Sponsorizat
Categories: Eveniment

Chef cu peste 20 de persoane într-un apartament din Cluj. Ce s-a întâmplat când a venit poliția

Sponsorizat
Sponsorizat

Polițiștii clujeni continua activitațile în vederea prevenirii răspândirii virusului Covid-19, verificându-se modul în care sunt respectate măsurile impuse pe perioada stării de alertă.
În ultimele 48 de ore, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au desfășurat acțiuni cu efective mărite fiind legitimate peste 230 de persoane și verificate aproximativ 90 de obiective.

În urma abaterilor constatate, s-a impus aplicarea unui număr de 121 de sancțiuni contravenționale, 96 dintre acestea în conformitate cu Legea 55/2020.

În cadrul acțiunilor, la data de 8 noiembrie, polițiștii Secției 4 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că la un imobil de pe raza municipiului se ascultă muzică la o intensitate înaltă.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat un număr de 21 de persoane care s-au reunit cu prilejul organizării unei petreceri.

Astfel, polițiștii au aplicat celor 20 de participanți la eveniment sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, iar organizatorul petrecerii a fost sancționat atât în conformitate cu Legea 61/1991 pentru încălcarea a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cât și pentru nerespectarea normelor de protecție impuse în vederea prevenirii și combaterii pandemiei de Covid-19. Valoarea totală a sancțiunilor fiind de 13.500 lei.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago