Sponsorizat
Categories: Eveniment

Clujul vrea să construiască stațiuni de schi ca în Austria, cu zeci de km de pârtii, deschise până la 8 luni pe an

Sponsorizat
Sponsorizat


Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a vorbit despre pârtiile din județ și despre planurile instituției pentru noi investiții în domenii schiabile. Alin Tișe a arătat că și-ar dori, pe de o parte, unirea pârtiilor de la Băișoara, dar și amenajarea unor domenii schiabile noi, pe modelul celor de la Vest.„Avem prea puține stațiuni față de cât ne dorim. Eu mi-aș dori ca la Băișoara să unim cele două pârtii, dacă am reuși să modernizăm, să facem două pârtii exemplare, ar fi ideal. Pârtia veche cu Buscatul, ar fi ideal, ar deveni o zonă importantă. A doua zonă importantă de schi să fie Mărișelul, unde deja există o pârtie, urmează a doua și să le unim cu Belișul.Și cred eu că ar mai fi loc de o a treia zonă importantă, care ar fi Vlădeasa – Săcuieu – Rogojel, cu pârtia veche de la Vlădeasa, care ne dorim să devină a treia zonă importantă. De altfel, e cea mai bună din punct de vedere al înălțimii și al poziționării și unde putem avea zăpadă 6-8 luni pe an. Cred că acolo ar mai fi locul ideal pentru un domeniu schiabil, de această dată făcut de specialiști din Austria exact cum sunt domeniile schiabile de acolo.Trebuie să luăm modele de bună practică, așa cum sunt ele în alte părți. Mi se pare o idee bună ca acest domeniu să poată fi folosit și pe timpul verii și trebuie să luăm un model foarte bun din altă țară și să îl aplicăm întocmai”, a afirmat Alin Tișe, citat de G4media.ro.Președintele Consiliului Județean Cluj a vorbit și la începutul acestui an despre acest proiect, afirmând atunci că ar presupune o investiție de peste 100 de milioane de euro.„Pentru noi este o prioritate. E o zonă în care avem șase luni de zăpadă pe an fără intervenție artificială. Este vorba de un studiu de dezvoltare mai vechi pe care noi îl avem. Ne dorim prin acest studiu să facem aproximativ 50 de km de pârtii și 25 de km de instalații de pârtie. Vrem ca această stațiune să devină emblematică nu numai pentru județul Cluj, ci pentru întreaga Românie. Este o investiție de peste 100 de milioane de euro care se poate face etapizat. Nu avem un orizont de timp pentru realizarea proiectului”, a afirmat Alin Tișe, în februarie, potrivit Ziua de Cluj. Nu este pentru prima dată când se anunță astfel de proiecte. Consiliul Județean Cluj anunța, încă din 2022, că ar urma să amenajeze o stațiune de schi pe domeniul schiabil din comuna Săcuieu, la cele mai înalte standarde, unde clujenii ar putea schia, cu ajutorul tunurilor de zăpadă, până la 9 luni în fiecare an.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago