Sponsorizat
Categories: Eveniment

Clujeni beți la volan și fără permis de conducere. Polițiștii i-au oprit la timp, înainte să se producă o nenorocire

Sponsorizat
Sponsorizat

În urma unui control în traficul clujean, polițiștii au depistat la volan persoane care au consumat alcool sau nu dețin permis de conducere.
Polițiștii orașului Huedin au depistat, în data de 2 mai, în jurul orei 17:30, un bărbat de 54 de ani, din județul Cluj, care conducea un autoturism fără carnet de conducere.

Bărbatul a fost oprit în interiorul localității Valea Negrii, din comuna Negreni, iar în cauză a fost deschis pe numele acestuia un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, polițiștii au identificat, în aceeași zi, în jurul orei 21:00, un șofer, învârstă de 67 de ani, aflat în stare de ebrietate.

„Bărbatul, care se deplasa pe strada Avram Iancu, din orașul Huedin, în direcția localității Beliș a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice la o unitate medicală, în vederea stabilirii alcolemiei”, a transmis IPJ Cluj.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago