Sponsorizat
Categories: Eveniment

Ce presupune prelungirea stării de alertă

Sponsorizat
Sponsorizat

Dacă starea de alertă va fi prelungită, vor rămâne în vigoare câteva obligații, între care aceea de a purta mască în spaţiile publice închise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat azi, cu o săptămâna înainte de încheierea stării de alertă, că se impune prelungirea acesteia.

Potrivit legii, starea de alertă poate fi prelungită cu alte maxim 30 de zile, însă o eventuală prelungire aprobată de Guvernul Orban va trebui supusă, din nou, încuviinţării Parlamentului.

Deja majoritatea PSD-ALDE a anunţat că nu va vota o nouă stare de alertă. La fel și liderul Pro România, Victor Ponta, care a precizat că parlamentarii acestui partid vor vota împotriva prelungirii stării de alertă după 15 iunie . Iar preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că decizia de prelungire sau nu a stării de alertă „depinde foarte mult de datele pe care Guvernul le va prezenta în susţinerea unei eventuale solicitări”. 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago