Sponsorizat
Categories: Eveniment

Canabisului i se recunosc oficial proprietăţile medicinale

Sponsorizat
Sponsorizat

ONU a aprobat miercuri una dintre cele mai importante schimbări din ultimele decenii ale politicii sale privind drogurile, recunoscând proprietăţile medicinale ale canabisului şi eliminând această plantă de pe lista stupefiantelor cele mai periculoase, deşi consumul său în scop recreativ rămâne interzis, relatează EFE.
Majoritatea simplă a celor 53 de state ale Comisiei ONU privind Stupefiantele – organul executiv în domeniul politicilor privind drogurile – a decis retragerea canabisului şi a derivatelor sale de pe lista nr. 4 a Convenţiei unice asupra drogurilor din 1961.

În această convenţie, canabisul era clasificat pe listele cu nr.1 şi nr. 4, cea din urmă fiind rezervată drogurilor cele mai periculoase şi plasate sub control strict, precum heroina, şi cărora li se recunoaşte o slabă valoare medicală.

Consumul în scopuri recreative rămâne în continuare interzis şi figurează pe lista 1, alături de substanţe aflate sub control, dar cu proprietăţi terapeutice, precum morfina.

Toate statele Uniunii Europene (UE), cu excepţia Ungariei, şi multe altele pe continentul american au format o majoritate simplă de 27 de voturi pentru a aproba această schimbare, în timp ce o mare parte dintre ţările din Asia şi Africa s-au opus, cu câteva excepţii, precum India sau Maroc.

În total, au fost 25 de voturi împotrivă şi o abţinere din partea Ucrainei.

O schimbare care va facilita cercetările

Această schimbare va facilita cercetările în domeniul canabisului, care dispune de principii active şi care au avut rezultate promiţătoare în tratamentul unor boli precum Parkinson, scleroză, dureri cronice sau forme de cancer.

Până în prezent, cercetările medicale privind utilizarea canabisului erau posibile în mod limitat, deoarece includerea sa pe lista 4 acţiona ca o frână, ca urmare a restricţiilor şi a nesiguranţei juridice determinate de diferitele criterii aplicate de fiecare ţară.

Aproximativ 50 de ţări au lansat programe de cercetare a canabisului utilizat în scop medical, iar această decizie a ONU va impulsiona acest tip de politici, precum şi cercetări pe scară largă a proprietăţilor curative ale plantei.

Argentina este un exemplu în acest sens, având în vedere că a decis în noiembrie să legalizeze culturile de marihuana pentru uz medicinal şi va permite vânzarea derivatelor sale în scopuri terapeutice.

Votul vine la doi ani după ce OMS a recunoscut utilitatea medicală a canabisului şi a recomandat retragerea sa de pe lista 4, dar menţinerea sa pe lista 1.

Recomandarea adoptată în prezent se bazează pe primul studiu realizat de OMS asupra canabisului, cel mai popular drog din lume, cu aproape 200 de milioane de consumatori în întreaga lume.

Votul a fost precedat de o amplă dezbatere şi numeroase amânări în ultimii ani, ca urmare a diferenţelor între statele care s-au arătat în favoarea schimbării şi cele au dorit menţinerea unui statu-quo. Ţările UE, cu excepţia Ungariei, alături de altele precum Argentina, Canada, Columbia, SUA, Mexic, Uruguay şi Ecuador, au sprijinit continuarea criteriului ştiinţific al ONU.

Statele care au votat împotrivă – în frunte cu Rusia, China, Brazilia şi Pakistan – sunt de părere că relaxarea controlului asupra canabisului trimite un mesaj greşit, în condiţiile în care ţări precum Canada sau Uruguay au legalizat utilizarea în scop recreativ a canabisului, cu riscul de a încălca tratatele internaţionale.

Alte state ca Mexic, Luxemburg sau Israel au lansat iniţiative legale pe aceeaşi linie.

Unele state care au votat împotrivă, printre care se numără Cuba şi Venezuela, consideră că această decizie banalizează consumul canabisului şi minimizează daunele provocate sănătăţii, precum accentuarea tulburărilor mintale.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

14 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

21 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago