Sponsorizat
Categories: Eveniment

Carne din Ungaria cu gripă aviară, distribuită la Cluj

Sponsorizat
Sponsorizat


Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a retras de la comercializare carne de pasăre provenită din fermele de păsări din Ungaria aflate în zona de restricţie, din cauza evoluţiei gripei aviare, cu tipul H5N8, potrivit unui comunicat al Autorităţii.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimetelor arată că a acţionat prompt după notificarea Comisiei Europene din 17 ianuarie, către mai multe state membre (Austria, Croaţia, Italia, Olanda, România, Republica Cehă, Slovenia), privind livrările de produse din carne de pasăre provenite din fermele de păsări din Ungaria aflate în zona de restricţie din cauza evoluţiei gripei aviare, cu tipul H5N8.

“Prin notificarea Comisiei Europene am fost informaţi că în perioada 04-11 ianuarie 2020, prin activităţile de comerţ intracomunitar, trei unităţi autorizate din judeţul Bihor au achiziţionat 17.065 de kg carne şi organe de curcan, cu termenul de valabilitate cuprins între 9 şi 20 ianuarie. Produsele achiziţionate de beneficiarii din România erau însoţite de documentele necesare desfăşurării activitaţilor de comerţ intracomunitar”, scrie într-un comunicat al ANSVSA.

În urma verificărilor la cele trei unităţi, reprezentanţii DSVSA Bihor au constatat că produsele nu se mai găsesc în depozite, fiind distribuite în 26 de judeţe (Bacău, Galaţi, Hunedoara, Dolj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Timiş, Gorj, Neamţ, Arad, Harghita, Mureş, Sălaj, Vaslui, Bucureşti, Vrancea, Brăila, Covasna, Iaşi, Prahova, Dâmboviţa, Călăraşi, Argeş, Giurgiu, Ilfov şi Bihor)

Ca urmare, s-a iniţiat procedura de retragere de la comercializare a produselor, prin notificarea autorităţilor sanitare veterinare din judeţele în care au fost distribuite.

Reprezentanţii Direcţiilor Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) din cele 26 de judeţe au făcut verificări la beneficiarii produselor notificate, pentru identificarea celor 3.336 de kg de produse (aripi, pipote, pulpe superioare, pulpe inferioare, medalion), care se mai aflau în termenul de valabilitate la momentul notificării. Restul cantităţii de carne de curcan era, la data notificării, în afara termenului de valabilitate stabilit de producător.

Acţiunea de verificare şi retragere a cărnii de curcan de la raft aflate în lista de distribuţie s-a finalizat, iar cantitatea de carne reţinută oficial şi dirijată către neutralizare a fost de 38,45 de kg, precizează ANSVSA.

Conform sursei citate, într-un raport ştiinţific privind gripa aviară aprobat la 22 martie 2018, EFSA a precizat că nu au existat cazuri raportate de infecţii la oameni cauzate de A(H5N8) sau de virusurile nou apărute A(H5N5) şi A(H5N6).

Virusurile A(H5N8), A(H5N5) şi A(H5N6) sunt considerate a fi în principal adaptate la speciile aviare, transmiterea acestora se poate realiza prin contactul, direct sau indirect, cu păsările sălbatice şi/sau domestice purtătoare de virus, cadavre, dejecţii, furaje contaminate, sau prin produsele şi subprodusele provenite de la acestea.

 

Source link

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

10 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

17 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago