Categories: Eveniment

Cercetătorul Sergiu Pașca a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

Prof. dr. Sergiu Paşca, medic, om de știință și profesor de psihiatrie și științe comportamentale a primit vineri, 28 aprilie titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.
Prof. dr. Sergiu Paşca, medic, om de știință și profesor de psihiatrie și științe comportamentale la Universitatea Stanford din California, S.U.A. şi unul dintre cel mai bine cotaţi cercetători din lume în neuroştiinţe, a primit vineri, 28 aprilie, într-un cadru festiv, titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 2007.

„Decernarea titlului onorific de Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca o considerăm o binevenită răsplată pentru activitatea domnului prof. dr. Sergiu Pașca, fiind totodată o mândrie pentru noi toți ca școală medicală clujeană, comunitate academică și colegi deopotrivă. Sperăm că realizările sale îi vor inspira pe mai tinerii noștri colegi și studenți să își urmeze visurile, să fie îndrăzneți, muncitori și curajoși”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Prof. dr. Sergiu Pașca este considerat un lider internațional în neuroștiințe și celule stem, fiind inclus de cotidianul The New York Times pe lista sa de vizionari în Medicină și Științe. Cercetările sale s-au impus ca fiind printre cele mai relevante 10 performanțe științifice ale anului 2022. Activitatea de cercetare a prof. dr. Sergiu P. Pașca este orientată înspre înțelegerea legilor fundamentale care guvernează dezvoltarea și funcționarea creierului uman și identificarea mecanismelor moleculare care duc la boli neuropsihice, precum autismul și schizofrenia. Laboratorul său de la Universitatea Stanford a dezvoltat o serie de metode care permit crearea, din celule stem, de țesut tridimensional nervos funcțional uman și lucrează în continuare la noi descoperiri în neuroștiințele fundamentale și clinice.

„Să primesc titlul de Doctor Honoris Causa de la Alma Mater reprezintă cea mai mare onoare pe care o poate primi un membru al corpului academic. În urmă cu 20 de ani, ca student în anul I, nu mi-aș fi putut imagina că voi sta aici astăzi și vă voi putea împărtăși cercetările laboratorului meu din cealaltă parte a lumii”, a declarat prof. dr. Sergiu Pașca în cadrul ceremoniei.

Prof. dr. Sergiu P. Pașca este alumnus de excepție al universității clujene, absolvent al promoției 2007 a Facultății de Medicină. Ca student La UMF „Iuliu Haţieganu”, și-a desfășurat activitatea de cercetare la Catedra de Biochimie, sub îndrumarea mentorului său, doamna conf. dr. Maria Dronca și a publicat mai multe articole-cheie în reviste internaționale demonstrând, pentru prima dată, prezența unor anomalii metabolice și enzimatice la pacienții cu autism. Datorită activității sale de cercetare din timpul studenției, a fost primul laureat al Premiului de cercetare pentru studenți acordat de UMF „Iuliu Haţieganu”. Tot în perioada studenției, a efectuat studii de cercetare la Institutul Max Plack pentru Cercetări în domeniul Creierului din Frankfurt, unde a studiat funcția cortexului vizual cu metode de electrofiziologie și la Universitatea Nebraska din SUA, unde a aprofundat studiile de metabolism în autism.

După obținerea diplomei de medic, în 2007, un an mai târziu a fost acceptat la studii postdoctorale (fără a avea doctorat) la prestigioasa Universitate Stanford din California cu o bursă postdoctorală din partea International Brain Research Organization (IBRO), acordată cu distincția Outstanding. În timpul studiilor postdoctorale în laboratorul lui Ricardo Dolmetsch de la Universitatea Stanford, a dezvoltat unele dintre primele modele celulare cu celule stem pluripotente induse (iPSC) cu scopul de a identifica fenotipurile celulare asociate unor tuburări neuropsihice, precum Sindromul Timothy şi Sindromul Dravet.

Evoluția sa profesională a făcut ca astăzi să fie Directorul Fondator al primului program de Organogeneză a Creierului Uman de la Universitatea Stanford, unde a parcurs toate etapele ierarhice în calitate de cadru didactic: în 2014, a devenit Assistant Professor (șef de lucrări), în 2020 a devenit Associate Professor cu Tenure (conferențiar), urmând ca în 2022 să devină Professor și să fie numit Kenneth T. Norris Jr. Professor of Psychiatry and Behavioral Sciences.

Prof. dr. Sergiu Pașca are o bogată activitate științifică, recunoscută la nivel mondial: 73 articole ISI, publicate în reviste de prestigiu precum Nature, Science, Neuron, Cell, Life Sciences, Genome Medicine, Journal of Cellular and Mollecular Medicine și multe altele; 12 brevete de invenție; 13 proiecte de cercetare conduse finalizate; 10 proiecte de cercetare în derulare. Este colaborator la 4 cărți de specialitate și a participat la peste 120 de conferințe în calitate de speaker.

Datorită performanțelor sale excepționale, a fost distins cu numeroase premii internaționale în Psihiatrie biologică, Neurochimie, Biologie celulară, Psihiatrie genetică, Neuroanatomie, Neuropsihofarmacologie, Neuroștiințe.

În cadrul ceremoniei de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, prof. dr. Sergiu Pașca a susținut o prelegere în cadrul căreia a prezentat cele mai noi cercetări din cadrul laboratorului său. A explicat etapele și rezultatele studiului său, publicat anul trecut în revista Nature, care a demonstrat că organoizi care imită creierul uman pot fi transplantați în cortexul cerebral al șoarecilor. Organoizii transplantați au căpătat proprietăți mai complexe decât cei in vitro, au răspuns la anumiți stimuli și chiar au influențat comportamentul rozătoarelor. Această metodă rezolvă una dintre principalele probleme ale cercetării bolilor neuropsihiatrice cu organoizi sau sferoizi – faptul că aceștia nu puteau fi integrați cu alte circuite care controlează comportamentul, oferind o imagine limitată asupra mecanismelor patologice ale bolilor neuropsihiatrice.

Ministrul Cercetării Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, şi preşedintele Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop, au apreciat, în mesajele pe care le-au transmis cu ocazia evenimentului, că Sergiu Paşca s-ar putea număra printre viitorii laureaţi ai Premiului Nobel.

Ceremonia a fost transmisă live, pe pagina de Facebook a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și poate fi urmărită aici.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cel mai mare glob de zăpadă din România va fi atracția principală la un târg de Crăciun inedit din Cluj-Napoca.

În perioada 23 noiembrie – 8 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui cea de-a șaptea ediție a…

2 days ago

Un spectacol pe care nu-l vei uita niciodată. Cei mai talentați rideri din lume SuperEnduro World Championship – GP of Romania VIDEO

Pe 18 ianuarie 2025, Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca se transformă într-o arenă a adrenalinei…

3 days ago

Impact violent pe strada București din Cluj-Napoca: Scuterist proiectat câțiva metri după coliziunea cu un SUV

Un grav accident de circulație a avut loc astăzi, pe strada București din Cluj-Napoca, implicând…

4 days ago

DJ Bobo a electrizat Clujul: primul concert susținut în România s-a încheiat cu piesa “Freedom”

Seara trecută, Cluj-Napoca a fost epicentrul muzicii dance, găzduind unul dintre cele mai așteptate evenimente…

5 days ago

Dispeceratul Termoficare Napoca: Tehnologia și modernizarea aduc eficiență și siguranță pentru clujeni (P)

Termoficare Napoca trece printr-un amplu proces de modernizare, aducând în prim-plan tehnologia de ultimă generație…

1 week ago