Sponsorizat
Categories: Eveniment

Beat și fără permis, la volan pe străzile din Cluj-Napoca / A mai făcut și accident

Sponsorizat
Sponsorizat

La data de 19 ianuarie, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 24 de ani, din județul Călărași, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Potrivit IPJ Cluj, la aceeași dată, în jurul orei 18.15, polițiștii au fost sesizați despre faptul că acesta ar fi fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, într-o parcare de pe strada Alexandru Vaida Voevod din Cluj-Napoca.

La scurt timp după sesizare, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca l-au interceptat în trafic.

În cadrul verificărilor, polițiștii au constatat că acesta are permisul de conducere anulat ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni la regimul rutier.

La testarea cu aparatul etiliotest a fost înregistrată concentrația de 0,51 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

2 days ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

2 days ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 days ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

4 days ago

„Doctorul de gropi” ajunge pe șoselele din România. Utilaj nou, mai rapid și controlat din cabină

După testele făcute în Cluj-Napoca, tehnologia de reparare rapidă a carosabilului face un pas înainte:…

4 days ago

Construcția proiectului RIVUS începe la Cluj-Napoca: investiție de peste 550 de milioane de euro într-o reconversie urbană majoră

Lucrările pentru proiectul imobiliar de mari dimensiuni RIVUS au început la Cluj-Napoca, dezvoltare realizată de…

4 days ago