Sponsorizat
Categories: Eveniment

Casă pentru medicii din Cluj. Iniţiativa aparţine omului de afaceri Dorin Bob

Sponsorizat
Sponsorizat

Omul de afaceri Dorin Bob, CEO Studium Green (primul dezvoltator imobiliar din România de clădiri “verzi”) şi Arovit (unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul prelucrării și conservării legumelor și fructelor) pune gratuit la dispoziţia medicilor clujeni, aflaţi în primă linie în lupta cu COVID-19, o casă de 450 mp.
Casa aparţine companiei Studium Green şi, prin implicarea tuturor angajaţilor companiei şi a armatei, a fost finalizată şi dotată în timp record. Imobilul va putea găzdui 20 de cadre medicale pe toată perioada pandemiei.

Faptele bune nu se opresc aici. Studium Green şi Arovit au făcut donaţii în alimente pentru Crucea Roşie, Episcopia Timişoarei şi Episcopia Vadului, Feleacului şi Crişului. Nu în ultimul rând, cele două companii au dotat Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca cu produse medicale de protrecţie necesare în această perioadă: încălțăminte de protecție, măşti, mănuşi, şorţuri sau prospoape.

În continuare, Studium Green şi Arovit vor face fapte bune şi se vor implica în sprijinirea comunităţii clujene.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago