivial împotriva celor de la Steaua, cu trimitere către familiile lor, scrie digisport.ro.Scandarea poate fi reproduse doar parțial: ”Cine ține cu Steaua, să-i ***** familia!”.”Eu nu am am auzit, până acum, pe nimeni să-l facă praf pe Dan Petrescu. A, n-am fost de acord cu un anumit joc sau altul, sau cu tactica, sau că echipa este în scădere. Dar nu cred că a fost cineva care să nu-l respecte, să-l vorbească urât. El este ca bolnavul, ăla, închipuit. Tot timpul se plânge și nu înțeleg de ce, că este unul dintre cel mai antrenori din România. Are atâtea campionate câștigate, a demonstrat, toată lumea l-a recomandat la națională. Este ca o bocitoare, plânge tot timpul că are cineva ceva cu el și el câștigă. Probabil că este stilul lui și trebuie să-l înțelegem.Dar ce s-a întâmplat la acea petrecere, când… Eu nu am putut să cred că Dan Petrescu, fostul stelist, fostul coleg… Că el a crescut la Steaua, eu nu am crescut la Steaua. Steaua l-a făcut fotbalist. Este adevărat că pe unii Steaua i-a făcut și oameni.Eu nu am crezut că el poate să spună așa ceva, să cânte așa ceva despre familiile suporterilor Stelei, chiar dacă sunt împărțiți. În suflet, toți sunt suporterii Stelei.Nu poți să faci așa ceva. Sunt total decepționat și îmi pare tare rău. L-am considerat întotdeauna un apropiat, un prieten, un coleg, am împărtășit atâtea clipe, bune, rele, cu aceaste echipe. Am auzit tribunele cum îl aclamau, pline cu steliști, care el le făcea ceva la familiile lor. Oricât de beat ai fi, beat de fericire că știu că nu bea, că a câștigat campionatul, nu poți să faci așa ceva.Ce am văzut la acea petrecere, ce s-a cântat acolo, nu am cuvinte să spun ce ar merita aceia, că n-a fost doar Dan Petrescu. Pentru mine a fost un moment în care mi-aș fi dorit orice pe lume astea să se întâmple, dar să nu văd acel lucru, și pe Dan Petrescu în mijlocul lor.Nici nu știu dacă scuzele pe care și le-ar cere ar fi suficiente în momentul ăsta. Cu atitudinea asta, nu poți ajunge departe, la o echipă mare. Va fi aici, în România, în Turcia, țările arabe, China. Cum ai putea să-l vezi pe Guardiola sau pe marii antrenori ai lumii să scandeze asemenea inepții, mai ales împotriva echipei care te-a crescut”, a declarat Gabi Balint

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago