Connect with us

Eveniment

Ce spun cercetatorii UBB despre economia Romaniei din 2021 si perspectivele din 2022 – E fain la Cluj!

Tudor Calinescu

Published

on

Ce spun cercetatorii UBB despre economia Romaniei din 2021 si perspectivele din 2022 - E fain la Cluj!

La finalul anului 2021, Școala de Științe Sociale a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin intermediul unei echipe de cercetători ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), a realizat o analiză privind evoluția economiei românești pe parcursul anului 2021, oferind în același timp și previziuni pentru anul 2022, inclusiv cele mai importante tendințe economice de urmărit în perioada următoare.
Potrivit cercetătorilor UBB, 2021 a fost anul redresării deosebit de rapide a economiei, fenomen însoțit însă de creșterea presiunilor inflaționiste atât pe plan intern, cât și extern. După scăderea de 3,7% din anul 2020, economia României a beneficiat de o recuperare dinamică înregistrând, conform estimării specialiștilor FSEGA, un ritm de creștere de 6,3% până la finalul anului 2021. Această evoluție înseamnă că PIB-ul țării a reușit să revină la nivelul pre-pandemic într-o perioadă relativ scurtă de timp (în aproximativ 1,5 ani), pe când în crizele anterioare (1996-1997, 2008-2009), economia a avut nevoie de 5-6 ani până la recuperarea completă. În ceea ce privește determinanții evoluției favorabile a PIB-ului, cercetătorii clujeni identifică mai mulți factori principali:
Pe fondul măsurilor de sprijin adoptate de autoritățile din întreaga lume, fără precedent în timp de pace, economiile principale ale lumii au beneficiat de o redresare deosebit de dinamică cu efecte pozitive, inclusiv asupra economiei românești.Pe plan intern, politica fiscală și cea monetară au avut un caracter acomodativ (deficitul bugetar a rămas la un nivel ridicat, iar dobânda de politică monetară semnificativ sub nivelul inflației sprijinind revenirea economiei).În comparație cu criza din 2008, situația financiară mai solidă a sectorului privat (în mod special, cea a populației) a jucat un rol semnificativ.Capacitatea agenților economici de a se adapta noilor condiții, dar și structura specifică a economiei românești (cele mai afectate sectoare, turismul și industria ospitalității, au ponderi reduse în PIB-ul României) au jucat, de asemenea, un rol important.
Potrivit studiului, în a doua jumătate a anului 2021, economia României a început să piardă din ritm, pe fondul creșterii presiunilor inflaționiste (cu efecte negative asupra venitului real disponibil și, în consecință, asupra cererii în termeni reali a populației), al blocajelor apărute pe anumite segmente ale lanțurilor globale de producție și de aprovizionare (care au afectat negativ, în mod special, activitatea industrială), respectiv al agravării crizei energetice și valului din toamnă al pandemiei de coronavirus.
Principalele fenomene economice de remarcat ale anului 2021 sunt, potrivit cercetătorilor clujeni:
Prețul materiilor prime (în special al barilului de petrol) a înregistrat o mișcare sinusoidală: după ce, în plină criză Covid, cotația la termen WTI a trecut pentru prima oară în istorie în teritoriu negativ (-37.63 dolari barilul), în perioadele următoare acesta a crescut semnificativ, atingând nivelul de 71 de dolari pe baril în decembrie 2021, devansând astfel chiar și cotațiile de dinainte de pandemie. Fără îndoială, creșterea prețului petrolului și al altor materii prime contribuie semnificativ la presiunile inflaționiste amintite mai sus.Pe piețele financiare: principalele piețe ale lumii au revenit spectaculos după crahul înregistrat la debutul pandemiei, indicele S&P500 din New York acumulând 33% în perioada de 22 luni care au trecut de la începutul pandemiei, iar indicele BET al Bursei din București – 21,5%. Unul dintre cei mai importanți indicatori ai sentimentului investițional, multiplul CAPE al lui Shiller, calculat pentru S&P500, se află la un maxim istoric de 39,53 în decembrie 2021, ceea ce, potrivit multor analiști, este un semn al supraîncălzirii pieței.Deprecierea leului în fața euro de la debutul Covid în România a fost de 2,9%, ceea ce reprezintă o evoluție mult mai favorabilă comparativ cu alte monede din regiune, cum ar fi forintul maghiar sau zlotul polonez (cu deprecieri de 8,4%, respectiv de 7,9% în aceeași perioadă), dar în același timp o performanță mai slabă față de coroana cehă, care s-a depreciat cu doar 0,6% în fața euro.Prețurile în domeniul imobiliar au înregistrat o scădere de scurtă durată, de doar 1-2 luni la începutul pandemiei, după care a urmat o ascensiune accentuată, cu până la 14,1% la nivelul mediei naționale, 9% în București, și 16,7% în Cluj-Napoca, față de perioada de dinainte de pandemie.
„2022 va fi un an provocator din perspectiva menținerii echilibrelor psiho-socio-economice, de aceea, orice gestiune deficitară a pandemiei va genera efecte directe și imediate în evoluția societății și economiei naționale”, apreciază rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Decanul FSEGA, conf. univ. dr. Răzvan V.  Mustață, adaugă că „în 2021 am asistat la o revenire dinamică a economiei naționale, pe un orizont de timp de 3-4 ori mai scurt decât în situațiile crizelor economice anterioare, dar cu o pierdere importantă de ritm spre finalul acestui an. Un factor important în această evoluție este impulsul generat de redeschiderea economiilor naționale la nivel global. În 2022 se impune o schimbare de abordare în gestionarea situației economice naționale, fără a mai fi luat în calcul acest factor. Mai mult de atât, fără consecvență și coerență în deciziile care vizează economia națională nu vom reuși să continuăm stimularea creșterii consumului privat”.
Referindu-se la tendințele anului 2022, cercetătorii clujeni apreciază că faza incipientă și dinamică a procesului de recuperare s-a încheiat și se așteaptă la încetinirea considerabilă a creșterii economice. Astfel, după o recuperare spectaculoasă în anul 2021, ritmul creșterii economice ar putea încetini semnificativ, estimările arătând o creștere de „doar” 3,7% a PIB-ului în anul 2022. Această previziune se bazează în principal pe următorii factori:
În majoritatea țărilor (inclusiv în cazul României), valoarea PIB-ului în termeni reali a atins sau a depășit deja nivelul înregistrat înaintea crizei (trimestrul 4 din 2019), sugerând că impulsul generat de redeschiderea economiilor, în mare măsură, s-a disipat deja.După implementarea unui set de măsuri ultra-expansioniste în anii 2020-2021, este preconizat ca, în anul viitor, orientarea politicii fiscale și cea monetare să devină mai puțin acomodativă, atât pe plan extern, cât și cel intern. În acest context, ne așteptăm inclusiv la normalizarea graduală a cererii externe.Creșterea bruscă a prețurilor de consum va avea un impact negativ asupra venitului real disponibil al populației (mai ales în prima jumătate a anului 2022), limitând ritmul creșterii consumului privat.Cel mai probabil, atenuarea blocajelor existente în lanțurile globale de producție și distribuție, precum și a crizei energetice va fi un proces relativ îndelungat, limitând creșterea economică.Mai mult decât atât, pandemia nu s-a încheiat încă și, în consecință, situația sanitară ar putea rămâne relativ dificilă în anul 2022 (mai ales în contextul în care vor apărea mutații noi ale virusului SARS-CoV-2).În scenariul de bază, ne așteptăm ca factorii menționați mai sus să limiteze semnificativ – însă fără a inversa – tendința de creștere a economiei autohtone mai ales în contextul în care, se observă o revenire relativ rapidă a pieței muncii, iar fondurile europene alocate României în cadrul PNRR, de asemenea, sunt de natură să sprijine cererea internă pe parcursul anului viitor.
În ceea ce privește evoluția prețurilor de consum, cercetătorii clujeni se așteaptă ca rata anuală a inflației să-și atingă vârful în trimestrul 2 al anului viitor, iar ulterior să se tempereze gradual în linie cu stabilizarea prețurilor energetice și atenuarea blocajelor în lanțurile de producție și aprovizionare dar și în contextul normalizării politicii monetare.
Principalii trei factori de risc de urmărit în anul 2022 sunt, conform aceluiași studiu:
Presiunile inflaționiste atât pe plan global, cât și intern: șocurile inflaționiste (inclusiv cele care provin de pe piața energetică și din lanțurile globale de producție) mai persistente decât preconizate ar putea declanșa o întărire mai rapidă a politicii monetare cu efecte nefavorabile asupra creșterii economice și a condițiilor financiare.Eventuala apariție a unor tulpini mai agresive ale virusului SARS-CoV-2.Vulnerabilități specifice României: nivel relativ ridicat al deficitului de cont curent și al deficitului bugetar structural.
Studiul este realizat în cadrul proiectului de cercetare COVID-19: Romanian Economic Impact Monitor, un proiect care monitorizează evoluția economiei naționale în timp real, în contextul pandemiei, respectiv starea economică a țării, oferind în același timp previziuni pe termen scurt și mediu privind pandemia și performanța economică a României. Rezultatele complete ale proiectului de cercetare, actualizate zilnic, pot fi consultate pe platforma online COVID-19 RoEIM (econ.ubbcluj.ro/coronavirus), iar analizele mai detaliate sunt publicate în mod continuu pe pagina Facebook a proiectului (www.facebook.com/covid19.roeim).

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Actualitate

Peste 350 de vizitatori au descoperit deja expoziția „Under Construction” din șantierul RIVUS

Dani Muresan

Published

on

Expoziția „Under Construction”, organizată de RIVUS în parteneriat cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, continuă să atragă publicul într-unul dintre cele mai spectaculoase spații industriale aflate în transformare din oraș.

Peste 350 de vizitatori au descoperit deja expoziția găzduită în Hala cu Arcade, una dintre clădirile păstrate de pe fosta platformă industrială Carbochim. Spațiul face parte din viitorul proiect RIVUS și va deveni, după restaurare și reconversie, un centru dedicat artelor performative și inițiativelor culturale.

Până atunci, hala oferă publicului o experiență rară: întâlnirea dintre artă, arhitectură, patrimoniu industrial și un șantier aflat în plină transformare.

Artă într-un spațiu care se transformă odată cu orașul

Expoziția are loc chiar în interiorul șantierului RIVUS, proiectul dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, care va transforma fosta platformă Carbochim într-o nouă destinație urbană pentru comunitate.

Contextul face ca vizita să fie una diferită față de o expoziție clasică. Publicul descoperă lucrări de artă contemporană într-un spațiu industrial autentic, înainte ca acesta să intre într-un amplu proces de restaurare și să primească o nouă funcțiune culturală.

Lucrările sunt realizate de studenți și artiști ai Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca și explorează memoria locului, trecutul industrial al platformei Carbochim și transformările prin care trece zona.

Picturi, fotografii, sculpturi și instalații propun perspective diferite asupra modului în care un spațiu industrial poate fi păstrat, reinterpretat și reintegrat în viața orașului.

Hala cu Arcade, viitor reper cultural în cadrul RIVUS

Hala cu Arcade este una dintre clădirile de patrimoniu industrial păstrate în cadrul proiectului RIVUS. În viitor, aceasta va deveni un centru pentru artele performative și pentru inițiative culturale, integrat într-un proiect amplu de regenerare urbană.

Prin expoziția „Under Construction”, publicul are ocazia să vadă acest spațiu într-un moment de tranziție, între istoria fostei fabrici și viitorul său rol în comunitate.

Curatorul expoziției, prof. univ. dr. Liviu-Florian Ștefan, rectorul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, spune că tocmai caracterul temporar al acestui moment dă forță proiectului.

„Spațiul acesta este atât de spectaculos și de generos pentru ceea ce va urma. Am avut ideea de a organiza o expoziție aici și ne bucurăm că a fost primită cu deschidere de echipa RIVUS. Ne-am dorit să facem ceva ce nu se întâmplă foarte des și, mai ales, ceva ce nu va mai putea fi făcut în aceeași formă altădată. Este limpede că nu mai putem exista separat: arta, business-ul, dezvoltarea și industria trebuie să coexiste și să colaboreze, pentru că avem nevoie unii de alții”, a declarat acesta.

Studenții UAD au reinterpretat memoria fostei fabrici Carbochim

Pentru studenții implicați, proiectul a însemnat mai mult decât realizarea unor lucrări într-un spațiu neconvențional. Procesul de creație a inclus documentare, explorarea istoriei locului și încercarea de a aduce în prim-plan poveștile oamenilor care au lucrat de-a lungul timpului în fabrica de abrazive Carbochim.

Multe dintre lucrări pornesc de la elementele definitorii ale spațiului industrial: structuri metalice, suprafețe brute, urme ale fostei activități și atmosfera specifică unei hale aflate între trecut și viitor.

Rezultatul este o expoziție care nu doar ocupă temporar un spațiu industrial, ci îl pune în valoare și îl transformă într-un punct de dialog între artiști, public și oraș.

Cum poate fi vizitată expoziția „Under Construction”

Expoziția poate fi vizitată până pe 26 iunie 2026, în Hala cu Arcade din incinta RIVUS Cluj-Napoca, de pe strada Porțelanului C33.

Accesul este gratuit, însă se face exclusiv pe bază de programare prealabilă, în grupuri organizate și însoțite de personal autorizat, deoarece expoziția se află într-un șantier activ.

Programul de vizitare este miercuri, joi și vineri, între orele 17:00 și 19:00.

Înscrierile se fac online aici:
https://inscriereunderconstruction.netlify.app/

Despre RIVUS

RIVUS este dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe și reprezintă cel mai amplu proiect de regenerare urbană aflat în dezvoltare în România. Proiectul presupune transformarea fostei platforme industriale Carbochim într-o nouă destinație pentru comunitate, cu funcțiuni de retail, cultură, entertainment, birouri, restaurante, servicii și spații dedicate timpului liber.

Investiția depășește 550 de milioane de euro și include reconversia a două clădiri de patrimoniu industrial, amenajarea unui parc de 52.000 mp, accesibilizarea malului Someșului și realizarea unor noi conexiuni de mobilitate pentru oraș.

Prin expoziția „Under Construction”, RIVUS arată încă din această etapă direcția proiectului: păstrarea memoriei industriale a locului și transformarea fostei platforme Carbochim într-un spațiu deschis comunității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

O seară de poveste în inima Clujului: magia operetei revine la Palatul Bánffy într-un concert spectaculos sub cerul verii

Diana Petrescu

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai elegante și emoționante evenimente culturale ale verii. Pe 5 iulie 2026, curtea fermecătoare a Palatului Bánffy va răsuna din nou de acordurile celor mai iubite operete, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Concertului de la Palatul Bánffy – un eveniment care a devenit deja o tradiție culturală emblematică pentru oraș.

Există seri care trec neobservate și există seri care rămân în suflet pentru totdeauna. Concertul de la Palatul Bánffy face parte din cea de-a doua categorie. Nu este doar un spectacol muzical, ci o experiență care reunește generații, familii și prieteni într-un decor de poveste, unde muzica, arhitectura și emoția se întâlnesc într-o armonie perfectă.

Când istoria și muzica creează magie

Palatul Bánffy, una dintre cele mai frumoase clădiri baroce din Transilvania, oferă cadrul ideal pentru o astfel de seară specială. Curtea interioară, încărcată de istorie și eleganță, se transformă pentru câteva ore într-o scenă în aer liber unde publicul este invitat să descopere farmecul operetei într-o atmosferă unică.

Pe măsură ce soarele apune peste centrul istoric al Clujului, iar luminile serii îmbracă palatul într-o aură romantică, primele acorduri muzicale vor transporta spectatorii într-o lume a rafinamentului, a iubirii și a poveștilor nemuritoare.

Cele mai frumoase operete, într-un program excepțional

Ediția din acest an aduce în fața publicului creațiile unor compozitori legendari care au definit istoria operetei europene: Huszka Jenő, Kálmán Imre și Lehár Ferenc.

Programul artistic a fost conceput de Plesa Róbert, care a realizat o selecție atentă și echilibrată, îmbinând cele mai cunoscute și iubite arii cu adevărate bijuterii muzicale mai rar interpretate pe scenă. Astfel, atât iubitorii genului, cât și cei care descoperă opereta pentru prima dată vor avea parte de surprize și momente memorabile.

Artiști de prestigiu din Transilvania și invitați speciali din Budapesta

Pe scena amplasată în curtea Palatului Bánffy vor urca artiști apreciați din Cluj și din întreaga Transilvanie:

  • Kolcsár Katalin
  • Modra Noémi
  • Rétyi Zsombor
  • Peti Tamás Ottó
  • Rigmányi István
  • Plesa Róbert

Evenimentul va avea și doi invitați de onoare care conferă o dimensiune internațională serii.

Publicul va avea ocazia să o asculte pe Fischl Mónika, laureată a prestigiosului Premiu Kossuth și una dintre cele mai apreciate artiste ale Teatrului de Operetă din Budapesta, alături de Ninh Duc Hoang Long, tenor recunoscut pe scene importante din Europa și Asia pentru vocea sa impresionantă și interpretările sale spectaculoase.

O rampă de lansare pentru noile generații

Unul dintre cele mai frumoase aspecte ale acestui concert este susținerea tinerelor talente. Organizatorii oferă și în acest an șansa unor artiști aflați la început de drum să urce pe aceeași scenă alături de nume consacrate.

Astfel, două eleve talentate ale Școlii de Măiestrie KvintEsszencia, Biró Anna și Somogyi Eszter, vor avea ocazia să își demonstreze talentul în fața unui public numeros și exigent.

Muzică, dans și spectacol vizual

Concertul nu va fi doar o experiență auditivă, ci și una vizuală. Coregrafiile spectaculoase semnate de Vlad Sebastian vor aduce un plus de eleganță și dinamism întregului eveniment.

Acompaniamentul muzical va fi asigurat de o orchestră de cameră de înalt nivel artistic, coordonată de concertmaestrul Gyenge Zoltán Balázs, garantând astfel o interpretare impecabilă a fiecărei lucrări.

O gazdă care va conduce publicul prin universul operetei

Seara va fi prezentată de actrița Fodor Réka, care prin farmecul, eleganța și naturalețea sa va ghida spectatorii prin universul fascinant al operetei, oferind context și povești care vor transforma fiecare moment într-o experiență și mai profundă.

Un eveniment pe care nu trebuie să îl ratezi

Într-o perioadă în care cultura autentică devine tot mai prețioasă, Concertul de la Palatul Bánffy reprezintă o invitație la frumusețe, emoție și conexiune umană.

Fie că sunteți pasionați de muzica clasică, iubitori ai operetei sau pur și simplu căutați o experiență deosebită într-o seară de vară, acest eveniment promite să ofere momente de neuitat într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Cluj-Napoca.

Pe 5 iulie 2026, lăsați-vă purtați de muzică, sub cerul liber, în inima orașului.

Informații eveniment

📅 Data: 5 iulie 2026
📍 Locația: Curtea Palatului Bánffy, Cluj-Napoca
🎼 Eveniment: Concertul de la Palatul Bánffy – Ediția a VIII-a

Bilete

Biletele pot fi achiziționate online de aici:

👉 https://eventbook.ro/music/bilete-banffy-palotakoncert-8?hall=palatul-banffy-cluj-napoca

Rezervă-ți locul din timp și fii parte din una dintre cele mai elegante seri culturale ale verii clujene!

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

TIFF 2026 transformă Clujul în capitala filmului: programul pe zile și cele mai importante evenimente

Stefania Heinz

Published

on

12 IUNIE – DESCHIDEREA OFICIALĂ A FESTIVALULUI

 

Cluj-Napoca dă startul celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), desfășurat între 12 și 21 iunie.

 

Momentul central al primei zile este Gala de Deschidere, unde publicul va putea urmări în premieră națională filmul românesc „3 zile în septembrie”, regizat de Tudor Giurgiu.

 

### Recomandări pentru vineri, 12 iunie:

 

* 12:00 – „I Shall See” – Cinema ARTA

* 14:00 – Scurtmetraje Corneliu Porumboiu – Cinema ARTA

* 20:45 – „Incidentul cu pianul” – Cercul Militar

* 21:45 – „În Bruges” – Iulius Parc Open Air

* Gala de Deschidere TIFF.25

 

 

## 13 IUNIE – PRIMELE COMPETIȚII ȘI EVENIMENTE SPECIALE

 

A doua zi aduce primele filme din competiția oficială, documentare premiate și evenimente gastronomice din seria Film Food.

### Evenimente importante:

 

* Film Food: „Făcălețul de Aur”

* Proiecții speciale din secțiunea Romanian Days

* Retrospectiva Corneliu Porumboiu

* Filme din secțiunea No Limit

 

 

## 14 IUNIE – WEEKENDUL CINEFILILOR

 

Festivalul intră în ritm de weekend, cu proiecții sold-out și evenimente în aer liber.

 

### Puncte de interes:

 

* Proiecții în Piața Unirii

* Filme premiate la marile festivaluri europene

* Întâlniri cu regizori și actori invitați

 

 

## 15 IUNIE – DOCUMENTARE ȘI FILM FOOD

 

Ziua este dedicată în mare parte documentarelor și experiențelor culinare asociate filmului.

 

### Eveniment special:

 

* Film Food în Livadă

* Proiecția documentarului „Birds of War”

* Dezbateri și întâlniri cu realizatorii

 

 

## 16 IUNIE – INVITAȚI INTERNAȚIONALI ȘI PROIECȚII SPECIALE

 

Festivalul continuă cu filme de autor și invitați speciali din cinematografia europeană.

 

### Recomandări:

 

* Evenimente speciale la Teatrul Național Cluj-Napoca

* Proiecții din secțiunile Supernova și Competition

* Masterclass-uri dedicate tinerilor cineaști

 

 

## 17 IUNIE – CINE-CONCERTE ȘI EXPERIENȚE AUDIO-VIZUALE

 

Una dintre cele mai așteptate zile ale festivalului.

 

### Program:

 

* Cine-concert „Meandre”

* Proiecții speciale în spații alternative

* Evenimente multimedia

 

 

## 18 IUNIE – FILME DE AUTOR ȘI CINE-CONCERT

 

Publicul se poate bucura de producții premiate și de un nou cine-concert organizat în cadrul TIFF.

 

### Evenimente:

 

* „The White Nights” – cine-concert

* Filme din secțiunile What’s Up, Doc? și Supernova

 

 

## 19 IUNIE – MARATON DE PROIECȚII

 

Una dintre cele mai încărcate zile ale festivalului.

 

### Ce nu trebuie ratat:

 

* Filmele din competiția oficială

* Proiecțiile în aer liber

* Întâlnirile cu invitații internaționali

 

 

## 20 IUNIE – FINALELE COMPETIȚIILOR

 

Juriile TIFF încep deliberările finale, iar publicul poate vedea ultimele filme aflate în competiție.

 

### Atracții:

 

* Proiecții speciale

* Gala premiilor secțiunilor dedicate

* Evenimente muzicale și petreceri TIFF

 

 

## 21 IUNIE – GALA DE ÎNCHIDERE

 

Ultima zi aduce decernarea premiilor și proiecția filmului de închidere.

 

### Program:

 

* Gala de Închidere TIFF.25

* Anunțarea câștigătorilor

* Proiecția specială de final

* Evenimente dedicate aniversării a 25 de ani de TIFF

 

 

## TIFF 2026 ÎN CIFRE

 

📅 Perioadă: 12 – 21 iunie 2026

 

📍 Locații principale:

 

* Piața Unirii

* Cinema ARTA

* Cinema Victoria

* Universitatea Sapientia

* Cercul Militar

* Casa de Cultură a Studenților

* Iulius Parc Open Air

 

🎬 Sute de filme, documentare și scurtmetraje

🌍 Invitați internaționali, regizori, actori și producători din întreaga lume

🎉 Cine-concerte, concerte, evenimente gastronomice și experiențe speciale dedicate cinefililor

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Premieră la Cluj: expoziție de artă organizată într-un șantier activ, la RIVUS

Anamaria Ioana

Published

on

Proiectul RIVUS, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, aduce o premieră la Cluj-Napoca: expoziția „Under Construction”, realizată împreună cu Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca.

Evenimentul va avea loc între 28 mai și 26 iunie 2026, în cadrul proiectului RIVUS, aflat în plin proces de dezvoltare pe fosta platformă industrială Carbochim.

Expoziția va fi găzduită în Hala cu Arcade, una dintre clădirile emblematice ale fostei fabrici, care urmează să fie transformată într-un spațiu dedicat artei și evenimentelor culturale.


Arta intră direct în șantier

„Under Construction” este prima expoziție deschisă publicului organizată într-un șantier activ de reconversie urbană din România.

Vizitatorii vor putea descoperi lucrări de:

  • pictură,
  • fotografie,
  • sculptură,
  • instalații artistice,
  • obiecte și intervenții vizuale contemporane.

Toate sunt inspirate de ideea de transformare, reconstrucție și spațiu urban în schimbare.

Expoziția aduce împreună artiști și studenți ai UAD Cluj-Napoca, care transformă temporar Hala cu Arcade într-o galerie de artă neconvențională.


Un nou spațiu cultural pentru Cluj

Prin proiectul RIVUS, Hala cu Arcade va fi reactivată și integrată în viața orașului ca viitor centru cultural dedicat artelor performative.

În viitor, spațiul va găzdui:

  • concerte,
  • spectacole de teatru și dans,
  • expoziții,
  • festivaluri,
  • workshopuri și evenimente creative.

Parteneriatul dintre RIVUS și UAD Cluj-Napoca marchează începutul unei colaborări culturale pe termen lung, chiar în anul centenarului universității.


Declarațiile organizatorilor

Sorin Guttman, managerul proiectului RIVUS, spune că partea culturală este una dintre direcțiile importante ale dezvoltării:

„Ne dorim ca RIVUS să devină un spațiu viu al orașului, construit în jurul naturii, culturii și experiențelor dedicate comunității. Prin aceste parteneriate, vrem să transformăm locul într-un reper deschis artiștilor și publicului.”

La rândul său, rectorul UAD Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Liviu-Florian Ștefan, consideră că arta trebuie să facă parte din transformarea orașului:

„Expoziția reunește arta, arhitectura, mediul academic și dezvoltarea urbană într-un proiect care vede cultura ca forță activă de transformare.”


Cum poate fi vizitată expoziția

Expoziția „Under Construction” poate fi vizitată între 28 mai și 26 iunie 2026, în zilele de:

  • miercuri,
  • joi,
  • vineri,

în intervalul orar 17:00 – 19:00.

Accesul este gratuit, însă se face doar pe bază de programare, deoarece expoziția este amplasată într-un șantier activ.

Vizitele vor fi organizate în grupuri și însoțite de personal autorizat.

Locație:
Hala cu Arcade – viitorul centru urban RIVUS
Strada Porțelanului C33, Cluj-Napoca

Înscrieri:
https://inscriereunderconstruction.netlify.app/


Ce va include proiectul RIVUS

RIVUS este considerat cel mai amplu proiect de reconversie urbană aflat în dezvoltare în România și va include:

  • reconversia unor clădiri industriale istorice;
  • peste 400 de magazine;
  • zone de entertainment și cultură;
  • spații office și zone verzi;
  • un parc de aproximativ 52.000 mp;
  • acces modernizat către malul Someșului;
  • pod rutier și pasarele pietonale noi;
  • cinematograf Cineplexx cu tehnologie IMAX;
  • librărie-concept Cărturești;
  • hypermarket Auchan;
  • zone dedicate familiilor și evenimentelor culturale.

Proiectul beneficiază și de cel mai mare credit sindicalizat verde acordat unei dezvoltări imobiliare din România — 400 de milioane de euro.

Mai multe informații despre proiect sunt disponibile pe:
www.rivus.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

SIGNATURE NIGHT – Ars Vivendi aduce la Cluj-Napoca un spectacol-eveniment ce unește muzica, teatrul, poezia și dansul

Anamaria Ioana

Published

on

Publicul clujean este invitat la o experiență artistică de excepție, în care emoția, eleganța și arta se întâlnesc într-un concept unic. Pe 30 mai 2026, Sala Auditorium Maximum din Cluj-Napoca va găzdui „SIGNATURE NIGHT”, cel mai nou și amplu proiect Ars Vivendi – un eveniment care reunește într-o singură seară două dintre cele mai apreciate producții ale companiei: „Classical meets Poetry” și „Iconic Movie Soundtracks & Famous Monologues”.

Conceput ca un spectacol de tip Art Fusion, „SIGNATURE NIGHT” promite o călătorie artistică intensă și memorabilă, unde muzica clasică, poezia, teatrul și dansul se completează fluid într-o experiență multisenzorială aparte.

O întâlnire între capodopere clasice și coloane sonore legendare

Timp de aproximativ 80–90 de minute, spectatorii vor traversa un univers sonor și emoțional în care lucrările marilor compozitori ai lumii se împletesc armonios cu unele dintre cele mai cunoscute coloane sonore din cinematografie.

Programul muzical include compoziții semnate de:

  • Johann Sebastian Bach
  • Ludwig van Beethoven
  • Giacomo Puccini
  • Piotr Ilici Ceaikovski
  • Antonio Vivaldi
  • Camille Saint-Saëns
  • Dmitri Șostakovici
  • George Enescu

Acestea vor dialoga artistic cu muzica emblematică din filme celebre precum:

  • Gladiator
  • The Godfather
  • Pirates of the Caribbean
  • La La Land

Conceptul evenimentului pune accent pe emoție și conexiunea dintre arte, transformând scena într-un spațiu viu, în care fiecare moment spune o poveste prin sunet, mișcare și interpretare scenică.

Artiști invitați pe scena Auditorium Maximum

„SIGNATURE NIGHT” va reuni artiști apreciați din mai multe domenii artistice, fiecare contribuind la atmosfera spectaculoasă a serii:

  • Cvartetul Michael Haydn
  • Actorul Richard Balint
  • Balerina de Mătase
  • Magnum Team Dance

Prin îmbinarea muzicii live cu teatrul și dansul contemporan, Ars Vivendi propune publicului un format modern și elegant, construit în jurul emoției autentice și al expresiei artistice complete.

Un nou concept Ars Vivendi pentru publicul din Cluj-Napoca

Evenimentul marchează o nouă etapă în dezvoltarea conceptelor Ars Vivendi, recunoscute pentru spectacolele care aduc împreună diferite forme de artă într-un mod accesibil și profund emoționant.

Organizatorii descriu „SIGNATURE NIGHT” drept o celebrare a frumuseții artistice și a experiențelor culturale trăite intens, într-o atmosferă elegantă și contemporană.

Informații generale:

📍 Locație: Sala Auditorium Maximum, Cluj-Napoca
📅 Data: 30 mai 2026
🕖 Ora începerii: 19:00
🚪 Acces în sală: începând cu ora 18:30
⏳ Durata: aproximativ 90 de minute
🔞 Vârsta minimă recomandată: 8 ani

Prin „SIGNATURE NIGHT”, Ars Vivendi promite publicului o seară în care muzica, teatrul și dansul nu doar coexistă, ci creează împreună o experiență artistică memorabilă, menită să inspire și să emoționeze

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era